In the Hand of Dante

DANTE ALIGHIERI S-A NĂSCUT ÎN ITALIA ÎN 1265 ȘI A MURIT ÎN 1321.

CAPODOPERA SA, POEMUL EPIC DIVINA COMEDIE,

O CĂLĂTORIE PRIN IAD, PURGATORIU ȘI PARADIS,

ESTE O OPERĂ DE CĂPĂTÂI A LITERATURII MONDIALE.

A DAT FORMĂ LIMBII ITALIENE

ȘI A REDEFINIT IMAGINAȚIA UMANĂ.

NICK TOSCHES, UN ROMANCIER AMERICAN, S-A NĂSCUT ÎN NEWARK, NEW JERSEY, ÎN 1949

ȘI A MURIT ÎN 2019.

A FOST UN ICONOCLAST LITERAR

CARE A SURPRINS ESENȚA ÎNTUNECATĂ A POEZIEI CONTEMPORANE.

Ce am scris din inimă și ce continui să scriu din inimă

nu trebuie și nu poate fi adaptat, nici măcar un pic,

ca să reflecte inima altcuiva

sau inima falsă, de plastic, artificială a acestei piețe,

care a fost cândva o lume.

Cărțile mele nu pot fi redactate, cum nu poate fi manichiurat un leopard.

Cum a zis Faulkner: „Mă îmbăt, mă enervez, cad de pe cal.

Pățesc de toate, dar nu mă redactează nimeni!

Prefer să văd cum și-o trage nevastă-mea cu grăjdarul!”

Așa e. Redactorii buni nu redactează.

Conspiră cu artistul pentru libertate și câștiguri.

„Dle Faulkner,

la ce vă gândeați când ați scris asta?”

„La bani.”

Nu-i grozav? A spus „bani”.

„Bani!”

Avea dreptate. Aia e!

Numai un artist adevărat lucrează pentru cei dragi lui

și, mai important, pentru urmașii lui,

fiindcă doar ei văd banii.

Nu suntem plătiți la oră, săptămână, lună sau an.

Suntem plătiți postum, când suntem morți.

Ce e cu… Ce-ai aici?

Alea?

Nu fac niciodată ce vreau, iar asta e ceva ce vreau să fac.

E o traducere a Divinei Comedii.

Cunosc atât de bine poemul, că parcă eu l-am scris.

Lucrez la traducere de zece ani.

- Ai schimbat căptușeala, nu? - Da.

Arăți la fel de bine ca pe vremuri.

Mulțumesc mult.

Nu-ți face griji, puștiule. Nu te vom abandona la greu.

Cine e Dante?

„Cine e Dante?”

Un scriitor din trecut.

A scris un poem celebru, Comedia, numit ulterior Divina Comedie.

- Am auzit. - Da?

Dar vezi tu, Dante a devenit prizonier.

S-a închis în cușca rimei și ritmului,

și unde e speranța în asta?

Mi-am dat seama că era imperfect.

Deci și lucrarea e imperfectă.

Da, știu ce vrei să spui.

MÂNA LUI DANTE

Salut, bătrâne!

Salut, unchiule!

Parcă ai văzut o fantomă. Ce s-a întâmplat?

Am omorât un puști.

- Când? - Mai înainte.

- Unde? - La fabrica de sticlă.

- Cum? - I-am tăiat gâtul.

Era din cartier?

Nu-l mai văzusem.

Unde e șișul?

Unde e cuțitul cu care l-ai omorât?

L-am aruncat în canal.

De ce l-ai omorât?

Avea un cuțit mare și m-a întrebat dacă vreau să mor.

Deci nu tu ai început. El a început.

- Da. - Bine.

Cum te simți?

Hai, așază-te.

O să faci carieră din asta sau ce?

- Ce, te crezi mare șmecher acum? - Nu.

Bine, fiindcă nu ești.

Ține minte ce ți-am spus mereu.

Regula de aur.

- „Iubește-ți aproapele!” - Da.

Și nu fi ca puștiul ăsta care ți-a ieșit în drum.

- Da. - Nu face rahaturi cu alții.

Ce… Ce ți-am mai spus?

Nu face rahaturi cu alții și nu înghiți rahaturi de la nimeni.

- Deci nu ai înghițit rahaturi. - Așa e.

Și ești sigur că nu era din cartier?

Nu l-am mai văzut.

Vino încoace!

Unchiule?

Ce e?

Trebuie să spun la spovedanie ce ți-am zis acum?

Care spovedanie, băiete?

Pentru prima Sfântă Împărtășanie.

Aia. Da.

Domnul e pretutindeni.

- Nu? - Da.

Și aude totul, nu?

Da. Vede totul, aude totul.

Da. Deci cine e mai important, Dumnezeu sau preotul?

Dumnezeu.

Deci Dumnezeu ți-a auzit mărturisirea.

Ai spus-o cu voce tare.

Eu am auzit-o. Dumnezeu a auzit-o.

Așa te spovedești tu?

Așa mă spovedesc, da.

Gata? Mi s-a șters păcatul?

Care păcat? Nu ai păcătuit.

Mucosul ăla care te-a amenințat cu cuțitul fără motiv, el a păcătuit.

Și Dumnezeu l-a pedepsit.

Prin tine.

Mulțumesc, unchiule!

- Suntem prieteni, nu? - Da, prieteni.

Dar să ții minte!

Ce se întâmplă între noi și Dumnezeu, lucruri de felul ăsta, sunt speciale.

Nu poți să spui nimănui despre ele.

Asta ar fi un păcat.

E un păcat mare.

Da?

Bine.

Chiuveta e în spate.

Spală-te pe mâini, ești murdar.

Am înțeles.

Și, mai presus, am fost absolvit.

N-am spus nimănui.

Tocmai am recunoscut asta?

Florile albe de gardenie,

florile violete, florile roșii,

florile roz și florile galbene ale nenumăratelor alte flori

și nenumărate alte miresme se revărsau

în soare și umbră din verdele luxuriant și profund.

Erau monumentele deschise ale unei magii mai întunecate a soarelui,

petroglifele șterse,

altarele de corali înălțate, netezite și uzate,

unde sacrificiul uman s-a practicat până în secolul al XIX-lea târziu,

iar mirosul ofrandei și canibalismului

se amesteca cu aromele florilor albe,

ale florilor violete și roșii,

ale florilor roz și florilor galbene.

Erau nouă ceruri, nu raiuri, ci ceruri.

Tot ce știa Dante despre adevăr începuse cu această revelație.

Primul cer pe care ajunsese să-l cunoască

devenise, de-a lungul anilor, cel mai rar dintre toate.

Era cerul cel mare al infinitului,

care cuprindea venirea, ființarea, trecerea și noaptea sa.

Dante era copilul dealului magic.

Dar și eu eram.

Iar unul din ceruri e acela pe care un om îl va vedea doar o dată,

în ziua morții sale.

NE PARE RĂU, AM ÎNCHIS

Era mijlocul lui august în New York, în acea perioadă

când cerul zilei era o lumină albă, apăsătoare,

iar întunericul nopții era o ceață de cenușă palidă și fără stele.

Louie era în elementul lui.

A aprins o țigară și a tras din ea.

Era târziu, dar nu și pentru el.

- Faci turul, prietene? - Nu-mi spune așa.

Dă-mi o băutură și o scrumieră.

Avem o grappa nouă. E grozavă.

Du-te dracului! Ține-o pentru fraieri. Dă-mi un Dewar's cu gheață.

Dă-o naibii de scrumieră! Folosesc podeaua.

Cum îți merge, Lou?

Știi tu…

Pe vremuri, când eram copil,

bătrânii spuneau: „Mustață mare, bărbat mare.”

Acum, când văd un tip cu mustață,

mă gândesc că e polițist sau poponar, sau ambele.

- Deci mai bine mi-o rad, Lou? - Nu, las-o.

Taică-tău e polițist, nu?

Poate că ai și tu o jumătate de polițist poponar în tine.

Ți se potrivește. Mustața, adică.

Știi…

unchiul tău e un mare ratat.

Nu mă înțelege greșit, și tu ești un ratat, dar mărunt.

Însă unchiul tău e un ratat colosal.

Avea localul ăsta, i-a mers bine o vreme.

A pierdut totul la jocuri de noroc.

A venit la prietenii mei, l-au ajutat, dar tot a dat-o în bară.

Vine plângând la bancă să-i acopere facturile la curent

de câte ori primește înștiințări.

Nu, prietenilor mei nu le place asta.

Lou, n-ar trebui să pui ăla deoparte?

Dacă trece un polițist pe aici?

Când ai văzut ultima oară un polițist mergând? Nu mai merg pe jos.

Nu. Se duc la sală, ca restul fetițelor, dar nu mai merg.

Ultimul polițist pe care l-am văzut pe stradă era muiere.

Un metru șaizeci, elita New York-ului.

Ca taică-tău, o pizdă hâdă de doi bani.

În fine…

Prietenii mei cred că aș putea să-i bag spaima în suflet,

ca să priceapă odată ideea.

Ușurel, da? Ușurel.

Cum zicea marele Buddha, moderație în toate.

Calea cu opt brațe.

Ți-ai luat-o vreodată în cur?

Ar trebui să încerci. Poate devii bărbat.

Cum spuneam, tu și unchiul tău sunteți ca două picături de apă.

Două lepădături mincinoase și degenerate.

Știu că i-ai jefuit. Le vinzi marfa altora.

Câteva sticle ici, câteva colo. Găinării.

Dar asta ești, un găinar sugaci.

Și mama ta, Dumnezeu s-o odihnească,

era tot o sugace.