ആദ്യത്തെ 200 വരികൾ.
CASA DRAGONULUI
Trebuie să o văd pe regină.
Alteță!
A înviat din morți.
- Cine? - Aegon.
Sunfyre e în viață.
Afară!
Sunfyre e mort, putrezește în pustietate.
Așază-te!
Aegon a pârjolit oastea Mooton la Refugiul Corbului.
Și apoi a zburat...
Nu știu unde.
Susținătorii lui au trimis deja corbi pe tot cuprinsul regatului,
anunțând întoarcerea regelui.
Supușii văd un semn din partea zeilor că Aegon e sortit să domnească.
Că el și dragonul lui au fost readuși la viață ca să ocupe tronul.
Chiar acum, propriii mei supuși s-au adunat în fața Marelui Sept
și întreabă zeii cine e menit să-i conducă,
după toată lupta mea și câte am pătimit.
Rhaenyra!
Nu zeii mărunți decid ce va urma.
Noi suntem sângele Vechii Valyrii.
Ai la dispoziție o putere de neînfrânt.
Trebuie doar să o folosești.
Blestemat fie Viserys!
El m-a adus aici.
Profeția lui m-a pus la încercare iar și iar
și am făcut față de fiecare dată.
Aceasta este marea ta încercare.
Acum.
Clipa hotărâtoare căreia îi ții piept.
Singura calitate pe care o pricepe regatul este forța.
Ai știut acest lucru dintotdeauna.
Străjile să fie cu ochii în patru după dragonii lui Aegon,
iar Hugh să stea de veghe cu Vermithor la Puțul Dragonului.
Vei desfășura atacul asupra Tumbletonului.
Mergeți din casă în casă,
puneți mâna pe toți Hightowerii
și nimiciți-i până la ultimul.
Regatul e cu ochii pe mine.
Nu mă preface într-un monstru!
Îmi va face o deosebită plăcere, Alteță.
Odată ce Ormund și Daeron vor fi răpuși,
voi adulmeca inima prefăcută a lui Aegon și am să-l ucid cu mâna mea.
Alteță, ați făcut planuri pentru salvarea Șarpelui Mării?
Îl veți salva, nu-i așa?
Tatăl tău îl va căuta pe Șarpele Mării la Tumbleton,
odată orașul redobândit.
Până atunci, va fi mort deja. Trimite-mă pe mine, acum!
Tu și Addam trebuie să rămâneți și să apărați orașul.
Dacă vorbele sunt adevărate, iar Sunfyre a fost lăsat în viață...
Corlys e Mâna reginei, cel mai vechi aliat al tău.
Nu îi vreau răul bunicului tău, dar a făcut o alegere,
iar acum noi plătim pentru asta.
A fost vina ta.
Ce anume?
Că lordul Corlys a plecat și a fost răpit.
Nici să nu îndrăznești!
Așa te-ai purtat mereu cu cei care te slujesc.
Eu și Addam am trudit fără odihnă,
căutându-ți dușmanii în nenumărate rânduri,
iar tu ne-ai răsplătit doar cu furie.
Da, fiindcă misiunile voastre au fost în zadar,
în timp ce dușmanilor mei li s-a îngăduit să-și adune forțele.
Mânuiești orice persoană îți este de folos.
Dar, dacă nu îți este de trebuință, o abandonezi, cum ai făcut cu Rhaena.
Iar acum e frântă, la fel ca bunicul.
După Defileu, eram îndreptățită să te părăsesc și pe tine.
Tot ce se poate.
Dar ai nevoie de dragonul meu.
Copilă neobrăzată!
Dar nu ar trebui să te învinuiesc. Neobrăzarea e trăsătură de familie.
După cum ne-a amintit de curând sora ta.
Bună dimineața, milorzi!
Da, bună dimineața!
Am vâslit toată noaptea din Driftmark,
după ce am aflat că amiralul nostru a fost luat ostatic de Hightoweri.
Regina v-a chemat ca să apărați Debarcaderul Regelui.
Urmându-i porunca, ne-am lăsa lordul să piară.
Lordul Corlys cunoștea riscurile aventurilor sale.
Și-ar dori ca onoarea Velaryon să cântărească mai mult ca viața sa.
Cine ești tu, să vorbești despre dorințele lordului nostru?
Cel mai mare fiu al său în viață.
Pe care l-a numit urmașul său.
Fostul și viitorul vostru Stăpân al Valurilor.
Deschideți porțile!
Dreapta-mprejur!
Înainte, marș!
Aceea...
toată oastea...
e pentru tine.
Uimitoare, nu-i așa?
Dar...
trebuie să fii uns cavaler
înainte de a putea fi încoronat rege.
Îngenunchează!
Daeron Targaryen, juri, dinaintea ochilor zeilor și oamenilor,
să-i aperi pe cei ce nu se pot apăra singuri?
Toată lumea, înăuntru!
Să ferești din calea primejdiei femeile și copiii?
Să dai ascultare căpitanilor tăi și lordului suzeran?
Zăvorâți porțile!
Să lupți vitejește la nevoie?
Și să îndeplinești orice îndatoriri vei primi...
- Gata! - ...oricât de grele...
- Ridicați! - ...de umile sau de primejdioase ar fi?
Stați!
Jur.
Atunci, ridică-te cavaler!
Ser Daeron cel Îndrăzneț.
Și luminează calea!
Oștile Reginei Bastarzilor sunt la porți.
Iar cel care le va conduce la măcel va fi însuși unchiul ei.
Ba nu, amantul ei.
Ba nu, soțul ei.
Afurisitul de Daemon Targaryen.
- Și dragonul lui. - Normal că are dragon, futu-i!
Dar n-o să-l folosească.
De unde știi tu?
Fiindcă nu o să-i dea voie nevastă-sa, regina.
Rhaenyra îl ține pe Daemon din scurt,
ca pe-o javră-n cușcă.
Încă o bere pentru lordul dragonilor!
Curând, prințul răzvrătit va tremura
în fața puternicului și cumplitului lord Ulf cel Alb!
Alteță!
- Alteță, s-a întâmplat ceva? - Ce dorești?
Prințesa Helaena.
Tot nu vrea să mănânce nimic.
Maesterii se tem pentru sănătatea ei și a pruncului din pântec.
Cheamă-l pe ser Alyn!
Vreau escortă completă până la Marele Sept.
Acolo, astăzi, Înaltul Septon mă va unge
și îmi va binecuvânta domnia, în văzul întregului Debarcader.
Nu se va mai îndoi nimeni pe cine au ales zeii pe tron.
Numaidecât, Alteță.
Asta e tot?
Nu.
Ce înseamnă asta?
Seri?
Seri!
Milady, iertare pentru deranj.
- Nu avem mult timp la dispoziție. - Pentru ce?
Vi s-a aranjat călătoria la bordul Sărutului Sirenei.
Veți porni spre Pentos pe înserat.
Am fost trimisă să vă înștiințez că v-ați încheiat îndatoririle aici.
V-ați slujit regina și regatul cu credință,
iar Alteța Sa vă transmite toată recunoștința ei.
Veți primi îndeajuns aur pentru o locuință și servitori.
Haideți, grăbiți-vă!
Nici eu nu înțeleg, milady.
Ora s-a scurs, milady.
Trebuie să vă însoțesc înapoi în odăi.
Pe aici, prințesă!
Să nu ai încredere în regină!
Aegon s-a întors. Dragonul lui trăiește.
Pruncul tău nenăscut e captiv,
un trofeu care îi conferă putere...
- Hai! - ...asupra dușmanilor ei.
- Nu te va elibera niciodată. - Ajunge. Gata, am zis!
Îți amintești?
Nu, nu!
Îți amintești?
Ajută-mă!
Nu-ți face griji!
Ești în viață.
Poftim! Bea asta!
Îți mai aduc una peste o oră.
M-a otrăvit.
Ți-ai dat seama că ești singur în lumea asta.
La fel și eu.
Dar eu nu îmi mai doresc să fiu așa.
Tu?
Ce-ți pasă ție dacă sunt singur?
Dacă trăiesc sau mor?
Sunt un fratricid, Alys.
Propriul meu frate a murit de mâna mea.
Sunt osândit pentru păcatele mele și blestemat să sufăr.
Ar trebui să mă părăsești.
Ca să nu ai și tu parte de soarta mea.
Dragonul Balerion a pârjolit locul acesta
ca să pună capăt neamului lordului Harren.
Dar neamul său nu a luat sfârșit așa ușor.
Un copil...
un băiat...
a supraviețuit.
Căzuse pradă flăcărilor, dar a rămas în viață.
Mama lui ar fi dat orice ca să-l salveze.
A chemat maesteri din toate Cele Șapte Regate, dar în zadar.
Așa că a apelat la leacurile străvechi.
A scos la iveală descântece mai vechi decât lumea.
A recurs la lucruri care sălășluiau în păduri.
Dar nimic nu a putut îndrepta răul făcut de focul dragonului.
Când băiatul a pierit...
femeia a încercat să se ducă odată cu el.
Și atunci a descoperit prețul.
A aflat atunci că era blestemată să-și trăiască în continuare viața.
Să rămână între granițele regilor riverani străvechi.
Blestemată că a împărtășit lăcomia lui Harren.
Văduvită de nume, de titlu, de castel.
No comments yet. Be the first to leave one.