Memory of a Killer

Știi mitologia greacă despre Luntraș?

Din episoadele anterioare...

Traversează sufletele dincolo de râu.

Ești un criminal cu sânge rece exact ca mine.

Duce omul din viață spre moarte.

Cu toții mințim,

dar să fii minciuna aia nonstop ca un avatar,

trebuie să fii scos din tipare.

Mă uimesc oamenii ce-și pot lăsa trecutu-n spate.

Te face să te întrebi cine altcineva mai poartă o mască.

Vreau o armă. Vreau să mă înveți cum să trag.

Trebuie să preiau controlul.

Tată? Cine-i Dutch? Ce-ai terminat?

Știu că lucrezi pentru Luntraș...

iar tu mă vei duce la el.

- Ce-i cu urgența? - Șefa a schimbat planurile.

Mâine vine devreme, așa c-a trebuit să mă mișc repede.

225 de cartușe, gloanțe premium 1280 fps, fără urme-n acte.

Și...

- Și...? Și ce, Wesley? - Îmi pare rău.

- Ce naiba? - Intră.

- Ce-i asta? - Treci în spate.

Stai afară.

Treci acolo.

- Cine-i Luntrașul? - Nu știu.

Lucrezi pentru el.

Ți-am spus, nici nu știu cum arată.

- Te contactează, nu? - Nu direct.

Primesc mesaje codate.

Câți oameni lucrează pentru Luntraș?

Trebuie să aveți un loc de întâlnire.

- Cum te numești? - Mi se spune Herc.

Și care-i numele real?

- N-o să afli nimic de pe telefon. - Cum îl găsesc?

Omoară-mă.

Preferi să mori decât să-mi spui?

N-ai idee cu cine ai de-a face.

Dacă vorbesc, nu doar eu voi suferi.

Ci familia mea, copiii mei.

Luntrașul nu te omoară pur și simplu. Ci elimină tot ce ai iubit vreodată.

Toți cei care au contat pentru tine.

Și se asigură că vei privi făcând-o.

Luntrașul e un om... iar oamenii sângerează.

Dacă ești ținta Luntrașului, tu ești cel care sângerează.

Îți mai acord o șansă să-mi spui cum te contactează.

Trei...

Doi...

Unu.

O să vină cineva să facă curat.

Unde ducea gloanțele după ce le lua de la tine?

Nu știu.

L-am auzit spunând ceva despre o veche uzină electrică.

O uzină electrică?

Da, în Bronx, dar asta-i tot ce știu. Îți jur.

- A murit pentru nimic. - Nu. Am auzit povești...

povești groaznice despre Luntraș...

despre lucrurile pe care le face.

Da, sigur.

Stai până află ce-i pot face eu.

E deschis. Intră.

- Ai adus chiflele. - Am dat vreo 12 polițiștilor.

Par că fac treabă bună, nu?

Sunt minunați. Mereu sunt câte doi și ne păzesc nonstop.

Am pătuțul în mașină. Vreau să-l instalez astăzi.

Sigur. E în regulă.

Ce se petrece?

Nimic. Doar că-i duminică, știi?

Micul dejun de duminică e ritualul nostru, dar ea are planuri...

Îmi pare foarte rău...

Tată.

- Bună dimineața. - Bună dimineața.

Doar acum sunt disponibili.

E în regulă, doar că... cu toate chestiile astea pe cap,

e important să menținem aceste ritualuri.

- E doar yoga. Nu-i mare scofală. - Da.

Da, e doar yoga. Eu merg la sală atunci.

- Încetează. - Serios, e bine.

- Vorbesc serios. - Bine.

Știi ceva? Îți pot face eu unul.

- Pot sta un minut. - Bine.

Vrei cu cremă de brânză?

- Te rog. - Da. Am uitat să te întreb...

- Ai grijă! - Dumnezeule.

Pune degetul mare pe lateral.

- Tată, știu cum să tai o chiflă. - Dumnezeule, nu te pot privi.

Vezi? Gata.

E în regulă. S-a terminat.

Da.

Ce-a fost cu apelul de ieri?

Mi-am făcut update la telefon

și fontul a fost prea mic și am sunat greșit pe toată lumea.

Cred c-ai fost a treia persoană pe care am sunat-o din greșeală.

- Fă-ți fontul mai mare. - Da. Știu. Acum știu.

Bun.

- Bine, pa. - Pa, te iubesc.

- Pa, pe mai târziu. - Ne mai vedem.

Poftă s-aveți.

- Vom avea. - Mulțumim.

- Cum merg lucrurile între voi? - Da... merg bine.

Da. Totu-i exact cum trebuie să fie, așa că... da.

Bun. Și restul?

O prietenă de-a mea

mi-a recomandat un podcast care-i foarte folositor.

Da, îți oferă informații

despre cum să procesezi trauma, violența și toate astea.

Așa că-s cât se poate de bine. Totu-i foarte bine.

- Bun. - Eu am să merg.

Ne vedem mai târziu.

Voi instala pătuțul astăzi. În ce cameră-l vrei?

Instalează-l în birou. Vedem mai târziu unde-l punem.

Bine.

- Mersi, tată! - Cu drag.

Nu mai trageți!

Îmi pare rău pentru întârziere.

E în regulă. Mulțumesc c-ai venit.

E o nebunie la muncă. Doar acum sunt liber.

Știu. Apreciez efortul. Chiar vreau încă o lecție.

Ce-i cu echipamentul de yoga?

Stai. Jeff știe că ești aici?

Știi, nu mai pot dormi.

Nu mai mănânc.

Nu stau în casa aia cu sentimentul că pot face ceva.

Știu. Treci prin multe acum.

Am fost o țintă sigură. Și mama a fost.

Cred c-ar trebui să vorbești cu familia despre starea prin care treci acum.

- La ce te gândești. - Tata n-o să înțeleagă.

E un vânzător de copiatoare ce stă toată ziua la telefon

încercând să vândă ceva ce oricum nu mai cumpără nimeni.

Soțul meu stă toată ziua acasă și face ceea ce știe el mai bine.

Nu mai aștept. Zilele alea au apus.

Scuze... Trebuie să răspund.

Da.

Stai, când?

Bine.

Scuze că te iau așa din scurt.

Am primit informații despre omul ce-a tras în tine.

- Va trebui să-ți cer să vii cu mine. - Bine.

Frumos hotel.

- Crezi c-aș putea fi oaspete? - Cu pantofii ăia? Nici vorbă.

- Am plătit 300 de dolari pentru ei. - Prea mult. Concentrează-te.

- Să recapitulăm. Cine-i ținta? - O cheamă Katherine Morton.

Traficant de arme. Are cazare aici.

Aprovizionează familii mafiote, teroriști, tot ce-ți trece prin minte.

Femeia-i și de modă veche.

Se vede doar în persoană cu tine, fără emisari sau intermediari.

E protejată mereu. Niciodată nu-i fără pază.

Dorm în același apartament cu ea.

Schimbul de arme e mâine.

Dutch vrea s-o eliminăm până nu-i gata înțelegerea.

Îmi amintesc.

- Cei ai găsit pe laptopul portarului? - Tipul cerea să fie accesat.

Parola era „hotelbiz”, cu z. Toate cu litere mici.

- Atunci ai programul ei. - Am totul.

Singurul moment când nu va fi păzită, e când face masaj la ora 10.

Atunci e portița noastră.

Interceptează-i masorul, ține-l ocupat în zona de spa,

iar eu mă strecor în camera ei.

Exact.

Îi oferi o mică „ajustare.”

„Un final nefericit.”

Bine, merg să dau cu cartela. Să te bag la spa.

Dacă merge prost ceva, îmi spui. Fără minciuni sau eschivări.

LA 10 PE WILLOW

Primesc mesaje codate. N-o să primești nimic pe telefon.

Ai un telefon nou? Care-i treaba?

Nu-i nimic. Doar...

- Nu-i nimic. - Bine.

Memory of a Killer - S01E04 „Final nefericit”

- Ești bine? - Da.

Mă asigur că planul e sigur.

E sigur. Morton va fi aici în 30 de minute.

Intrăm amândoi, tu mergi la spa, îl țin pe terapeut ocupat și gata.

- Ești din Bronx, nu? - Da... de ce?

Știi ceva despre o uzină electrică abandonată?

- Poate-n nordul Bronxului? - Da, uzina electrică Unionport.

- Știi cumva unde e? - Da, în Fordham.

De ani de zile n-am mai vorbit de ea. Cred că unchii mei au lucrat acolo.

- E pe Willow Road. Da. - Willow Road?

Da. De ce? Trebuie să mergem. Ținta-i aici în 25 de minute.

Anulez atacul. A intervenit ceva.

Cum adică anulezi atacul?

Dacă n-o facem acum, Angelo, n-o să avem...

Până nu învăț să am încredere în tine, nu te îndoi de mine.

M-ai înțeles?

Bun.

- Îl recunoști? - Da.

- Nu-i drumețul ce l-au scos din râu? - Ba da. E și cel ce-a tras în tine.

Îl cheamă Henry Bloch.

Camerele de filmare de la restaurant l-au surprins.

Avem și o potrivire...

Se potrivesc și amprentele. Se pare că era căutat și de FBI.

Poate n-ar trebui să-ți spun asta, dar se crede c-a fost un asasin plătit.

E adevărat atunci. Earl a angajat pe cineva să mă omoare.

Nu. Un tip ca Henry Bloch n-ar lucra pentru cineva ca Earl.

E o chestie diferită.

Bine.

Știu că sună a nebunie,

dar pe lângă Earl, mai știi pe cineva care ar vrea să-ți facă rău?

Nu. Normal că nu.

- Ai spus c-a fost drumeț. - Da, așa am crezut când l-am găsit.