The Dreamers

Prima datã când am vãzut un film la Cinemateca Francezã

m-am gândit cã numai francezii...

ar face un cinema în interiorul unui palat.

Rula filmul lui Sam Fuller, "Coridorul ºocului".

Imaginile au fost atât de impresionante încât am rãmas hipnotizat.

Aveam 20 de ani. Era la sfârºitul anilor 60.

Venisem pentru 1 an la Paris sã studiez franceza.

Aici mi-am primit adevãrata educaþie.

Am devenit membru a ceea ce se numea masonerie liberã.

Masoneria liberã a cinefililor.

Dar noi o numeam "Fanii filmelor"

Eram unul dintre acei nesãtui,

aceia pe care îl gãseºti mereu cât mai aproape de ecran.

De ce stãteam aºa de aproape?

Poate pentru cã vroiam sã fim primii care vedem imaginile

cât încã erau noi, încã proaspete,

înainte sã se estompeze de rândurile din spatele nostru.

Înainte de a merge din rând în rând,

de la spectactor la spectator,

pânã când, fãrã avertizare ar fi ajuns de mãrimea unui timbru,

întorcându-se înapoi la cabina de proiecþie.

"Doctore, nu sunt nebun. Am venit dupã hârtii."

Poate cã, de asemenea, ecranul era cu adevãrat un ecran.

Unul care ne proiecta pe noi lumii.

Dar a fost o searã

în primãvara anului 1968,

când lumea, în sfârºit a explodat prin ecran.

Ascultând de o obscurã coaliþie a unor interese dubioase

ministrul Malraux l-a dat afarã pe

Henri Langlois din Cinemateca Francezã.

Chaillot ne-a oferit tuturor o concepþie liberã ºi corectã

a filmului de culturã.

Din motive birocratice, inamicii culturii...

au micºorat bastionul libertãþii.

Rezistaþi-le!

- Libertatea nu ne e datã. - E luatã!

Toþi cei care iubesc filmul...

- Din Franþa... -ªi de oriunde...

- Sunt cu voi! -ªi cu Henry Langlois!

Henri Langlois crease Cinemateca.

Pentru cã lui îi plãcea sã arate filmele

în loc sã le lase sã mucegãiascã în cine ºtie ce seif.

Arãta orice film, bun sau rãu, nou sau vechi...

mute, western sau thrillere...

Noul val al producãtorilor veneau aici sã-i înveþe puterea.

Aici s-a nãscut cinematograful modern.

Ce e în spate? Poliþia.

Langlois a fost concediat de cãtre guvern.

Fiecare fan al filmelor din Paris a ieºit sã protesteze.

Era revoluþia noastrã culturalã.

Scuzã-mã... ------------

Poþi sã-mi scoþi ãsta?

- Mi s-a lipit de buze. - Ce?

Poþi sã-mi scoþi þigaretul? S-a lipit.

Da... Da... Sigur.

Scuzã-mã.

- Ce eºti? Englez? - Nu, sunt american.

Poþi s-o arunci acum.

- Cum te cheamã? - Matthew.

Eºti de mult aici, dar n-ai vorbit cu nimeni.

- De ce eºti mereu singur? - Nu prea cunosc pe nimeni.

- De ce eºti înlãnþuitã de poartã? - Nu sunt înlãnþuitã.

Eºti oribil de curãþ.

Pentru cineva care iubeºte cinematograful atât.

Îl cunoºti pe Jacques?

Dacã rahatul ar putea face rahat, ar mirosi ca Jacques.

Fratele meu s-a dus sã vorbeascã cu el.

Când se va întoarce va mirosi ca Jacques.

E ca ºi cum ai sta în preajma porcilor.

- Vorbeºti engleza foarte bine. - Ce?

- Vorbeºti engleza foarte bine. - Maicã-mea e englezoaicã.

Uite-l pe Theo. Când o sã te prezint, doar...

- Miroase-l. - Haide.

Truffaut, Godard, Chabrol, Rivette,

ºi Renoir, Jean Rouch, Rohmer sunt aici.

Signoret, Jean Marais ºi Dumnezeu mai ºtie cine.

De asemenea, Marcel Carne.

De ce a venit Carne aici?

Ce ar trebui sã facem? Sã stãm sau sã plecãm?

Nu ºtiu.

Theo, el e Matthew.

- Ai avut dreptate, e american. - Bunã.

Te-am mai vãzut pe aici. Ai vãzut toate filmele lui Nicholas Ray.

- Da. Chiar îmi plac filmele lui. - Care? "Ei trãiesc doar noaptea"?

Mai mult...

'Johnny Guitar' ºi "Rebel fãrã cauzã".

ºtii ce-a scris Godard despre el?

- Nu, ce? - 'Nicholas Ray e cinemaul.'

- Ce-i cu tine? - Cu mine?

Stai cu mine! Repede.

Ticãloºilor!

Fascistilor!

- Ticãloºilor! - Tâmpiþilor!

ªi aºa i-am întâlnit prima datã pe Theo ºi pe Isabelle.

Îmi puteam auzi bãtãile inimii.

Nu ºtiu dacã din cauzã cã fusesem fugãrit de Poliþie,

sau pentru cã deja mã îndrãgostisem de noii mei prieteni.

Ne plimbãm ºi discutam despre politicã, despre filme,

ºi de ce nu vor putea francezii sã producã vreun grup de rock.

- Mi-e foame. - Am uitat sandwichurile.

Nu vroiam ca noaptea aia sã se sfârºeascã.

Mersi.

- N-ai adus nimic? - Nu. SUnt bine.

Mãnâncã, te rog. Nu mã lua în seama.

- Nu, nu prea mi-e foame. - L-am rupt acum. Ia.

- Eºti foarte drãguþã, dar... - Ia când þi se oferã!

Mersi.

Theo. N-ai ceva pentru Matthew?

- Ajunge atât. - I-am dat o treime de la mine.

N-am venit ca sã vã mãnânc sandwichurile.

- Nu vrea. - Ba da, vrea.

- E doar prea politicos sã spunã. - Sunteþi amândoi foarte drãguþi.

De unde eºti, exact?

Din San Diego.

Dar voi doi? Sunteþi nãscuti în Paris?

Am intrat în lumea asta pe Champs- Elysees, 1959.

Pe trotuar.

-ªtii care a fost primul meu cuvânt aici? - Nu. Care?

'New York Herald- Tribune.'

New York Herald- Tribune.

'New York Herald- Tribune.'

New York Herald- Tribune.

"Vei veni la Roma cu mine?"

- Aici. Chiar aici. Aici. - Nu! Acolo!

- Noapte bunã, Matthew. - Noapte bunã.

M-am nãscut...

într-un cufãr...

în teatrul Prince

în Pocãþella...

Idaho.

M-am nãscut...

într-un cufãr...

în teatrul Prince...

Dragã mamã:

Am niºte veºti noi pentru tine...

Tocmai mi-am cunoscut primii prieteni francezi.

Alo?

Matthew?

- Cine e? - Nu fi suspicios. Eu sunt.

- Theo? - Te-am trezit?

- Sunt trezit de ani. - Nu prea pare.

Aºa sunt eu dimineaþa.

Trebuia sã te sun mai devreme. Am ore de la 9.

Vrei sã iei cinã mâine searã cu Isa ºi cu mine?

O cinã adevãratã într-un restaurant drãguþ?

Nu, nu la restaurant. Aici. Acasã.

Da, sigur. Ar fi grozav.

Da? Bine.

Theo, lasa telefonul. E 09:00.

Ne întâlnim sã bem ceva la Respite. La 6.

-ªtii unde e? - Pe bulevardul Saint- Germâin?

Sã fi acolo la 6.

- La etajul 3! - La etajul 3?

E loc aici pentru toþi.

Theo ºi cu mine suntem contagioºi.

- Suntem foarte contagioºi. - Contagioºi?

- E frumos. - Crezi?

Noroc.

Bunã searã, mamã.

Ce faceþi aici?

- Am venit la cinã. - Ce?

Cu Matthew.

- Nu þi-a spus Isabelle? - Care Matthew?

Acest Matthew. E noul nostru prieten.

Matthew, ea e mama mea.

- Încântat sã vã cunosc. - Asemenea.

Eºti american, nu?

Da, sunt din California.

Matthew locuieºte într-un hotel scârbos pentru studenþi, pe Rue Malebranche.

Aºa cã l-am invitat la cinã.

- Care e problema? - Ce pot sã spun?

Am gãtit pentru doi ºi acum suntem cinci.

- Nu þi-a zisTheo? - Nu, nu mi-a spus. ºi nici tu.

Ai piure în cap în loc de creier?

- Ar fi trebuit sã-i spui! - Eºti nebunã.

Târfã, vacã, curvã...

Terminaþi! Amândoi.

Trebuie sã-mi cer scuze pentru purtarea copiilor mei.

Nu, eu ar trebui sã-mi cer scuze.

Vã rog sã nu ieºiþi dumneavoastrã pentru mine.

Foarte drãguþ din partea ta, sã te vãd atât de nevinovat.

Lasã-mã sã te privesc.

Vreau sã-i faci o impresie bunã tatãlui meu.

Tatã, eu sunt. Mâncãm aici.

-ªi cinemateca? - E închisã pânã la noi ordine.

Nu vezi cã avem un musafir? El e Matthew.

Domnule.

- Matthew. - Matthew cineazã cu noi, ãsta-searã.

Tânãrul meu Matthew. Inspiraþia e ca un copil.

Nu alege ora potrivitã sã intre în lume.

Nu are consideraþie pentru poetul amãrât.

Dar când vine...

când catadicseºte sã vinã, atunci vei ºtii...

Tinere...

Vorbeam cu tine. Îmi imaginam cã mã asculþi.

Ascultãm. Scuze.

Ce?

Nimic, eu doar...

Pari a fi hipnotizat...

de luminã asta slabã. Aº vrea sã ºtiu de ce.