The Sandman

23.976

VISUL PISICILOR

Hai la culcare, dragule !

Vin imediat. Pun pisicuţa în coş.

Lasă uşa deschisă, să poată merge la litieră.

Noapte bună, pufoaso !

E în seara asta. Vii ?

Ar trebui să fie distractiv.

Nu pot să ies. Toate deschizăturile din perete sunt închise.

Nu toate.

Acolo sus, o gaură transparentă e parţial deschisă. Poţi ieşi pe acolo.

Mai repede, micuţo ! Nu vrem să ratăm asta.

Bună săritură ! Dar mai ai de lucru la aterizare.

Hai ! Noaptea nu ne aşteaptă.

Cum o să fie ?

Cine ştie ? Habar n-am.

Bun venit, călători prin noapte !

Bună ! Mergem s-o vedem.

Şi eu.

Deşi nu prea văd rostul.

Atunci, de ce ai venit ?

Poate că din curiozitate.

Vreau să aud ce are de spus.

Ca noi toţi, copilă.

Unde e ?

Surori, fraţi, spor la vânătoare !

Unii veniţi de departe ca să-mi ascultaţi mesajul.

V-aţi părăsit locurile calde şi comode. Sper că, după ce termin,

o să-mi împărtăşiţi toţi visul.

N-am fost mereu aşa cum mă vedeţi azi.

Cândva, ca mulţi dintre voi, am trăit în lumea lor.

Ca şi voi, m-am amăgit singură.

M-au hrănit şi mi-au oferit confort. M-au slujit.

Nu voiau în schimb decât afecţiune.

Cereau foarte puţin.

Era puternic şi rapid.

Avea gheare şi colţi ascuţiţi ca frigul iernii.

L-am ales ca iubit.

Nu l-am mai văzut după aceea, dar nu l-am uitat.

Nu mi-o aminteam pe mama, dar am jurat că eu o să fiu altfel.

Aveam să-i învăţ să se spele, să pândească, să vâneze.

Ştiai că e în călduri.

De ce n-ai ţinut-o în casă ?

Mi se par drăguţi.

Drăguţi ? Ea e un exemplar pur-sânge cu nuanţe albastre.

Aştia sunt corcituri. Nu valorează nimic.

- Ce o să faci cu ei ? - Nu-ţi fă griji.

O rezolv eu.

Paul !

Îi simţeam de departe, în întuneric, când apa rece îi înghiţea.

Am simţit cum se zbăteau şi se agăţau orbeşte.

Am simţit cum mă strigau speriaţi.

Apoi ... au murit.

Pentru numele lui Dumnezeu, n-are cum să înţeleagă.

Uită-te la ea. Probabil că e uşurată.

Cine ar vrea 4 ţânci care urlă ?

Probabil că ai dreptate.

Dar mă simt vinovată.

Mi-am dat seama că mă minţisem singură. Noi eram supusele.

Nu puteam spune că suntem libere cât trăiam alături de oameni.

Aşa că m-am rugat.

M-am rugat întunericului şi nopţii.

M-am rugat Regelui Pisicilor,

cel care umblă printre noi fără să-l cunoaştem.

Şi ... am visat.

De ce ai venit aici, pisicuţo ? În mijlocul Visării.

N-ai ce căuta aici.

Am venit pentru dreptate.

Pentru revelaţii. Pentru înţelepciune.

Dreptatea e o iluzie.

Nici înţelepciune n-o să găseşti aici.

Dar revelaţiile ... Asta e specialitatea Visului,

dacă ai inima puternică şi nu te temi.

Nu mă tem de nimic.

E o peşteră în munţi. O să-l găseşti acolo.

Dar drumul e dificil.

O pisicuţă ar putea să aibă de suferit dacă se abate de la calea dreaptă.

Pisicile îşi croiesc propria cale.

Am trecut prin Pădurea Fantomelor, unde cei morţi şi pierduţi îmi şopteau.

Mi-am auzit copiii strigându-mă.

Dar am mers mai departe.

Am trecut prin Locurile Reci,

unde fiecare pas era dureros şi fiecare mişcare, un chin.

Am trecut prin Udătură, care mi-a amorţit lăbuţele şi mi-a îmbibat blana.

Dar tot am mers mai departe.

Am trecut prin Întuneric şi prin pustiu,

unde mi-a fost luat tot ce aveam.

Tot ce mă defineşte.

Chiar şi când nu mai ştiam de ce o fac, am mers mai departe.

După o vreme, am redevenit eu însămi şi am ajuns la poalele muntelui.

Am venit să-l văd pe Motanul Viselor.

De ce te-am primi ?

De ce să fie tulburat pentru una ca tine ?

O grămăjoară de blană şi oase. Abia dacă-i poţi spune pisică.

Am venit de prea departe ca să fiu refuzată.

Vorbesc doar cu cel pe care am venit să-l văd.

Sunt pisică. Nu accept sfatul nimănui.

Intră, mândră pisică !

Dar te avertizez.

Visele au un preţ.

Şi am mers mai departe.

Am venit.

Cine eşti ?

O pisică. O rătăcitoare prin noapte.

O cioară moartă m-a trimis aici pentru o revelaţie.

Vreau să ştiu de ce au putut să-mi ia copiii.

De ce trăim aşa ?

Nu înţeleg.

O pisică poate să privească un rege, se spune.

Priveşte-mă în ochi, surioară !

Şi în ochii lui am văzut tot.

Am văzut adevărul. Adevărul nostru.

Şi mi-a depăşit orice imaginaţie.

Cu mulţi ani în urmă, pisicile stăpâneau lumea.

Eram mai mari atunci. Totul ne era pus la dispoziţie.

Oamenii erau făpturi mărunte, nu mai mari decât suntem noi acum.

Ne îngrijeau şi ne hrăneau.

Când era Lună Plină, îi vânam.

Era o plăcere mai mare şi decât să prinzi păsări.

Am văzut în ochii lui bucuria acelor zile,

jocul de-a pisica şi omul.

Apoi, unul dintre oameni s-a ridicat dintre ei,

inspirat de un vis pe care li l-a spus.

Visele modelează lumea.

Visele recreează lumea în fiecare noapte.

Nu visaţi lumea aşa cum e acum.

Visaţi o lume nouă.

Una în care nu mai suntem vânaţi, nu mai suntem prada.

O lume pe care o stăpânim.

Dacă o visăm destui, o să se întâmple. Visele modelează lumea.

S-a dus vestea între oameni, dar, o vreme, nu s-a întâmplat nimic.

Însă, într-o noapte, destui dintre ei au visat.

Nu erau mulţi, poate o mie, nu mai mult.

Au visat.

A doua zi, lucrurile s-au schimbat.

Noi eram prada lor, a câinilor, a maşinilor lor metalice.

Noi eram minuscule, ei erau imenşi.

Ei au schimbat lumea ? Ei au făcut-o cum e acum ?

Nu tocmai.

Au visat lumea, astfel că a fost mereu cum e acum.

N-a existat nicio lume a pisicilor.

Au schimbat-o de la începutul timpurilor şi până la finalul lor.

Aşa a fost mereu.

Acum înţelegi ?

Da, înţeleg.

Atunci, ştii ce ai de făcut. Ce povară porţi.

Eşti destul de puternică ?

Da ...

Sper.

Atunci, trezeşte-te, copilă ! Cu binecuvântarea mea.

Văzusem partea fragilă a ce îmi arătase.

Am plecat în acea noapte să răspândesc vestea.

Şi acum merg din loc în loc.

Am predicat pisicilor sălbăticite, în locuri pustii,

strigându-mi mesajul către stele.

L-am şoptit pisicilor de pe alei.

Oriunde m-am dus, mesajul e acelaşi.

Visaţi !

Dacă visăm destule, doar o mie, putem visa o lume în care pisicile nu suferă,

în care pisoii nu mor singuri, îngheţaţi.

În care toate pisicile sunt reginele şi regii lumii.

Asta e mesajul meu.

Şi o să tot umblu şi o să-l repet până mor

sau până când o mie de pisici mă aud, mă cred şi visează.

Şi ne întoarcem în paradis.

Stăpână ?

Eu cred.

Atunci, avem speranţe, copilă.

Măcar m-a amuzat, trebuie să recunosc.

Crezi că o să fie cum a zis ea ?

Aş vrea să văd pe oricine, profet, zeu sau rege,

convingând o mie de pisici să facă ceva în acelaşi timp.

O să răsară soarele în curând.

Hai acasă, micuţo !

Uite, încă doarme.

Cred că visează.

Oare ce visează pisicile ?

După cum se mişcă, probabil că vânează ceva.

Uită-te la ea ! Nu e drăguţă ?

Ba da. E foarte drăguţă.

CALIOPE

Nu poţi obliga un personaj să facă ceva

doar fiindcă ţi-e mai uşor ţie, ca scriitor.

Personajul trebuie să primeze.

Restul vine de la sine.

CONTROLAREA NARAŢIUNII

Fiecare întorsătură, fiecare replică.

Fiecare ... tăcere grea, profundă.

Întrebări ?

Da.

Ne puteţi spune care e procesul dvs de scriere ?

Aveţi vreun sfat pentru cei aflaţi la început,

cărora le e greu să nu urască absolut tot ce scriu ?

Din păcate, fac asta de multă vreme şi ...

nu devine mai uşor.

Dar încercaţi să nu vă descurajaţi când e greu.

Romanul meu de debut a fost respins de 7 editori

înainte să devină bestseller.

Asta e tot pe ziua de azi.

Nu uitaţi de temă, acelaşi eveniment