My Name Is Pauli Murray

Vreau să văd că America devine ceea ce pretinde că este

în Declarația de Independență și în Constituție.

America, fii ceea ce proclami că ești!

Pot să vă filmez în prim-plan fără ochelari?

Culcă-te!

Șezi! Culcă-te!

Culcă-te!

Minunat.

Trebuie să apară peste tot.

Numele meu e Pauli Murray

și mi-am concentrat eforturile asupra drepturilor omului.

În toată existența mea m-am străduit să ating standardele de excelență

ale unei societăți dominată de concepțiile

că negrii sunt inerent inferiori albilor

și că femeile sunt inerent inferioare bărbaților.

Pauli Murray a fost o persoană vizionară,

fiind cu mult înaintea altora prin ceea ce a făcut și a spus.

PERSOANE DE CULOARE ÎN AȘTEPTARE

Pauli a avut curajul de a înfrunta discriminarea

într-o vreme când era foarte riscant să faci asta.

Cum se tot adunau diverse întâmplări, însemna că, mai devreme sau mai târziu,

ori o luam razna,

ori găseam o cale de a protesta.

Pauli era scriitoare, avocat, preot și poetă.

„Speranța e o tulpină frântă de degete încleștate.

„Speranța e un cântec ce vine dintr-un gât obosit.”

VOM REUȘI

Multe din drepturile și libertățile pe care le avem i se datorează lui Pauli.

Pauli Murray n-a fost doar un avocat uimitor sau o feministă dată naibii,

ci și o persoană queer, non-binară.

De multe ori, studenții mă întrebau: „De ce nu știm cine-i Pauli Murray?”

Cum e posibil ca numele

cuiva atât de esențial să nu ne fie cunoscut?

NUMELE MEU E PAULI MURRAY

Strămătușa mea Pauli m-a sunat și mi-a zis

că n-o să supraviețuiască peste noapte.

Mi-a zis: „Ai anumite lucruri de făcut pentru mine.”

Și a murit câteva ore mai târziu.

Am aflat că sunt executoarea ei testamentară...

KAREN ROUSE ROSS STRĂNEPOATA LUI PAULI

... deci a trebuit să-i strâng lucrurile.

Fișetele erau aliniate în camere și deasupra lor erau rafturile de cărți.

Cutii, dosare, scrisori către autorități.

A păstrat totul.

BIBLIOTECA SCHLESINGER

UNIVERSITATEA HARVARD

Testamentul lui Pauli era foarte clar.

Voia ca hârtiile ei să se afle la Biblioteca Schlesinger,

unul dintre locurile care găzduiesc documente istorice ale femeilor.

Mătușa Pauli nu mi-a împărtășit multe din viața ei.

Știam că era preot și că fusese avocat,

dar nu mi-a pomenit niciodată de realizările ei.

M-am dus să citesc ceea ce nu citisem

și-atunci mi-am dat seama: „Dumnezeule!”

„Petersburg, incident în autobuz, martie 1940”

CU 15 ANI ÎNAINTE CA ROSA PARKS SĂ REFUZE SĂ SE MUTE ÎN SPATELE AUTOBUZULUI

Inițial, n-am avut intenția de a contesta...

ÎNREGISTRARE AUDIO CU PAULI MURRAY

... reglementările din Virginia privind segregarea.

Așa cum se întâmpla deseori în acele vremuri,

apăreau incidente

în care nu mai aveai ce face decât să ripostezi.

Prietena mea și eu călătoream

de la New York la Durham

ca să-mi vizitez cele două mătuși de Paște.

Pe prietenă o chema Adelene McBean.

Îi spuneam „Mac”.

Pentru mama, a fost prima confruntare...

MARGHRETTA MCBEAN FIICA LUI ADELENE

... cu o situație des întâlnită în multe locuri din Sud.

După ce treceai de stația Mason-Dixon, trebuia să te muți în spate.

ALBI

Autobuzul simboliza răul segregării.

Înghesuiala din interior permitea umilirea publică a negrilor

în prezența unui public format din albi privilegiați,

care asistau în tăcere sau cu indiferență la înjosirea noastră.

Când ajungeau în Virginia,

negrii se ridicau, se mutau pe locurile din spate

și atunci urcau și mai mulți albi.

Șoferul autobuzului a insistat să ne mutăm pe locul următor.

Bancheta era ruptă și noi am refuzat să ne așezăm.

Șoferul a zis că n-o să pornească la drum

până nu se mută ea în spate.

Atunci a sosit poliția și ne-a arestat.

PENITENCIARUL LOCAL PETERSBURG, VIRGINIA

Lui Mac și mie ne era foame și frig, dar ne temeam să adormim,

fiindcă pe saltea mișunau ploșnițe.

Când am reclamat asta, paznicul de noapte a strigat indispus:

„Gura, altfel vă trimit rapid la izolare!

„După ce vă mănâncă șobolanii,

„o să regretați că nu v-ați ținut gura.”

Realitatea le-a lovit. Le-a lovit și...

Cred c-a fost foarte înspăimântător.

A apelat la NAACP, Asociația pentru Promovarea Persoanelor de Culoare,

în speranța c-ar obține o sentință judecătorească prin care...

... segregarea locurilor să fie declarată neconstituțională.

DESCRIEREA INCIDENTULUI

DERANJAREA ORDINII PUBLICE

SCHIȚA AUTOBUZULUI

Eu și Mac am scris un referat,

un rezumat al cazului și al faptelor...

După ce-am fost eliberate pe cauțiune,

am fost invitate la o întâlnire cu avocații asociației: Thurgood Marshall,

judecătorul William H. Hastie și Leon A. Ransom.

Pentru prima dată am văzut cum acționa o echipă competentă de activiști civici

și m-am uitat la ei fascinată câteva ore.

Luptau pentru dreptul negrilor de a se integra în societate americană.

Dar judecătorul a recunoscut importanța situației,

așa că, în cele din urmă, n-au avut câștig de cauză.

TRIBUNALUL LOCAL PETERSBURG

Judecătorul a ignorat legea segregării, esențială aici, și-a zis doar:

„Ați deranjat liniștea publică.”

FUMATUL INTERZIS LOCURI PENTRU NEGRI ÎN SPATE

Așadar, n-au putut să creeze un precedent juridic.

Li s-a dat o sentință minoră și-au fost eliberate.

Pe-atunci, am resimțit doar dezamăgirea amară

a unui eșec personal,

dar am început să conștientizez că eram o părticică a unui efort de echipă

care avea în vedere anularea definitivă a legilor segregării.

Gândul ăsta m-a umplut de uimire.

UNIVERSITATEA RUTGERS

Azi avem ocazia minunată

de a învăța despre Anna Pauline Murray, doctor în drept.

Pauli Murray e atât de remarcabilă

încât nu pot enumera toate inovațiile excepționale aduse de ea.

Imaginați-vă că trăiți în secolul XX, sunteți o persoană de culoare

și căutați argumente în favoarea respectării dreptului vostru de a fi om.

Trăiți într-o lume unde deja nu sunteți simpatizați,

fiindcă sunteți negri.

O să vă ajut să înțelegeți un pic ce a alimentat viața lui Murray.

Capitolul unu, pagina unu

din manuscrisul unei autobiografii.

Într-un studiu publicat în 1910, anul nașterii mele,

Howard W. Odum, sociolog care pe-atunci lucra la Universitatea Columbia,

afirma că rasele au „competențe și capabilități” diferite.

Am încheiat citatul.

Și cei care doresc să ajute un Negrotei, citez,

„să n-aibă așteptări prea mari.”

„El are o idee vagă despre ce însemnă virtutea,

„adevărul, onoarea, bărbăția și integritatea.

„Cea mai bună educație pentru un copil negrotei

„e cea care-l duce către acceptarea incontestabilă

„a faptului că aparține altei rase decât celei albe și așa se cuvine.”

Am încheiat citatul.

AUTOBUZ ȘCOLAR

Și azi îmi amintesc și văd cu ochii minții clădirea vechii școli.

Era o dărăpănătură din lemn, nu erau leagăne...

N-aveai cu ce să te joci când ieșeai afară.

Și, bineînțeles, școala copiilor albi

se afla pe o pajiște înconjurată de un gard.

Era contrastul dintre tratamentul aplicat nouă

și cel aplicat copiilor albi.

Și lucrurile astea se simt, se intuiesc.

Provin dintr-un neam foarte mândru.

Erau oameni încăpățânați. Înotau contra curentului.

Aceasta e casa. E căminul lui Pauli Murray.

Când a venit în această casă, avea trei ani.

DURHAM, CAROLINA DE NORD

A venit aici ca urmare a unei tragedii.

Mama ei a murit de hemoragie cerebrală

și, într-un târziu, tatăl a fost internat într-un spital psihiatric.

Deși s-a născut la Baltimore, acesta a fost, de fapt, căminul ei.

Când am ajuns la Durham,

din gospodărie făceau parte mătușile Pauline și Sallie

laolaltă cu bunicii Fitzgerald.

Familia Fitzgerald era binecunoscută în Durham

și era respectată în comunitatea negrilor.

Aveau origine mixtă Cherokee,

irlandeză și afro-americană.

Era o familie în care unii membrii aveau pielea atât de albă

încât treceau drept albi.

Iar Pauli era, undeva, la mijloc.

Existau prejudecăți legate de ten

și în comunitatea albilor, și în cea a negrilor.

Așa că se individualizaseră ca familie.

Pauli era bucuria căminului.

Mătușa Pauline n-avea copii, așa c-a răsfățat-o.

Mătușa Pauline preda la școlile publice din zonă

și, pe când aveam vreo patru ani,

a hotărât să mă ia cu ea zilnic.

Mi se dădea voie să stau lângă copiii mai mari și să-i privesc când recitau.

Către sfârșitul anului școlar,

mătușa Pauline s-a mirat să mă audă zicând:

„Pot să citesc, mătușă Pauline”.

I-am luat cartea copilului de lângă mine și-am început să citesc cu voce tare.

În timpul cât am asistat la orele ei

am învățat tot ce le preda celorlalți.

De atunci, sala de clasă a fost al doilea cămin al meu.

I se dădea voie să întrebe tot ce dorea.

I se dădea voie să aibă opinii.

Dar Pauli nu voia să poarte rochii.

Și mătușa Pauline o obliga să meargă la biserică în fiecare duminică.

Așa că au făcut o înțelegere.

I-a spus: „Poți purta pantaloni în cursul săptămânii,

„dar, când vine vremea să mergi la biserică, îmbracă o rochie.”

Am trăit o viață oarecum protejată.

Momentul în care viața devenea insuportabilă

era acela când intram în contact cu lumea albilor.

Negroteilor adulți li se spunea „tanti”, „nene” sau „băiatule”.

Anual erau linșați vreo 50-60 de oameni.