The Boogeyman

Annie.

Tati?

- Tată... - Culcă-te la loc.

Vino în brațe.

Nu te speria.

Sunt eu,

tăticul tău.

Eu sunt!

BAUBAUL

Mi-am...

pierdut puțin cumpătul.

Apoi am pus piciorul în prag.

Bravo.

Mi-e teamă că mă duce de nas.

De ce ți-e teamă?

Că nu mă iubește.

De ce ți-e teamă, de fapt?

- De singurătate. - Da.

Te înțeleg, singurătatea te sperie.

„Când ți-e teamă de ceva...”

„Trebuie să scapi de ea.”

„Trebuie să scapi de ea.”

Carl Jung s-a prins de asta.

E un moment bun să încheiem azi.

Trebuie să duc copiii la școală.

A trecut o lună,

și azi e prima lor zi. Au emoții.

Asta nu înseamnă că trebuie să stea la ușă!

Mă simt prost.

Problemele mele sunt nimic față de ale tale.

Nu despre mine discutăm aici.

Te rog!

- Ai luat creioanele? - Da.

Și cartea de aritmetică?

Da.

Stai! Te-ai spălat pe dinți?

- Da. - Sigur?

- Ai nevoie la baie? - Nu.

Sadie, haide! O să întârziem.

Sadie...

Ce e?

Nimic.

Îți stă bine.

Dar ia-ți și geaca.

E frig afară.

Dacă-l înghit din greșeală?

Iese când faci caca.

- Ba nu. - Înapoi.

- Sadie. - Înainte.

Nu mai trage de el.

- Scoate-ți-l! - Nu-i spune asta.

- Ce? Da. - Nu-i da...

Nu asculta... Nu!

Să trag tare sau încet?

- Nu, n-o asculta... - Tare!

- Pune-ți centura de siguranță! - Bine.

Mama ar fi știut ce să facă.

Pot să ți-l scot eu.

- Vrei? - Ce?

- Vino să ți-l scot! - Ce?

Ți-l scot imediat!

LICEUL McDONOGH 35.

- Te simți bine? - N-am nimic.

Să ai o zi bună!

Bună, Sadie!

Condoleanțe pentru mama ta.

Condoleanțe pentru mama ta.

Condoleanțe, Sadie.

Te-ai întors.

Condoleanțe.

Bună, Sadie! Îmi pare rău pentru mama ta.

Sadie, să ai o zi bună!

Bună!

Bună.

Ce faci?

Tot nu-mi vine să cred.

Știu.

Bun-venit înapoi!

Doamne!

Am spus o tâmpenie.

Îți mulțumesc că ai venit să-mi spui ceva.

Ceilalți se uită la mine de parcă aș fi bolnavă.

Ești bolnavă?

Ce nașpa!

Nu, am...

Nu contează.

Îmi place rochia ta.

Mie nu mi-ar sta bine.

Iese în evidență.

- Da, e drăguță. - Mersi.

- Da. - A fost rochia maică-mii.

Ești sigură că e o idee bună?

Ce să fie o idee bună?

Să-i porți hainele.

Poate o să-ți fie mai greu să treci peste pierdere.

Dar nu vreau asta.

Poate n-ar trebui

- ...să sperii lumea. - Nat!

- Ce? - Să nu...

Încerc să te ajut.

Ba nu, ești doar o scârbă.

Stai puțin!

- Iartă-mă, ce ai spus? - Nat.

- Nu! Ce-ai spus? - Am spus că ești o scârbă.

Nu, Natalie! Să nu...

- Doamne! - Natalie, ce-ai făcut?

Termină!

- Vrei haine de schimb? - Lasă-mă în pace!

- Vai! - Nu-i frumos să râzi.

- Ce naiba? - Ce-am făcut?

E-n regulă. O să reușești.

- Ai răbdare. - Bine.

Faci același lucru de 30 de ani,

iar noi lucrăm la asta de doi ani.

Bine.

Mulțumesc.

O să ieși la liman.

Pe săptămâna viitoare!

Dle dr. Harper?

Vă ajut cu ceva?

Trebuie să vorbesc cu dv.

Primesc un pacient nou doar după o discuție telefonică preliminară.

- Vă trebuie programare. - Vă rog.

Dacă nu spun cuiva, nu știu ce-o să fac.

Cum vă numiți?

Lester.

Lester Billings.

Încântat, Lester.

Intră!

Am o oră liberă.

- Mersi. - Te rog.

Nu-ți scoți geaca?

Te-ai simți mai în largul tău.

O închideți?

Poftim?

Ușa aia...

Sigur.

Trebuie să completezi niște formulare.

FORMULAR PACIENT NOU

Îl folosesc cu toți pacienții noi.

Doar ca să am o evidență.

Orice îmi spui

rămâne între noi.

Ești de acord?

E prima oară când vii la psiholog?

Ce te-a determinat să faci acum acest pas?

Nu știam cu cine să vorbesc.

Nu pot merge la preot, nu-s catolic.

Nici la avocat, fiindcă n-am făcut nimic,

deși toată lumea are impresia asta.

Toți mă cred vinovat.

Vinovat de ce?

Că mi-am ucis copiii.

Pe rând.

Pe toți.

Mi-am zis că dv. M-ați înțelege.

Am citit în ziar despre accidentul

de mașină al soției dv.

Știți cum e

să pierzi din senin pe cineva drag.

Ce ziceai de copiii tăi?

Ce-au pățit?

Primul,

fetița noastră...

a murit subit în somn.

Condoleanțe.

Nu pot să-mi imaginez cât de greu ți-a fost.

Aveți copii.

Vă puteți imagina.

Următorii doi au murit unul după altul,

la un an după primul.

Tot din cauze naturale?

N-a fost nimic natural în moartea lor.

I-a lăsat fără vlagă.

Poate primul a fost un accident.

Dar tot am devenit susceptibili.

Susceptibili?

La ce?

Nu știu precis.

L-am văzut doar o dată.

Înainte să-i rupă gâtul lui Annie.

Înainte să moară, copiii...

Credeam că e doar rodul imaginației lor.

Fata cea mare a încercat să-l deseneze.

Ce reprezintă?

Monstrul care-ți atacă copiii când n-ai grijă de ei.

Îmi cer scuze,

dar te superi dacă ies puțin?

Am nevoie la toaletă.

Mă credeți, nu?

Desigur.

Vin imediat.

Scuze.

Da, sunt dr. William Harper.

Am în cabinet un bărbat care nu-i în apele lui.

Cred că e periculos.

Să trimitem un echipaj?

Mă auziți?

Mai sunteți pe fir?

Da.