Earth Abides

Din episoadele anterioare...

Lucky rămâne.

Nu știu ce naiba ne facem, dar măcar o vom face împreună.

Lucky?

Cum putem proteja un copil?

Vom fi bine.

Vreau să crezi în noi. În asta.

Într-un viitor.

Bun, e pe drum.

Nu. Dă-o naibii de carte!

Nu știu ce să fac dacă o dau naibii!

Ish! Voi muri atât eu cât și copilul, dacă nu te implici acum!

Haide!

Oamenii s-au întors.

Poate civilizația s-ar putea ridica din nou.

Pui presiune așa mare pe umerii aceștia micuți?

Nu doar pe ai ei. Pe ai mei. Pe ai noștri.

Am putea căuta și alți oameni.

Ajutorul n-ar fi un lucru rău.

Alții?

Earth Abides - S01E03 „Lumea fără sfârșit”

ANUL 6

Stai!

Așteaptă!

Stai!

Oprește-te.

N-am să te rănesc! Oprește-te.

Oprește-te. N-am să te rănesc, promit.

Nu te ating.

Înțelege, împușcam leul doar să-i curm suferința.

Părinții tăi sunt prin apropiere? Ți-e foame?

Am mere în mașină? Fructe proaspete.

Sunt tată. Am doi copii, un fiu și-o fiică.

Locuim cu un alt cuplu. Sunt oameni minunați.

Te pot duce la casa noastră, însă doar dacă n-ai una.

Măcar lasă-mă să mă uit la tăietură.

Bine, gata.

Uite ce voi face.

Voi merge înapoi la drum, da?

Voi aștepta în mașină exact unde te-am văzut.

Voi ține motorul pornit,

iar dacă vrei mâncare sau un loc unde să stai,

voi fi acolo.

Alegerea îți aparține.

Înțelegi ce-ți spun?

Fir-ar.

Fir-ar.

Haide.

Haide.

E proaspăt.

Îl poți prinde?

Bun. Ține-te bine.

- Câți ani crezi că are? - Între 10 și 15.

- Cum o cheamă? - Nu mi-a spus.

De fapt, n-a spus nimic.

Tati, uită-mă!

Minunat, Alex.

Să mergem.

Dumnezeule!

Hai să vedem fata cea nouă.

Vreau doar să mă asigur că n-o luăm de la familia ei.

Salutare!

Ea e soția mea, Emma, și ei sunt copiii mei,

Alex și Heather.

Tu cum te numești? Eu sunt Heather

E în regulă, scumpo. Are nevoie de timp.

Hai să luăm coșul.

Am nevoie să iau coșurile și să le duc în casă.

Ce zici?

Super. Să le luăm.

Albinuțelor, luați merele?

- Să le luăm. - Da?

Eu o iau pe asta.

- Nu o iei pe aia. - Poți?

Bravo.

Mașinile merg repede.

Ce? Te descurci! Bravo.

Ce?

Țin eu merele pentru tine.

E prea grea.

Stai acolo cât ai nevoie.

Nu poate sau nu vrea să vorbească, nu face contact vizual,

iar strigătul ei e ceva ce nu vrei să-l auzi de două ori.

Autism?

M-am gândit și eu dar...

ar putea fi toată trauma adunată. PTSD.

Poate-i altceva.

Nu știu.

Tot ce știu e că n-aș fi lăsat-o în pădure cu leii și urșii.

Tot trebuie să mergem unde ai găsit-o și să-i căutăm oamenii.

Unde-i? Fata misterioasă.

În spatele mașinii mele.

Nu învinuiesc copiii că se holbează la ea..

Nici eu nu-mi pot lua ochii de la ea.

N-au mai fost pe lângă alt copil.

Poate că nici ea.

Lucky! Haide. Să mergem!

Ish, mâine, caută-i oamenii.

Lucky.

Bravo.

Bună dimineața!

Am micul dejun pentru tine.

Și eu am cicatrici.

De acum mult timp, de când am fost o fată.

Și eu am venit aici ca străină.

Cred că știu exact ce simți.

Eram așa obosiți de la umblat încât voiam să mă întind

și să nu mă mai ridic.

Apoi după trei minute de la acest gând,

am văzut un semn.

Era scris pe peretele unei clădirii pentru toată lumea.

Dar cumva am știut că-mi era destinat.

Dacă ai nevoie de mine, plesnește apa cu mâna

și vin să te spăl pe păr.

Dacă-ți dorești.

Voi fi după ușă, bine?

Jorge?

Aici s-a întâmplat ceva rău, Jorge.

De acum, asta-i camera și patul tău.

Poți sta cât de mult dorești.

Evie?

Mă numesc Maurine și nu mi-a plăcut numele niciodată.

Dar Evie e frumos.

Ne vedem dimineață, da?

Noapte bună.

Nu dorm, dar măcar nu se bat, asta-i important.

Em?

Maurine a găsit o scrisoare în ghiozdanul fetei.

De la mama ei.

„Numele fiicei mele este Evie.

Dacă ai găsit asta, mă rog Domnului să fie în viață.

După ce-am pierdut totul,

soțul meu a decis să se răzbune pe Evie.

Am încercat s-o protejez.

Am eșuat.

A suferit atât de mult,

încât a ales să nu mai vorbească, dar indiferent ce i-a făcut...

a supraviețuit.

Sunt pe moarte.

Nu mai pot face nimic s-o protejez.

Dacă o găsești în viață,

te rog nu-i spune nu.

Fii da-ul ei.”

Da.

Da.

Maurine?

Cu Evie aici,

crezi că putem fi fericiți?

Astăzi...

e o zi ce nu credeam c-o voi mai trăi.

Îmi poți spune ce s-a întâmplat, Maurine.

Împinge, iubito! Împinge!

Joey.

Ce intrare-n lume ți-ai făcut.

Cineva s-a grăbit.

Văd ochii tăi îngrijorați.

„Cine a crezut că-i o idee bună?” Așa-i?

Bine ai venit pe lume, Joey.

Sau poate va fi a ta.

Atât de mic.

Îți voi spune totul în seara asta.

De tot ce mă tem.

Tot ce vei învinge.

Voi spune „te iubesc”

fiindcă știu ce înseamnă.

Îți voi spune cât de dezamăgit vei fi,

dar dezamăgirea-i doar un tren

ce ascunde trenul bucuriei care-i pe drum.

Un poet pe nume Kenneth Koch a scris asta

și într-o noapte mi-a salvat viața acum o mie de ani.

Dar sunt sigur de un lucru, Joey,

mă vei învățat mai mult decât am învățat până acum,

și niciodată n-am să te dezamăgesc.

Ce se petrece? Ce s-a auzit?

Duceți copiii înăuntru.

- Bine, nu. - Poftim, mătușă Maurine.

- Hai înăuntru. - Bun, haide.

Toată lumea înăuntru. Maurine vă va învăța un joc.

Da, haide.

- Ce alarmă? - Grădina din vest. Avem companie.

Mă întorc.

E familia lui Evie ce a venit s-o ia.

N-o face.

Lasă arma jos.

Nimeni nu trage.

Molly, e în regulă! Ne pare rău! Nu voiam să ne împușcați copilul.

Arma jos.

Voi face la fel.

Raif! Vino aici, scumpule.

Ești bine?

Sunt Molly.

El e Ezra. Și ea e Jean.

Scuze c-am țintit spre tine, dar mă temeam să nu tragi în Raif.

E fiul tău?

Nu, e al meu. Al meu și-al lui Ezra.

Și acum și al meu.

Da.

Sunt mamă vitregă.

Nu vrem nimic.

Toată lumea vrea ceva.