Planet Earth III

PLANETA PĂMÂNT III

Aceasta e intrarea într-una dintre cele mai mari minuni ale naturii.

Hang Son Doong, în Vietnam.

E considerată cea mai mare peșteră din lume.

Aici, la 200 de metri sub pământ, doar câteva săptămâni pe an,

soarele pătrunde printr-o gaură din plafonul peșterii.

E suficientă lumină pentru a permite creșterea plantelor.

Dar mai adânc, bezna revine.

Și ajungem la limita unde poate exista viaţa.

EXTREME

Cele mai extreme locuri de Pământ

sunt deseori inaccesibile.

Această peșteră a fost descoperită recent.

Și conține multe surprize.

Perle de peşteră.

Din boabe de nisip mici, au devenit sfere de mărimea unor mingi de tenis.

Și stalagmite uriașe,

formate de-a lungul secolelor din miliarde de picături de apă.

Râurile subterane au sculptat acest culoar mare prin calcar.

Lung de peste opt kilometri, lăţimea din anumite zone

poate cuprinde un avion de linie.

Aici, în cea mai îndepărtată cavitate a peșterii,

există viaţă.

Un pește translucid de peșteră...

şi creveţi.

Izolaţi de milenii,

hrănindu-se doar cu nutrienții din jungla de deasupra.

Peștii sunt complet orbi și se orientează doar prin atingere.

Aceste lumi subterane sunt la limita posibilității vieţii.

Dar la suprafaţă, cele mai extreme condiții de pe planetă sunt la poli.

Aici, în nord, iarna, temperaturile pot atinge -50 de grade Celsius.

Patru luni pe an, soarele lipseşte cu desăvârşire.

Dar și aici, viața găsește moduri de a supraviețui.

O haită de lupi arctici.

Blana lor densă i-a protejat prin luni de frig năprasnic.

Dar soarele se întoarce.

Aceasta e insula Ellesmere.

Vara scurtă le oferă lupilor șansa de a-și reface puterile.

Dar aici, în Arctica,

viața nu e niciodată ușoară.

Această haită e condusă de o femelă experimentată.

Dacă nu îi poate conduce la hrană, iarna următoare le-ar putea fi fatală.

Prada se întinde pe o arie atât de mare încât trebuie să se deplaseze constant...

în căutarea ei.

Dar găsirea prăzii e doar începutul.

Boi moscaţi.

Sunt de cinci ori mai mari ca lupii.

Conflictul dintre lupi și boi e străvechi,

fiind purtat încă din era glaciară.

Îşi cunosc reciproc tacticile.

Lupii încearcă să-i izoleze pe cei slabi sau tineri.

Un pui se împiedică,

iar liderul haitei se apropie imediat.

Dar turma se regrupează, cu coarnele pregătite.

Un impas.

Dar de scurtă durată.

De data asta, turma se îndreaptă spre un teren mai înalt.

Când ajung în vârful crestei, masculii se întorc să se apere.

Impas...

din nou.

Fiecare vânătoare nereușită slăbeşte şi mai mult haita.

Asta ar putea fi o masă mai ușoară.

Dar ceva nu e în regulă.

Acest bou moscat a murit în urma unei boli.

Astfel de focare devin din tot mai frecvente pe măsură ce clima se încălzește în Arctica.

În ciuda foamei, haita nu mănâncă acest leş.

O altă turmă.

Încă o șansă pentru haită.

De data asta, lupii reușesc să despartă turma.

Asta le poate spori șansele.

Femela se asigură că boii nu mai ajung pe creastă.

Cu un apărător mai puțin, puiul e mai vulnerabil.

O masă extrem de necesară.

Lupii trebuie să continue să profite la maximum

din săptămânile de vară rămase.

Pentru ca la sosirea iernii să poată îndura

unele dintre cele mai dure condiții de pe Pământ.

Astfel de extreme neprimitoare nu se găsesc doar la poli.

Pe măsură ce altitudinea crește, temperaturile scad.

Şi aici, animalele trebuie să valorifice la maximum schimbarea anotimpurilor.

Mai ales dacă vor să se împerecheze.

Un mascul de broască comună în Alpii francezi.

Și-a petrecut iarna hibernând sub gheață.

Dar e timpul să se trezească.

Având sânge rece, are nevoie de soare pentru a-și încălzi corpul.

Dar după apus, în câteva ore, ar putea muri îngheţat.

Trebuie să găsească urgent un partener.

Vremea e bună.

Și începe să alunece.

Dar curând, i se alătură şi alţii în cursă.

Zeci de broaşte se grăbesc spre bazinul de reproducere.

Atât de multe broaște nu trec neobservate.

Nu-şi pot permite niciun pas greşit.

Şi mergea atât de bine.

A reuşit.

Dar toate femelele au deja parteneri.

Nu-i rămâne decât un singur lucru.

Să se lupte.

Nu de data asta.

Un alt întârziat.

O femelă.

Ar putea fi ea aleasa?

Uneori e mai bine să întârzii.

După toate eforturile sale, masculul nu va rata ocazia.

O pădure de cedri din Munții Atlas, în Africa de Nord.

Acești magoţi au avut o vară îmbelşugată pentru care plătesc prețul.

Iernile de aici pot fi brutale.

În unii ani, peste jumătate dintre ei mor.

Dar în această societate de macaci,

cu cât maimuța e mai socială,

cu atât e mai probabil să supraviețuiască.

Ghemuirea pentru menținerea căldurii poate face diferența.

Dar nu se pot ghemui toată ziua.

În cele din urmă, trebuie să se despartă ca să se hrănească.

S-au despărţit în căutarea hranei.

Dar în fiecare noapte, se întorc să se ghemuiască în cedri.

Nimeni nu vrea să fie exclus.

Mai ales puii.

Acesta s-a separat de grup.

Trebuie să se întoarcă la căldura vitală a grupului cât mai curând.

Dar există un obstacol.

Un mascul morocănos îl tratează cu răceală.

Poate o abordare mai subtilă.

Masculul decide să plece.

În sfârșit...

o primire călduroasă.

Masculul n-a fost la fel de norocos.

Ar putea fi o noapte lungă.

Ghemuirea poate părea doar o expresie a afecțiunii,

dar printre macaci e esențială supraviețuirii.

Și nu doar aici.

La 8.000 km depărtare, în pădurile din Mexic,

milioane de fluturi monarh se ghemuiesc ca să supraviețuiască.

Au traversat America de Nord ca să evite iarna.

Această pădure de la 3.000 de metri nu pare prea primitoare,

temperaturile putând coborî sub zero grade,

ucigând fluturii.

Dar un strat subțire de aer cald de sub coronament îi protejează

și o va face pe tot parcursul iernii,

dacă pădurea rămâne intactă.

Vremea extrem de imprevizibilă poate perturba echilibrul delicat.

Vânturi puternice pot avansa adânc în pădure, răcind aerul.

Sute de mii de fluturi pot fi luaţi de vânt.

În unii ani, furtunile ucid 75% dintre fluturi.

El a supraviețuit, dar e pe sol.

Gerul nocturn e fatal.

Va muri dacă rămâne aici.

E prea frig ca să zboare,

dar trebuie să se întoarcă în ramurile copacilor.

Așa că începe să se caţere.

E ca și cum un om ar escalada un zgârie-nori.

În sfârșit în siguranţă.

Odată cu revenirea primăverii, fluturii se trezesc din somnul lor lung.

E debutul unuia dintre cele mai grandioase spectacole naturale din lume.

Dar această trezire colectivă e amenințată.

Schimbările climatice generează fenomene meteorologice extreme,

iar furtunile devin tot mai dese.

Dar, deocamdată, acest miracol al naturii continuă.

Focul.

Imprevizibil și distructiv.

Fynbosul din Africa de Sud.

Botanic vorbind, e printre cele mai diverse habitate de pe glob,

cu peste 8.000 de specii diferite de plante.

Totuşi, la fiecare două decenii, focul distruge complet vegetaţia.

Asta poate părea catastrofal.

Dar doar peste câteva zile, plantele revin la viață,

transformând peisajul.

Semințele și bulbii au așteptat acest eveniment.

90 de milioane de ani de evoluție alături de foc

au condus la adaptări atât de strânse la unele plante,

încât nu pot germina fără fum.

Vitalitatea a 50% din habitatele terestre

depinde de foc.

În nordul Australiei, savanele trebuie incendiate regulat

ca să rămână deschise și să prevină răspândirea pădurii din apropiere.

Și reprezintă un habitat vital pentru acest rezident colorat.

Rarul papagal cu umeri aurii.

El și partenera lui

depind de pășuni atât pentru hrană

cât și pentru un loc de cuib.

Ca întotdeauna, au depus ouăle într-o movilă de termite.

Au patru pui.

Pereții groși de noroi nu doar protejează puii de prădători,

dar îi şi izolează de arşiţa soarelui.

Puii vor putea zbura în câteva zile, aşa că părinţii fac ore suplimentare.

Colectează zilnic mii de semințe.