The Tailor of Panama

SEDIUL MI6 LONDRA

Panama.

Panama?

E tot ce am putut face, Andrew,

în condițiile date, având în vedere păcatele tale.

Urlau după sânge.

Ți-am susținut cazul.

„Pentru serviciul său îndelungat, creierul său fin pus în balanță

cu datoriile la jocurile de noroc,

acoperirea deconspirată și soțiile.”

Soțiile.

Deci... O ultimă șansă.

Panama.

Să stau cuminte?

Să-mi ispășesc pedeapsa?

Nu chiar, Andrew. Avem interese.

Canalul, artera vitală. E treabă de făcut.

Dar, pentru Dumnezeu, ai grijă acolo, omule!

E o rețea urâtă de spălare de bani,

trafic de droguri și corupție.

Serios?

Sunt doar 200 de britanici rezidenți în Panama.

Dar sigur poți găsi unul sau doi

care să-ți ofere acces pe coridoarele puterii.

Uite! Podul Americilor.

De când canalul le-a tăiat în două,

acest pod este acum singura legătură

dintre America de Nord și de Sud.

Gândește-te la asta!

Numit adesea a opta minune a lumii,

canalul Panama a fost construit de ingineri americani

și administrat de armata SUA timp de 85 de ani.

La sfârșitul anului 1999, a fost retrocedat controversat statului Panama,

ducând la speculații intense despre viitorul acestei porți vitale.

Între timp, într-un colț din Ciudad de Panama, își exercita meseria...

După părerea mea, toți avem un vis despre noi înșine,

că am putea fi mai mult decât suntem.

Pendel și Braithwaite sunt aici să vă ajute să vă îndepliniți acel vis

în tradiția Savile Row.

Să-l încercăm pe acesta acum.

Da, cred că e un fel de...

M-am gândit că o să vă placă, domnule. Alegerea domnului Connery.

De cum ați intrat, m-am întrebat: „Cu cine seamănă?”

Asta e. Și la constituție. Umeri de jucător de golf.

Ce zici de asta, unchiule Benny?

Ai har, Harry. Mereu am spus-o, și chiar ai.

Ești cel mai bun croitor din lume. Fără nicio îndoială.

Ușurel, unchiule Benny...

Harry, haide!

- Vin! - Bine.

Bine, urcă tu prima, Sarah! Nu-ți uita centura!

- Sarah! - Încerc!

Mark.

Bine. Pa!

George, te-am văzut ieri.

Bine, poftim. Ce-ți mai face nevasta?

Sarah!

Bună, Bella!

Tată, dă-mi un sfert de dolar!

Ți-ai învățat poezia?

Tigru, tigru, arzând viu În al nopții negru hățiș

- Ne vedem, tată. - Shalom.

Shalom.

Uită-te la părul tău!

Ce ochi, ce mână nemuritoare Ți-ar fi putut urzi a ta cemetrie

Nu, „cemetrie”. Simetrie.

Tot nu știu ce înseamnă.

- Ai văzut știrile aseară? - Da, le-am văzut.

Oamenii tăi își vor canalul înapoi.

Nu oamenii mei, Ernesto. Sunt senatori turbați, de dreapta.

- Știi ce sunt ei? - Spune-o!

Niște dobitoci.

Vezi?

Întoarce-te!

E doar un pic, Ramon.

Dacă vrei să arăți bine în costumul meu, slăbește și mai crește vreo 30 cm.

Vino la magazin! Îl mai lărgim puțin.

Bine.

Ce facem cu descoperirea de cont, Harry?

Tu să-mi spui, Ramon.

Trebuie să te gândești să vinzi ferma, Harry.

S-o vând?

E o mină de aur, Ramon.

Angelo o pune pe picioare. E un om foarte bun, Ramon. Devotat.

Am auzit că ai probleme cu apa.

Am avut, Ramon. Am rezolvat-o.

Acum curge ca...

Apa.

Exact, Ramon.

Poate n-ar fi trebuit s-o cumperi.

La sfatul tău, Ramon. Să fim corecți.

Banca dorește să vadă o reducere substanțială

a sumei restante, până la sfârșitul lunii viitoare.

Altfel...

Va trebui să cerem rambursarea.

Ce? Toată suma?

Desigur că toată suma.

Ești prietenul meu. Urăsc să fac asta, dar am mâinile legate.

Ce pot să spun?

Ce-i spun Louisei? Am cumpărat-o cu moștenirea ei.

Tu ești povestitorul, Harry.

Ești un înger.

- Te caută cineva. - Da? Cine?

Un client nou, zice el.

Bună! Numele meu e Osnard.

Am sunat.

Dle Osnard, sunt Harry Pendel.

Încântat de cunoștință, domnule.

Fără supărare, dar speram să-l văd pe dl Braithwaite.

Nicio șansă, îmi pare rău să spun, domnule.

Răposatul meu partener s-a dus de mulți ani.

Deși standardele lui exigente sunt cât se poate de vii.

Mă bucur să aud asta.

L-a îmbrăcat pe tatăl meu, să știți.

Pe vremea când era pe Savile Row.

Nu se poate! Asta e o premieră, trebuie să recunosc.

De la tată la fiu, de pe Savile Row la Ciudad de Panama.

- Ai auzit asta? - Credeam că vei fi surprins.

Surprins, domnule, și încântat.

Marta, trece-l pe dl Osnard ca un client vechi.

Arthur Braithwaite a lucrat pentru tatăl lui.

Acum, dacă doriți să veniți pe aici, dl Osnard...

Ce naiba s-a întâmplat cu ea?

În vremurile rele de demult? Pe vremea lui Noriega?

Justiție sumară?

- Dacă doriți să luați loc, domnule... - Mulțumesc.

Îi spunem Sala Clubului. Mulți dintre domnii noștri petrec timp aici

la ora prânzului și la sfârșitul zilei.

De ce nu?

La ce vă gândeați mai exact, domnule?

M-am gândit să încep cu câteva costume de zi. Să văd cum ies.

După aceea, „full monty”, cum spunea bătrânul Braithwaite.

Înțeleg. Foarte bine, domnule.

Păcat că expresia a fost deturnată. Acum înseamnă cu totul altceva.

- Așa mi se spune, domnule. - În pielea goală, de fapt.

- Întocmai, domnule. - Banii nu sunt o problemă.

Uitați-vă la acestea, domnule. Vedeți ce vă face cu ochiul.

Toate au greutatea potrivită pentru acest climat diabolic.

Șapte uncii de lână pieptănată fin, care respiră bine.

Cam tot ce poate sau ar trebui să suporte un bărbat.

Ce ziceți de asta? Alpaca, nu-i așa?

- Foarte bine, domnule. - Perfect.

Exact ce aș fi ales și eu.

Având în vedere că banii nu sunt o problemă?

- Ce urmează? - Soarele!

Măsurătorile vitale. Pe aici, vă rog!

Desigur.

Vă rog să vă scoateți haina. Mulțumesc, domnule.

Ați fost croitorul lui Noriega la vremea lui. Nu-i așa?

Îmi cer scuze, domnule, e vreo problemă?

Nu neapărat. Era un ticălos mirositor, nu-i așa?

Dacă-mi permiteți, domnule.

Patruzeci.

Și talia...

Care e paguba?

Un 34 plus foarte onorabil.

Plus ce?

Plus prânzul, ca să zic așa, domnule.

Foarte bine.

Vă e dor vreodată? De vechea țară? De Savile Row?

Row. Ce să zic...

Și mi-e dor, și nu mi-e.

Nimic nu se compară, dar când eram acolo,

mă simțeam mereu în umbra bătrânului Arthur Braithwaite.

Deși Arthur Braithwaite m-a încurajat să-mi întind aripile.

- Arthur era un om de treabă, nu? - Unul de modă veche, domnule.

Acum, dacă-mi permiteți...

Foarte bine, domnule.

O așezăm pe dreapta sau pe stânga?

Majoritatea domnilor preferă stânga acum. Nu cred că e politic.

Nu știi niciodată unde e chestia aia. Se bălăngăne ca o șosetă în vânt.

- Ce spuneai? - Ce spuneam, domnule?

Braithwaite. Că ți-a spus să-ți întinzi aripile.

Da, desigur. Îmi amintesc de parcă a fost ieri.

Croiam un sacou de vânătoare în carouri pentru lordul Braeburn.

Cel mai fin mohair, un strop de cașmir.

Am ridicat privirea și el se uita la mine din pragul ușii.

Adică Arthur Braithwaite...

Era un om mare, impunător.

Avea o prezență. E greu de spus în cuvinte.

- Era mustața. - Mustața?

O chestie mare și stufoasă, plină de supă.

- Nu avea mustață pe vremea mea. - O văd și acum. Maro deschis.

Cred că ne-am dat de gol, Harry. Nu recunoaște nimic. Neagă tot.

Cred că memoria vă joacă feste.

Vă gândiți la altcineva și îi atribuiți mustața lui Braithwaite.

Continuă.

„Harry”, îmi spune el, „cred că ți-ai câștigat pintenii.

Ce-ai zice să duci numele meu

și tradiția în Lumea Nouă?

Vorbesc despre un parteneriat deplin.”

Nu mă sfiesc să vă spun, aveam lacrimi în ochi.

Mi-au dat și mie lacrimile.

Mulțumesc, domnule.

N-am auzit în viața mea atâtea gogoși.

Vino și așază-te, Harry!

E în regulă. Sunt zâna ta bună.

Chestia e, Harry, că știu cine ești.

Mai exact, știu cine nu ești.

- Nu știu ce vrei să spui. - E în regulă. Relaxează-te.