Josh Johnson: Symphony

DACĂ PRIN ARTĂ ŞI MUZICĂ ÎNFRUMUSEŢĂM SPAŢIUL ŞI TIMPUL,

PRIN COMEDIE ÎNFRUMUSEŢĂM REALITATEA.

SIMFONIA

Doamnelor şi domnilor,

să-l aplaudăm pe Josh Johnson!

Bine.

Vă mulţumesc din suflet! Doamne!

Dacă nu eşti atent, mai ales ca bărbat,

ajungi să-ţi petreci ultimii 50 de ani din viaţă

încercând încă să-ţi dai seama ce s-a întâmplat în primii 15.

Înţelegeţi ce vreau să spun? Adică, sunt unii oameni la care

orice s-a întâmplat în liceu continuă să se întâmple

pentru tot restul vieţii lor.

Vă mărturisesc că fac tot ce pot, sincer,

să fiu o persoană cât mai bună. Nu sunt perfect.

Sunt sigur că există cineva pe lumea asta,

care să zică: "E un gunoi”. Ca şi cum...

Aşa e toată lumea.

Niciunul nu vom scăpa basma curată.

Toată lumea are duşmani.

Dar fac tot posibilul să tratez oamenii cât mai bine posibil.

Ştiţi asta şi...

Nu doar pentru că trebuie s-o faci.

E ceva ce ar face-o pe mama mândră.

Aşa m-a crescut.

Asta contribuie la o lume mai bună.

Dar când încerci să fii cât mai bun cu putinţă,

mai ales când ieşi la o întâlnire, uneori eşti etichetat ca "drăguţ”.

Şi "drăguţ” e o condamnare la moarte.

Nu pare aşa, dar e destul de rău.

Dacă ai ieşit cu cineva şi apoi auzi:

"Cum a fost întâlnirea?” "E drăguţ.”

Ştii că nu se va întâmpla.

Asta nu e nimic.

Ideea e că, ar trebui să fii drăguţ.

Să fii drăguţ nu e standardul, e nivelul minim.

Se presupune că ar trebui...

să fii drăguţ.

Să spui cuiva că e drăguţ după un timp petrecut cu acea persoană,

pentru că n-a spus "amabil”, n-a spus "dulce”, a spus "drăguţ”.

E ca şi cum ai ieşi cu cineva

şi mai târziu auzi: "Cum a fost întâlnirea cu el?”

"Are o faţă.”

Speri asta.

Ar fi ideal.

Nu e un compliment să spui: "Ochii sunt exact unde trebuie să fie.”

Vă spun asta, deoarece când eram mai tânăr,

n-am avut întotdeauna încredere.

Mă gândesc la acea perioadă

şi a fost cineva care mi-a plăcut foarte mult

şi mi-am asumat un risc.

Dar persoana nu era interesată. Se întâmplă.

Primeşti prima ta mică lecţie despre respingere.

Iar modul în care gestionezi situaţia îţi defineşte caracterul,

cum te comporţi în preajma cuiva.

Iar apoi a trecut ceva timp şi...

mai târziu, a început să iasă cu un tip care nu era drăguţ.

Nu era deloc drăguţ. Era un adevărat nemernic.

Şi nu sunt duşmănos. Avea duşmani.

Şi din copilărie până la vârsta adultă,

nu e nimic nou ce spun.

E aproape un clişeu ca fetele, femeile, să se uite după nesimţiţi.

Asta e povestea.

O găsiţi pe internet.

E ca părintele comediilor romantice.

Şi n-am putut să înţeleg asta, fiindcă era o fată mişto.

Iar apoi a fost cu tipul ăsta naşpa.

N-am prea înţeles.

De ce atâtea fete, când eram la liceu

şi apoi femei, după ce am crescut, se uitau după tipi care erau...

nişte nemernici. N-am înţeles niciodată asta...

până acum o săptămână.

Eram într-o călătorie. Întârziasem fiindcă mă trezisem târziu.

Nu mă pregătisem.

A trebuit să mă grăbesc, să împachetez repede, să chem un Uber.

M-am urcat în Uber, cu un şofer incredibil,

un şofer disciplinat, ce respecta toate regulile de circulaţie,

făcând tot ce trebuia să facă.

Făcea chestii care nici nu ştiam că se mai fac.

Nu doar că dădea muzica încet, încât auzeai când semnaliza,

dar îşi scotea şi braţul pe geam ca să...

Tipul ăsta era un şofer foarte bun şi un tip drăguţ.

Oprea la semafoarele galbene şi îi lăsa pe oameni să treacă.

Era foarte drăguţ, dar eu eram în întârziere.

Am încercat chiar să-i fac o mică aluzie.

Ceva de genul: "Crezi că ajungem la timp?”

El mi-a răspuns: "Sper că da.”

Omul îşi făcea calculele cu voce tare în faţa mea.

Ceva de genul: "Bine, cu 88 km/h fiindcă nu pot accelera. Ar fi periculos.

Deci mergem cu 88 km/h.

Ai spus că trebuie să ajungi în 36 de minute.

Cu cât ne-a mai rămas,

da, se pare că vei întârzia zece minute, asta e...

urăsc asta.”

Iar apoi...

ajungem la aeroport, la mustaţă, pe bune

şi prind zborul. Avea întârziere.

Câteva zile mai târziu, recunosc, nu mi-am învăţat lecţia.

M-am trezit din nou târziu.

Îmi făceam bagajele, comandând în acelaşi timp un Uber.

Am alergat la Uber.

M-am urcat în maşină, iar acolo era tipul ăsta.

S-a întors spre mine în spate şi mi-a zis:

"Eşti gata?” I-am răspuns: "Da.”

Iar apoi a demarat...

Eu stăteam în maşină ca...

Nu conducea prudent.

Ăsta era un băiat rău.

Tipul era nebun. Făcea tot felul de manevre periculoase.

Tăia calea altor şoferi. Se auzea clar.

Omul nu conducea deloc prudent.

Nu ştiu dacă a semnalizat vreodată.

Se auzeau claxoane în spatele nostru.

Tipul ăsta nu era un şofer bun. Conducea ca un nemernic.

Dar era un nemernic cu toţi, în afară de mine.

Şi aş minţi să spun că...

nu m-am gândit la el uneori.

Uneori eşti pur şi simplu în trafic...

visând cu ochii deschişi.

Am stat în LA câteva zile şi în acest timp,

a trebuit să iau taxiuri, Uber-uri, cu şoferi foarte drăguţi.

Chiar foarte drăguţi.

Dar dacă m-aţi întreba despre ei, aş spune: "E în regulă.”

Dar nu mă duce acolo aşa. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Pentru că oamenii neatenţi sunt...

incredibil de fermecători până când devin neatenţi cu tine.

Apoi m-am urcat într-o maşină,

din nou, şoferul nu era prudent, nu era drăguţ.

Am avut un mic incident.

A virat brusc.

Şi m-am lovit cu capul de geam.

Şi stăteam acolo gândindu-mă: "Vreau doar pe cineva drăguţ

care să respecte regulile de circulaţie, mă înţelegeţi?

Cineva care ştie ce face.

Nu-i aşa?

V-aţi întrebat vreodată dacă primul...

chiropractor...

era doar un criminal nepriceput?

M-am lovit la spate. Am mers la chiropractor.

Nici măcar nu ştiam cu se ocupă chiropractorii.

Ştiam doar că repară spatele şi chestii de genul ăsta.

Stăteam întins acolo, fără să ştiu la ce să mă aştept.

Dar apoi omul mi-a pus o mână aici şi una aici.

Şi am zis: "O să plec.”

Nu ştiu cu ce te-am jignit,

dar am văzut multe filme cu Jason Bourne. Ştiu exact ce urmează.

N-o să mă prinzi.

Nu pot să-l duc pe unchiul meu nicăieri...

pentru că e ciudat.

Şi nici măcar nu e genul obişnuit de unchi ciudat.

Face lucruri pe care alţii nu le fac.

De exemplu, dacă îl duci să mănânce ceva gustos,

vorbim despre cea mai bună mâncare mâncată de el vreodată.

Pur şi simplu nu se poate bucura de ea.

Are o mâncare bună şi trebuie să spună tare...

să o complimenteze.

L-am dus pe unchiul meu la un restaurant frumos, unul de lux.

I-am spus să se îmbrace elegant.

Totuşi, a venit în treningul lui caracteristic.

I-am zis: "Ţi-am spus să te îmbraci elegant.”

El mi-a răspuns: "Am lanţul la gât.”

Ne-am aşezat la masă, iar el a comandat supă cremă de homar.

Cred că a fost cel mai bun homar transformat vreodată în supă cremă.

Pentru că a luat o înghiţitură şi în loc să spună că e bună,

a făcut:

"OK.”

"E groasă.”

L-am dus pe unchiul meu la grătar.

A comandat o felie de pâine prăjită texană.

Cred că a fost cea mai bună pâine texană prăjită vreodată în Texas.

Fiindcă a luat o muşcătură şi în loc să spună: "Ce bună...”,

a muşcat din ea şi a zis:

"În regulă.”

"Du-te naibii cu fundul tău gras.”

Şi la un moment dat, mă gândesc: "E din cauza mea? Vrea să mă facă de râs?”

Pentru că oamenii se uitau la noi

ca să se asigure că au auzit bine.

Dar nu s-a putut abţine.

Şi ştiu că nu se poate abţine fiindcă am comandat pizza.

Eram la el acasă. Ne relaxam. Am comandat nişte pizza.

Ajunge pizza.

Mă ridic, merg la uşă, iau pizza, îi dau bacşiş livratorului.

O duc înapoi în sufragerie. Ies din cameră să mă spăl pe mâini.

Omul începe fără mine. Deschide cutia.

Mă întorc pe hol. El nu ştie că-l aud.

Iar apoi, de unul singur...

ia o felie, muşcă din ea şi zice:

"N-am ştiut.”

"Înţeleg, va trebui să te îndoi.”

Nu pot să-l duc nicăieri.

Uneori se întâmplă ceva când eşti mic

şi nu găseşti cuvintele potrivite, nu poţi exprima ce simţi.

Durează ceva,

îmbătrâneşti, te uiţi înapoi şi îţi spui: "Ce ciudat a fost.”

Sau se întâmplă ceva, îmbătrâneşti, îţi faci prieteni

şi ei îţi ascultă povestea,

le spui ce s-a întâmplat şi ei zic: "Ce ciudat.”

Când eram mic, am făcut karate şi n-am fost bun.

N-am fost bun deloc.

Am fost atât de slab încât, odată, profesorul meu m-a luat deoparte