Shipwrecked: Nightmare at Sea

PE 13 ianuarie 2012, Costa Concordia a lovit o stâncă

și a naufragiat cu peste 4.000 de oameni la bord.

Filmul include imagini de arhivă,

traduceri ale anunțurilor pentru pasageri și înregistrări din cutia neagră.

Dar intră apă?

Și încă cum! Cobor acum.

Nu mai merseserăm în vacanță de când se născuse copilul.

I-am zis lui John că e un moment bun pentru noi

să mergem în acea excursie minunată despre care vorbiserăm,

o excursie importantă pentru noi.

În noaptea de vineri, 13, lucram de patru luni la bord ca dansatoare.

Nu aveam habar că urma să se întâmple ceva.

Într-o clipă, sărbătorești și te relaxezi cu familia.

În clipa următoare, înțepenești,

neputincioasă.

Parcă se deschisese pământul sub picioarele noastre.

Oamenii se agățau de pereți sau unii de alții.

Parcă e o scenă din Titanic. Fix așa.

Povești de frică și panică de pe nava de croazieră Costa Concordia.

Sincer, te gândești la asta oricând urci în avion sau pe un vas.

Ce se întâmplă dacă ceva nu merge?

Uite că s-a întâmplat!

De câte ori închizi ochii, vezi ceva din acea noapte.

Te întorci la cel mai înfricoșător moment pe care l-ai trăit cu familia ta.

Doamne, ce-am făcut?

COȘMAR PE MARE

Mai merseserăm în Europa, dar niciodată împreună.

Era cea mai lungă vacanță împreună, în cel mai îndepărtat loc.

Fiica noastră, Lila, avea 14 luni.

Am simțit că era o ocazie bună să mergem într-o excursie lungă împreună.

Sunt sigură că am împachetat o valiză cu jucării, scutece, șervețele umede,

tot tacâmul. Aveam multe lucruri.

Aveam să ne plimbăm pe la Paris, în Elveția, la Veneția, la Barcelona.

La final, ne opream pe o navă de croazieră.

Da, cred că asta a influențat mult alegerea vacanței.

Am făcut o mulțime de poze și de filmări,

foarte multe amintiri incredibile.

Mereu voisem să merg în Italia.

Era prima destinație pe lista mea de dorințe,

dar nu știam că voi merge într-o croazieră.

Nu-i spusesem despre croazieră, doar despre Italia.

Croaziera urma să fie o surpriză specială.

Ieșeam de vreo trei ani împreună.

Ideea era ca, la un moment dat, să o cer de soție.

Când ceri pe cineva de soție,

vrei să faci asta în cel mai romantic loc,

iar în această călătorie erau multe locuri din care să aleg.

Ar fi fost momentul perfect.

Nu poate să te refuze dacă o ceri în locul perfect.

Cred că toată lumea e de aceeași părere.

Când am ajuns,

am fost uimită de cât de mare, cât de imensă părea nava.

Pe atunci, aveam 17 ani.

Mama voia să-și sărbătorească cea de-a 50-a aniversare.

A rezervat locuri pentru mine, pentru iubitul meu,

și pentru prietena ei din copilărie, Luisa.

De când eram mică, făceam totul împreună.

Aveam vreo șapte ani când a fost diagnosticată cu cancer.

Dar, cu câteva luni înainte de plecare, cancerul a intrat în remisie.

A fost un alt motiv important să-i sărbătorim ziua de naștere.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să explorăm nava.

Știam că va fi cea mai mare navă din câte văzusem.

Îmi amintesc prima dată când am urcat pe navă

și am fost copleșit de cât de extravagant era totul.

Multă opulență. Candelabre peste tot.

Totul părea făcut din aur, din sticlă sau din marmură.

Ca în Italia de pe vremuri.

Totul strălucea și era perfect.

Nu știam ce cameră voi primi când am făcut rezervarea.

Călătoria era destul de scumpă, eu eram student.

Dar el s-a asigurat că primim cea mai bună cameră posibilă.

Eram foarte fericit că aveam balcon și o priveliște frumoasă.

Am ieșit pe balcon, iar Nick mi-a arătat

că, la un etaj sau două sub noi, erau bărcile de salvare.

Bărcile de salvare.

Și m-am gândit să fac o poză.

Nu mai fusesem pe un vas de croazieră

și m-am gândit: „Dacă se întâmplă ceva ca pe Titanic…”

Și i-am spus: „Nu va fi ca pe Titanic.

Am mai fost în croaziere. Îți va plăcea la nebunie.”

VINERI, 13 IANUARIE

Copii, nu îndrăzniți! Plecați de aici!

Pasageri la bord: 3208.

Echipaj: 1023.

Când am urcat la bord, a fost destul de uimitor.

Ne-a întâmpinat cineva care ne-a întrebat ce program aveam.

Am stabilit o zi la spa și eram foarte entuziasmați.

Era un ritm rapid. Abia ce ne cazaserăm. Porniserăm la plimbare.

În timp ce ne plimbam, făceam poze la orice.

O caracteristică uimitoare a croazierelor e că îți oferă tot ce ai nevoie.

Pentru mine, mai ales ca proaspătă mămică, a fost foarte ușor.

Erau multe restaurante de toate tipurile,

cinematografe, spectacole, cazinou.

Singura dificultate era cum să-ți petreci timpul, având atâtea opțiuni.

Îmi amintesc un bufet cu înghețată unde îți puteai face propriile cupe

și cred că era deschis non-stop. Puteai mânca doar înghețată dacă voiai.

Pe atunci, era la modă The Walking Dead,

așa că noi jucam mereu un joc: dacă ar ataca zombii, unde te-ai duce

și ce armă ai folosi ca să lupți sau ca să scapi?

Unde ai merge? Ai ieși pe acolo sau pe acolo?

Și dacă e un zombi lent, unde e arma pe care o poți folosi?

Când m-a întrebat prima dată, i-am zis: „Nu știu. Nu am fost atentă.”

Iar el a zis: „Greșit!”

Exact. „Ai greșit.”

Apoi am început să fiu atentă la ce se întâmplă în jurul meu.

Era o seară frumoasă.

Vremea era senină, puțin rece, era ianuarie.

MANAGER HOTEL COSTA CONCORDIA

Totuși, era o seară liniștită.

Am lucrat la Costa vreo 43 de ani.

Pe navă, lucrezi oricând.

De Crăciun, de Anul Nou, de Paște, sâmbăta și duminica.

Mă simțeam mai acasă pe navă decât acasă.

Aproximativ 800 de oameni lucrau pentru mine pe Costa Concordia.

În noaptea de vineri, 13 ianuarie,

lucram de patru luni la bord ca dansatoare.

Era slujba mea de vis.

Era raiul pe pământ.

Exploram lumea. Eram în cea mai bună formă a vieții mele.

Aveam prieteni grozavi.

Era magic.

În numele conducerii Costa și al echipajului,

sunt onorat să vă urez bun-venit la bord.

L-am întâlnit de câteva ori pe căpitan. Prima dată, în liftul pentru echipaj.

Știam doar că era un căpitan nou.

Croazieră plăcută!

Odată, mama a venit în vizită la bord și el a vorbit cu ea.

I-a spus că urma să meargă la pescuit pe insulă cu un prieten,

dar să nu spună nimănui, pentru că nu avea voie să facă asta.

Deci puteai să spui despre el: „Da, știe să se descurce”.

00

În seara aceea, pe la nouă, m-a sunat căpitanul.

Cu câteva zile înainte, șeful de sală îl întrebase pe căpitan

dacă nava putea să salute Insula Giglio de aproape,

fiindcă sora și mama lui locuiau pe insulă.

PUNTEA DE COMANDĂ

M-a întrebat dacă vreau să-l însoțesc pe puntea de comandă.

Mi s-a părut neobișnuit,

deoarece, fiind noapte, nu era mare lucru de văzut.

Dar, fiind decizia căpitanului,

ne-am conformat.

CĂPITANUL: Alo?

Ciro la 9,6 km.

CĂPITANUL: 9,6 kilometri. Bine, e bine.

Suntem aproape de insula Giglio.

Ajungem la 21:44.

În seara aceea, eu și iubitul meu, Andrea, am decis să urcăm la piscină.

Când am deschis ușa,

am simțit o briză proaspătă.

Totul era întunecat,

dar erau și câteva luminițe.

Se reflectau scânteile în apă.

M-am aplecat. Priveam marea,

iar Andrea, care era în spatele meu, m-a îmbrățișat.

A spus: „Parcă suntem pe Titanic.”

În acel moment,

de fapt,

m-am simțit ciudat.

Dar era o nebunie, nu?

Așa că am abandonat acel gând.

Și apoi am primit un apel de la mama.

Mi-a spus: „Suntem la restaurant.

Încep să servească cina, așa că veniți și voi!”

Era o cină importantă, pentru că, la miezul nopții,

era ziua ei de naștere.

În seara aceea, am luat cina.

Îi spui „salut” tatei?

După cină, Lila, care avea un an, trebuia să se culce.

Ne-am întors în cabină și am culcat-o.

Am respectat rutina dinainte de culcare.

Mi-am pus pijamaua.

Am ieșit din duș, mi-am tras boxerii, m-am băgat în pat.

Îmi amintesc că m-am întins

și am spus cu voce tare: „Sunt epuizată.”

Fusese o zi lungă.

CĂPITANUL: Preiau comanda.

Ce viteză avem?

15,3.

CĂPITANUL: Măriți la 16 noduri!

Pe măsură ce ne apropiam de insulă, am observat că eram prea aproape.

I-am spus asta șefului de sală, care stătea lângă mine.

I-am zis: „Ne apropiem cam mult.”

Deodată, țărmul a devenit clar vizibil.

În seara aceea, cu prietenii mei, eram în pauza de jumătate de oră.

Aveam o relație cu un barman din Peru,

care lucra la Barul Londonez, pe puntea 5,

în capătul navei. Voiam să-l văd, așa că le-am zis colegilor:

„Vreți să mergem să bem un cappuccino la Barul Londonez?”

Toți au fost de acord.

CĂPITANUL: 3-5-0.

3-4-0.

CĂPITANUL: 3-5-0. Tribord.

Bine.

CĂPITANUL: Sau ne izbim de stânci!

Pe măsură ce nava se apropia de insulă,

m-a surprins foarte mult că nava nu a încetinit.

46

47

Atunci am început să intru în panică.

CĂPITANUL: Spre dreapta!