Lucifer

Asta-i bine, Maze.

Îți încolțește un suflet.

Grozav!

Și Dumnezeu ți-a zis.

Nu mi-a zis chiar așa.

Mă plângeam că un demon nu poate avea un suflet, iar el zis: "Oare?"

Enervant de vag, dar avea o sclipire în ochi și am înțeles.

Habar n-am avut că se putea.

Eu credeam că era ceva ce puteam mânca

sau un norișor sclipitor pe care să-l inspir,

dar nu, îmi crește în corp, ca un suflețel bebeluș.

Acum că știu câte ceva despre tatăl lui Lucifer,

mi se pare logic.

Da, abureala aia cu autoactualizarea.

Întrebarea e: oare a terminat de crescut?

Linda, mă asculți?

Da, Maze, sigur că da.

Tu simți că a terminat?

Doamne, psihoterapeuții...

Toată lumea răspunde la întrebări cu întrebări?

Ce-a fost aia?

Nimic.

Nu pot vorbi acum.

- O faci, nu-i așa? - Ce?

Nu cumva să mă minți, Linda!

Ți-am spus că e o greșeală. O s-o pățești.

Știu ce fac.

Ridicăm vârful.

Salut, marinarule!

Ce faci acolo?

Nu mai pierde vremea, Luci!

Ba pardon!

Sticla imposibilă e o ocupație străveche de care mi-am amintit recent.

Și festa pe care i-ai făcut-o bietului Dan?

O treabă foarte importantă.

Mi-au trebuit săptămâni să o planific,

iar acum vreau să învăț să cânt la corn francez.

De mult mi-am propus!

Luci! Lucifer!

Trebuie să discutăm despre tata.

Dumnezeu s-ar putea retrage, Luci. Dumnezeu!

Trebuie să aflăm ce e de făcut.

Asta era!

Dacă am evitat ceva, nu era asta.

Nu te ambala, nu e nimic de aflat!

Tata se retrage. I-a mers de minune, părerea mea.

- Nu se poate fără un Dumnezeu. - Ai dreptate.

Cineva îi va lua locul.

Iar când spun asta, mă refer la tine.

- La mine? - Nu face pe niznaiul, frate!

Te pregătești pentru asta de când erai în scutece de înger.

Mâna dreaptă a Domnului, marele războinic, fiul lui favorit, futu-i!

Aici ai dreptate.

- De când te știi ți-ai dorit asta. - N-am spus-o niciodată.

Nu-i nevoie să o spui, frate.

Cuvintele sunt doar cuvinte.

Eu știu ce simți.

Whisky cu lămâie?

Am fost la un curs de mixologie. Varietatea face minuni.

Lucifer!

Nu-i ușor să fii Dumnezeu.

Este...

E o mare misiune.

Cea mai mare.

Cum aș putea lua o astfel de decizie?

În astfel de situații, când miza e atât de mare,

eu mă întreb care ar fi prima mea reacție.

"Îți dorești asta, deci aruncă-te!"

Oi fi făcut așa pe vremuri, dar te-ai schimbat.

Nu pretinde că nu! E psihoterapia.

Linda te-a ajutat să fii mai atent,

să cântărești bine lucrurile.

Cum îndrăznești?

Dar poate că ai dreptate. Psihoterapia m-a distrus!

Întorc fiecare decizie pe toate fețele, când răspunsul ne e la picioare!

"Just do it." Fă-o și gata.

Nu la picioarele mele. Eu prefer Louboutin, dar știi tu.

Mersi, frate!

Bine.

Scuze! E cornul meu francez.

Mă duceam să-l arunc.

Tu ce faci aici?

Vreau să vorbim despre noi.

Știu că am spus că aștept până te lămurești,

dar acum îmi dau seama că poate nu sunt în stare.

E foarte greu cu relația asta suspendată, știi?

Iar acum afectează și alte persoane, de exemplu, pe Trixie.

Tu ești nemuritor,

iar asta înseamnă că aș putea aștepta mult. O veșnicie.

Dar ideea e că nu pot să aștept,

și asta nu fiindcă tu n-ai rostit cuvintele alea,

căci cuvintele sunt doar cuvinte.

Și cred că știu cum te simți,

dar eu...

În clipa asta... Eu trebuie să știu. Eu...

Trebuie să știu dacă suntem împreună sau nu.

Asta e.

Da.

- Da? - Da.

- Hai s-o facem! - Poftim?

Vrem să fim împreună, hai să nu ne mai gândim atât

și să fim împreună!

Bine.

Hai s-o facem!

- Scuze! - Cornul tău!

- 'Neața, dră Lopez. - Bună!

Mergem?

Știți ceva? Nu.

De data asta, nici nu întreb.

Se vede de la o poștă că sunteți împreună,

așa că nu întreb.

Bine. Trebuie să știu. Sunteți sau nu împreună?

- Da. - Categoric împreună.

Era și timpul.

Salut! Țineți-vă bine!

Să ne ținem bine? De ce?

Pare destul de simplu.

Da. Victima e Arthur Sterling, proprietarul, împușcat în piept.

Seiful a fost spart și golit. Pare un jaf încheiat prost.

Arma crimei e un revolver de 0.38 furat din seif.

Nu e crima, ci criminalul.

Dar aici scrie că autorul era acolo și a mărturisit.

Nu cumva gândești prea mult? Nu-ți face bine.

Urmați-mă!

Bine.

Doamnă doctor?

Eu am făcut-o.

L-am ucis.

Daniel, puteai să ne avertizezi.

Linda, tu l-ai omorât?

Am spus că eu am făcut, nu?

Bine. De ce?

Mai bine să ne întrebăm de ce e așa de greu să mă crezi.

Neîncrederea, de regulă, denotă probleme în relația cu un părinte.

Poate cu mama?

Nu te lăsa înșelată de psiho-aburelile ei!

Vrea să te facă să îți supraanalizezi sentimentele.

Și o să ajungi să faci asta la fiecare pas.

Hai s-o facem și gata!

- Ce? - Asta.

Doamnă doctor,

ce îți dorești?

Eu...

vreau să-mi apăr copilul.

Dacă Charlie e în pericol, te ajutăm.

- Dar cum îl aperi, dacă te arestăm? - Am terminat pentru azi.

Atunci nu-mi dai de ales.

Dr. Linda Martin, te arestez pentru crimă.

Ce naiba se petrece aici?

Nu cumva credeți că Linda a ucis pe cineva?

A mărturisit.

- Ai ucis pe cineva? - Da.

- Pe cine? - Pe...

N-are importanță.

Crimă impulsivă.

A fost o crimă impulsivă.

Preferata mea. Deciziile bune se iau pe moment.

În teorie, desigur.

Cum l-ai omorât?

Foarte bine.

Și greu.

Mort de tot.

- Minte. - Știm.

Pistolul ei e de 9 mm, arma crimei era de 0.38.

Nu mai zic că e dna doctor.

Doar că nu știm de ce minte.

Nici eu.

Vorbeam cu ea aseară și...

- Linda? - Gura, Maze!

- Dacă nu le zici... - Nu.

- Linda! - Eu... Nu.

Dacă nu le zici tu, le spun eu.

Chiar că ne-ai ascuns ditamai secretul.

O fiică biologică, una care nu știe că exiști.

Adriana.

Iar tu ai urmărit-o.

Mai degrabă...

am supravegheat-o. De la distanță.

- În secret. - Sigur că da.

Nu face rău nimănui să-i urmărești un pic.

Bine.

După ce a găsit-o Maze,

mi-am spus că trebuie să am răbdare.

S-o aștept să mă găsească ea pe mine.

Dar n-am rezistat.

Trebuia s-o văd.

Și atunci, ai făcut-o.

E de înțeles, categoric.

Da, și bine am făcut,

fiindcă și de la distanță am înțeles că făcea ceva rău. Periculos.

- De-aia ai pistol? - Nu.

L-am cumpărat după ce m-a prăjit o Zeiță și mi-au luat copilul.

Dar de-aia am început să-l port.

Linda, trebuie să ne spui ce s-a întâmplat de fapt azi-noapte.

Bine.

O urmăream pe Adriana cu mașina,

când deodată parcă a înnebunit la volan.

Am știut că s-a întâmplat ceva.

Când a intrat în casă,

am urmărit-o, iar atunci am văzut cadavrul.