Malcolm & Marie

‎NETFLIX PREZINTĂ

‎Îți stă bine cu rochia aia, iubito.

‎Poftim?

‎Am spus că ești frumoasă în seara asta.

‎Nu te aud.

‎Am spus că ești frumoasă în seara asta!

‎Mulțumesc.

‎Iubito!

‎M-am cam amețit. ‎Pentru că viața e frumoasă.

‎- Pentru că am reușit. ‎- Ce am reușit?

‎Am scris, regizat și lansat un film

‎care a lăsat publicul cu gura căscată.

‎Ai văzut publicul?

‎Ai văzut publicul?

‎Am zis, ai văzut publicul?

‎I-am făcut praf.

‎În ultimele opt minute, plângeau,

‎iar, când a început genericul final, ‎parcă a căzut o bombă.

‎A explodat o bombă.

‎Mă simt bine.

‎Nu pot să cred că mi se întâmplă așa ceva.

‎După premieră, ‎am vorbit cu șase sau șapte critici.

‎Nu mă mai lăsau în pace.

‎Pricepi?

‎Albului de la ‎Variety‎ i-a plăcut. ‎Și albului de la ‎IndieWire.

‎Albei de la ‎LA Times‎ i-a plăcut mult.

‎Îmi tot zicea că sunt următorul Spike Lee,

‎următorul Barry Jenkins, ‎următorul John Singleton.

‎M-am uitat la ea. „Nu și William Wyler?”

‎Vreo trei sau patru secunde s-a gândit: ‎„William Wyler era negru?”

‎Apoi și-a dat seama: ‎„Băga-mi-aș! Chestia asta e rasistă.”

‎S-a înroșit. Eu muream de râs.

‎Marie, a fost demențial.

‎A început să se bâlbâie, ‎spunea chestii de genul:

‎„Filmul a fost foarte emoționant.

‎Malcolm, eram dată peste cap. ‎Doamne, Malcolm!”

‎Doar: „Malcolm…”

‎Tipic pentru albi.

‎Dar a fost interesant

‎că, deoarece eu, regizorul, sunt negru

‎și actrița principală e negresă,

‎ea căuta o perspectivă politică,

‎când, în realitate, e un film ‎despre o fată care se lasă de droguri.

‎Întâlnește anumite obstacole ‎pentru că e negresă?

‎Sigur că da.

‎Și asta face parte din realitate, ‎dar nu e un film despre rasă.

‎Nu. E despre rușine, despre vinovăție, ‎despre cum sunt inevitabile.

‎Mă enervează că mulți jurnaliști

‎vor să evidențieze că au făcut facultatea.

‎Malcolm, și tu ai făcut facultatea.

‎Da, dar nu sunt pedant. Nu sunt elitist.

‎Nu fac filme pentru cei trei oameni ‎respectabili de la cursul de studii media.

‎Sunt regizor.

‎Corect?

‎Sunt regizor? Exact!

‎Și o să fiu luat în seamă ca regizor

‎fără să vină mereu un reporter alb

‎care să îndrepte discuția spre rasă, ‎pentru că așa e mai convenabil.

‎Parcă văd cronicile!

‎O să fie cam așa. Uite ce o să scrie!

‎„Acest film e un studiu pătrunzător ‎al grozăviilor…”

‎Le plac cuvintele astea.

‎„…grozăviilor rasismului sistemic din ‎instituțiile de îngrijire psihiatrică.”

‎De fapt, e un film comercial

‎despre o drogată ‎care încearcă să-și revină.

‎Oamenii ăștia sunt atât de pedanți!

‎Chiar sunt. Ne-am prins.

‎Sunteți inteligenți, implicați. ‎Ne-am prins.

‎Dar lăsați-ne pe noi, artiștii, ‎să ne și distrăm.

‎Să ne distrăm cu arta.

‎Scrii scenariul filmului ‎despre Angela Davis.

‎Da, dar asta e altceva.

‎Aleg să fac un film fundamental politic,

‎dar nu tot ce fac e politic ‎pentru că sunt negru.

‎Angela Davis te-ar contrazice.

‎Da?

‎Serios, dacă aș face un film LEGO,

‎nu aș face-o ca să spun

‎cum imperiul american a fost clădit ‎cu cărămizile sclavagismului.

‎Poate vreau doar să fac un film LEGO.

‎- Nu vrei să faci un film LEGO. ‎- Așa e.

‎Dar filmul LEGO a fost bestial. ‎A fost super!

‎N-ai avut parte de o cronică pozitivă ‎în viața ta.

‎Ești foarte… Dar ai dreptate.

‎Te plângi de cronici ‎care nici n-au fost scrise.

‎Iar ai dreptate.

‎Încetează! Pari imbecil.

‎Da.

‎Dar știi ce vreau să zic.

‎Da, dar las-o pe altă dată.

‎Da.

‎Te plângi de tipa albă de la ‎LA Times

‎pentru că ți-a scris o cronică negativă.

‎N-a fost o cronică negativă.

‎A fost o cronică tâmpită. E o diferență.

‎Malcolm, ai câștigat.

‎Te compară cu Spike Lee și Barry Jenkins.

‎Dar e o jurnalistă mediocră.

‎Bine, nu ești următorul Spike Lee ‎sau Jenkins.

‎- Habar n-are cine-i William Wyler. ‎- Nici eu.

‎Fierbe? Vin macaroanele cu brânză.

‎- Nu știi cine e William Wyler? ‎- Nu.

‎A regizat ‎Cei mai frumoși ani ai vieții noastre.

‎Tare film! ‎Ben-Hur?

‎E un regizor extrem de versatil. ‎La răscruce de vânturi.

‎Poftim!

‎Vacanță la Roma.

‎Da, filme clasice.

‎Dar tu nu lucrezi în industria filmului.

‎Așa e, Malcolm.

‎- Te-ai distrat în seara asta? ‎- A fost drăguț.

‎„Drăguț.”

‎Toată seara, în timp ce vorbeam ‎cu bogătașii amabili și zâmbitori

‎care acum o lună ‎nici nu mă băgau în seamă,

‎mă uitam la tine.

‎Și-mi spuneam:

‎„Ești cea mai frumoasă ființă din lume.”

‎Și cea mai sexy.

‎Nimeni nu e mai sexy decât tine. ‎A spus-o și Anthony.

‎Nu într-un sens vulgar.

‎Într-un sens pozitiv.

‎Când te vedeam…

‎cu sucul de merișoare…

‎zâmbind, pălăvrăgind…

‎mă întrebam: ‎„Doamne, cât de norocos sunt?”

‎- Abia așteptam să ajungem acasă. ‎- Ce drăguț!

‎Să-ți sărut fundul ăsta frumos.

‎Să-ți spun că te iubesc.

‎Te iubesc, Marie!

‎Vrei cu unt sărat sau nesărat?

‎Te vreau pe tine.

‎Ce-a fost asta?

‎- Ce? ‎- Ai zâmbit fals.

‎- Ba nu. ‎- Ba da, jur!

‎N-a fost nimic.

‎Minți, te cunosc. Știu când ascunzi ceva.

‎Poate că nu mă cunoști.

‎Ba te cunosc.

‎- N-am mâncat nimic toată seara. ‎- Nu e asta.

‎E ora 1.00. Vreau să mănânc și să mă culc.

‎Te rog! Nu vreau să ne certăm azi.

‎Nici eu. ‎De asta îți fac macaroane cu brânză.

‎Deci ești nervoasă.

‎Nu.

‎- Te-a deranjat ce a zis Anthony? ‎- Nu.

‎- Când a glumit că ai fi model? ‎- Nu.

‎Nu-l lua în serios. ‎E bătrân, e din alte vremuri.

‎Nu m-a afectat.

‎- Pe cuvânt? ‎- Da.

‎- Te-a supărat Taylor? ‎- Nu.

‎- Sigur? ‎- Da.

‎- Știu că te porți ciudat cu ea. ‎- Nu-i adevărat.

‎- Ești sfioasă. ‎- „Sfioasă”? Pe bune?

‎- Nu prea vorbești. ‎- Asta nu mă face sfioasă.

‎- Vreau să zic… ‎- Ce?

‎Sfioasă înseamnă timidă, măruntă. ‎De parcă ea ar fi regina Angliei.

‎Nu asta am vrut să zic, ci…

‎Ce?

‎E vedetă de cinema.

‎- O să devină vedetă de cinema. ‎- O să-i aduci ghinion.

‎N-am nimic frumos să-i spun, așa că tac.

‎- N-are legătură cu sfioșenia. ‎- Dar remarcă și ea.

‎Serios?

‎- Da. ‎- De unde știi?

‎- Știu, pur și simplu. ‎- Pe bune?

‎Vede cum te porți cu alții. ‎Ești vorbăreață, haioasă.

‎Ce pot să zic? Sunt sociabilă.

‎Da. Asta îi provoacă nesiguranță.

‎Ce? Alți oameni cu personalitate?

‎Nu. Faptul că nu te porți firesc cu ea.

‎O să-i treacă.

‎De ce ești nervoasă?

‎Marie, ești nervoasă.

‎De ce?

‎Marie!

‎Marie?

‎Marie!

‎Marie.

‎Spune ceva!

‎Nu e o idee bună. Hai să vorbim mâine.

‎- Ești supărată pe mine. ‎- Nu e mare lucru.

‎Nu pot să dorm, ești nervoasă.

‎Malcolm, crede-mă,

‎n-ar fi o discuție productivă ‎în seara asta.

‎- De unde știi? ‎- Pentru că te cunosc.

‎- Cum adică? ‎- Și te iubesc.

‎Cum adică?

‎Adică ești incapabil ‎să dezamorsezi o situație,

‎dacă nu e legată de muncă. ‎Și nici atunci mereu.

‎Oricând ni se întâmplă ceva bun,

‎găsești tu ceva,

‎un amănunt infim de care să te legi, ‎să strici tot,

‎să te asiguri ‎că nu avem motive să sărbătorim.

‎- Chiar vrei să vorbim despre asta? ‎- Da.

‎- Bine. ‎- Ce te-a supărat?

‎- Discursul tău, Malcolm. ‎- Fii serioasă!

‎Nu mai gândești limpede.

‎Când am spus că iei un amănunt ‎și strici tot, am vorbit serios.

‎Ai uitat să-mi mulțumești. ‎E o chestie importantă.

‎Ți-am mulțumit de o mie de ori înainte.