A Touch of Treason (Les Ennemis)

DUŞMANII

Nu ştiu ce vindeţi, dar cu asta, veţi vinde mai mult.

Oricum, e inutil să discutăm. Maurice ?

Băiatul vă duce la o plimbare.

Ce e ?

Faci un test cu Buick-ului domnului.

- Du-l la Bois. - Nu. Sunt grăbit.

Nu mai mult decât noi.

Hai !

În afară de "Sărbătoarea primăverii" şi "Lacul lebedelor", nimic.

Pentru partea a doua, da.

"Lacul lebedelor" e la operă. Nu vă deranjează ?

L-am văzut, dar e dansat, cum să spun, franţuzeşte.

Într-un mod fermecător, de altfel.

Nu, mulţumesc.

Cu tot personalul, nu trecem de 50 de persoane.

- Mai puţine, de fapt. - Perfect.

Vă mulţumesc.

Vă sun eu.

De îndată ce puteţi fixa o dată.

- Salutări prietenului Julien. - Le voi transmite.

- Aţi văzut Irkutsk ? - Da.

- E rău, nu-i aşa ? - Sunt pe teritoriu sovietic.

Vă promit că nu vi se va întâmpla nimic.

În 1928, teatrul Vahtangov era avangarda. De-atunci...

Mulţumesc. Era tot ce voiam să ştiu.

Am vrut să împiedic să fie prezentat la Paris.

- Nu e atât de grav. - Tocmai asta mă întristează.

Da ?

A sunat ambasadorul.

Urma să vă sun, dle ambasador.

Durează mai mult decât mă aşteptam.

Aş prefera să vi-l dau mâine după-amiază.

Da, cât mai repede.

Contaţi pe mine, dle ambasador.

- La revedere, doamnă. - La revedere.

Vine întotdeauna doar la închidere.

Dar trece Atlanticul ca să cumpere trei bluze.

Merită puţină îngăduinţă.

La revedere !

- La revedere, Jacques. - La revedere, scumpo. Pe mâine.

- Bună seara, Jacques. - Şi pupicul meu ?

Scuze.

Te-am privit lung... Arăţi ca un naufragiat.

Cam aşa e, nu ?

Nikita...

Superb. Bună, frumoaso. Vin imediat.

- Bună, draga mea. - Chiar Nikita îl cheamă ?

La fel de adevărat cum sunt eu un Charles.

Bernard, l-ai mai văzut tipul cu Chevroletul ?

- Nu. - Păcat, era o ocazie.

Nu-ţi poţi închipui cum e să te simţi diferit.

Totul devine mai misterios.

Oamenii ăştia de-aici, de pildă...

Mă întreb despre ce vorbesc, la ce se gândesc.

Nu vorbesc de nimic. Cât despre gândit...

50 000, atât. Ţi-i dau mâine. Nu-i mare lucru.

Nu-i am. Mi-ar fi plăcut să refuz.

- Vreau să-l evit pe tata. - Acum ai tată ?

Nu ştii proverbul arab ?

Tatăl meu vindea praf. Un vânt l-a ruinat.

Sunt liber să merg unde vreau.

Dar ei ştiu mereu unde mergi ?

Dacă-i interesează, ştiu, da. De ce ?

Nu suntem imprudenţi ?

Cum se poartă cu tine ?

Sunt plictisitori, ca toţi oamenii importanţi din birouri.

Când ai să încetezi să-mi vorbeşti de ei ?

- Eşti îngrijorată ? - Nu...

Ia zi, Nikita...

Alcool capitalist, o fată capitalistă...

Dacă o ţii tot aşa, ajungi în Siberia.

La revedere.

E al tău ?

- Mă suni când primeşti clişeele. - Nicio grijă, puişor. Pa.

Şi gata !

Unu, doi. Unu, doi...

E perfectă.

- Cretini. - Ce mai faci, Claudie ?

Sunt ruptă. Toată ziua în blană de astrahan...

- Cea mai grea blană. - Noroc că mă plătesc bine.

Te pasionează ce spun ?

- Ce-i cu faţa asta ? - Accept-o, alta n-am.

Taci, eşti prea drăguţ. Mă răvăşeşti.

- Dacă-mi permiteţi să arbitrez... - Nu, oficiile sovietice costă.

- Pentru domnişoara, ce va fi ? - Ce bei, Claudie ?

Dacă am merge la masă ?

- N-am mâncat nimic azi. - De-acord.

Puneţi-vă centurile. Fumatul interzis.

REPREZENTANŢA COMERCIALĂ A URSS ÎN FRANŢA

Salut, Iuri !

Salut, Nicolai.

Bună ziua, Smolof.

- Bună ziua. - Ai întârziat.

Şi nu e prima dată.

Dar nu e un reproş.

Crezi că-ţi permiţi, nu-i aşa ?

Voiam să vă spun...

Dar am venit pentru alt motiv.

Tehnică impecabilă. Nicio greşeală, niciun indiciu.

Treabă de profesionist.

Cine l-a găsit aşa ?

Femeia de serviciu. Ea a sunat la poliţie.

Şi au venit.

Nu suntem decât trei.

Ambasadorul, tu şi cu mine. Doar noi înţelegem gravitatea furtului.

Trebuie să mă ajuţi, Smolof.

Vă place ? Vi-l las la 40 000. Mi-ar plăcea să-l aveţi dv.

- Să zicem 30 000. - Mamă, gândiţi-vă.

Nu pot gândi lucrurile decât după ce le fac.

Gândiţi prea mult, dnă de Lursac. Îmi pare rău.

Aşa o piesă se vinde uşor.

- Să mergem. - Vă rog...

De ce vă încăpăţânaţi să negociaţi ?

E o plăcere mai veche.

- Dacă accepta, ce făceaţi ? - Nu putea să accepte.

Mă pricep puţin, după atâta timp.

Doamna nu va refuza să privească acest obiect unic.

- Expoziţia universală ? - Sumer: zorii civilizaţiei.

Poftim. Meseria noastră piere, ucisă de ignoranţi.

Respectele mele, doamnă.

- Nu mai sunteţi în armată ? - Ba da, dar duşmanul e peste tot.

- Avem o urgenţă. - Mănânci cu noi ?

Nu înţelegi ? Tata te aşteaptă la maşină.

Fluieră când vorbeşti serios. Mamă, scuze.

- Şi prânzul meu ? - Vă sun eu.

- Doamnă. - Vino.

- Cât e oroarea asta ? - 10 000, doamnă.

- 5 000. - Doar să vă fac pe plac.

Dar eu...

Jean. Jean...

Dle comandant...

Scuzaţi-mă. Încercam să-mi temperez mama.

- S-a spart ceva ? - Mai degrabă, fracturat.

Înainte, Curruci.

Un seif la ambasada sovietică.

Nu pe Grenelle. La anexa comercială, arondismentul 16.

- În biroul ataşatului cultural. - Smolof ?

Ce i-au furat ? O poză cu Ulanova ?

Ba nu. Scenariul următorului Popov.

Ştiu că lucra la el.

- Sunteţi obositor, Curruci. - Da, dle comandant.

- Cum s-a aflat ? - Menajera a sunat la poliţie.

- Ruşii n-au spus nimic ? - Nu, bineînţeles.

Atunci, e treabă serioasă.

Simt mirosul ameţitor de praf de puşcă.

Nu "poate". Sigur.

Avem detalii despre activităţile lui Andrei Smolof, cel prădat.

Smolof Andrei, 45 de ani, născut la Kiev.

Consilier cultural la ambasada sovietică din Paris.

Posturi anterioare : Praga, Zagreb, Beijing.

Funcţionar impecabil, bine cotat de superiori.

- Parisul e primul post în Occident ? - Din câte ştim, da.

Şi ceva mai interesant.

Smolof e omul de încredere al ambasadorului,

dar prima lui meserie a fost decriptarea.

Am putea crede că funcţiile lui depăşesc cultura...

Când aud de cultură, scot pistolul.

Toată corespondenţa importantă Paris-Kremlin şi înapoi

trece sigur prin Smolof.

Şi nu doar corespondenţa diplomatică.

Borghine se folosea şi de Smolof pentru secretele lui ?

Da. Totul o arată.

Asasinule !

Cum te suportă Lursac toată ziua ?

O veche slăbiciune.

Corespondenţa lui Smolof e cifrată ?

Nu mereu.

Dar ce nu e în clar e aproape indescifrabil.

Tehnicienii noştri lucrează la noul cod rusesc de un an.

Fără mari rezultate.

Se ştie ce s-a furat ?

Da, conţinutul unui seif. Destul de mic.

Probabil arhive recente.

Lucruri care ar interesa pe oricine.

Pe oricine, inclusiv pe noi.

Dacă se află, imediat vor începe să se sfâşie între ei.

Să evităm măcelul.

Până la urmă, asta se petrece pe teritoriul nostru.

Şi avem noroc că am fost avertizaţi primii. În principiu.

- Mai repede, Curruci. - Da, dle comandant.

Am voie ?

Dacă punem mâna primii pe hârtiile astea, ce facem ?

Le dăm înapoi proprietarului.

- Poate nu chiar imediat ? - Nu.

- Poate nu. - Frumoasă mentalitate.

O ultimă chestiune, domnilor.

Andrei Smolof iese cam mult de ceva timp.

E îndrăgostit de o franţuzoaică, Lilia Fromont.

Se văd la cafeneaua La Belle Ferronniere.

Amuzant. Acolo îmi petreceam şi eu zilele.

- Dar vă învârtiţi în cerc ! - Da. De ce ?

Opriţi aici, vă rog.

Aştept veşti de la voi, domnilor.

- Succes. - Şi dv., dle comandant.

Da ?

Cine ?

Cine ?

Nu cred. O secundă.

Bernard.