The Crowded Room

Mami?

Mă doare burtica.

Mami?

- Cât e ceasul? - Nu vreau să mă duc la şcoală.

La naiba!

La naiba!

Ezra, du-te.

Trebuie să te îmbraci şi să mănânci ceva înainte să ajungă bunica. Mama are cursuri.

La naiba!

De ce nu eşti îmbrăcat?

- Ce mănânci? - Bună!

Bună dimineaţa!

Ce aglomerat a fost trenul azi! Unde se duc toţi oamenii ăştia?

Hei, ce faci?

De ce nu e îmbrăcat?

Ce mănâncă?

- Mă doare burtica. - Dragul meu!

Fără "dragul meu", mamă. Trebuie să se îmbrace şi să se ducă la şcoală.

- E psihosomatic. - Burtica mea...

- Nu e ca şi cum n-are motiv. - Să nu te-aud în dimineaţa asta.

Nu vorbi cu mine aşa.

Nu vreau să mă duc!

La naiba, Ezra!

Ce faci?

Cine crezi că eşti?

Vreau la tata.

Am eu grijă de tine. Bunica e aici, scumpule.

Du-te la muncă.

E-n regulă, scumpule.

- Bine. - Nu-i nimic, scumpule. Bunica e aici.

- Trebuie să se ducă la şcoală. - Îl duc eu. Nu întârzia din nou.

Scumpule, îmi dai o îmbrăţişare?

O SĂPTĂMÂNĂ DUPĂ ROCKEFELLER CENTER

Dnă doctor Goodwin!

Dle decan Hughs, nu v-am văzut.

Mi se pare că mă eviţi de când nu ţi-am susţinut grantul.

Rya, eşti o profesoară extraordinară. Dacă merită cineva titularizarea...

"Cineva"? Adică o femeie?

Nu asta vreau să spun,

dar, din moment ce suntem încă o universitate de bărbaţi...

Femeile nu pot învăţa bărbaţii? Aş zice că, în bună măsură, asta facem.

Corect, dar tu ai rămas în urmă.

Anorexia a fost deja inclusă în Manualul de Diagnostic.

O formă a ei.

- Am mai discutat asta. - Anorexia nu e o singură tulburare mintală.

Bulimia are propria ei formă unică...

Ştiu cât de pasionată eşti de subiect, dar şi Sam Wilkes a aplicat pentru un grant

şi asta înseamnă să despic firul în patru, iar el are...

- Testicule. - Vechime.

Îmi pare foarte rău, Rya,

dar, dacă vrei ca departamentul să-ţi susţină grantul,

trebuie să găseşti alt subiect. Bine?

Se pare că amândoi am întârziat la ore.

Trauma este cel mai apropiat lucru de călătoria în timp.

Momentul traumei e imprimat în mintea noastră,

ca cerneala pe hârtie.

Dar, spre deosebire de cerneală, trauma nu se estompează cu timpul.

Atunci când este activată de un eveniment, un simţ sau o amintire,

cel care a suferit-o e transportat înapoi exact în momentul traumatizării psihice.

Imaginaţi-vă un medic militar care dă peste un masacru într-un sat.

Peste tot în jurul lui, ţipetele copiilor orfani

şi mirosul trupurilor arse. Experienţa este copleşitoare.

Ar vrea să fugă de acolo, dar nu poate pentru că trebuie să-şi facă treaba.

Această dialectică duce la o disociere de realitate.

Dar fuga psihică are un preţ.

Amintirile rămân, ca putregaiul sub scoarţa unui copac.

Medicul nostru s-a întors acasă acum.

Încearcă să nu se gândească la acel sat în timp ce-şi vede de viaţa de zi cu zi.

Se duce la un grătar între vecini.

Dar acum joaca copiilor sună ca ţipete de moarte.

Carnea de pe grătar miroase la fel ca trupurile arse.

Nu poate rămâne acolo.

Trauma lui face ca grătarul să fie insuportabil.

Şi, cu timpul,

îi va invada toate experienţele până când lumea sa va deveni de netrăit.

Majoritatea celor care au suferit o traumă reexperimentează

evenimente reale pe care noi nu le putem vedea.

Ceea ce noi numim tulburare mintală

este pentru ei un mod foarte rezonabil de a fugi de oroare.

Ca s-o spun pe şleau,

ar fi nebuni să nu fie nebuni.

Vă mulţumesc. Ne vedem săptămâna viitoare.

Psihologia Criminologică e la capătul holului, detective. E mai pe măsura ta.

Umblă vorba că tu eşti cea mai bună din mediul academic

aşa că m-am gândit să trec pe aici să văd cu ochii mei.

Matty, sunt flatată. M-am simţit bine,

dar am vorbit serios. Sunt în mijlocul divorţului.

- Nu pot avea o relaţie serioasă acum. - Uşurel. Nu de-asta am venit.

Crede-mă, înţeleg un refuz,

chiar dacă e clar că faci o mare greşeală.

Greşelile sunt punctul meu forte, aşa că...

Voiam să-ţi aduc asta.

Am reţinut un puşti aseară.

Mai multe capete de acuzare de tentativă de omor. S-ar putea să te intereseze.

De-asta ai venit aici?

Da. De ce?

Crezi că aş face asta doar ca să ajung din nou în patul tău?

Da, aşa cred.

Bine, ai dreptate,

dar ai zis că ai nevoie de un adevărat ţăcănit pentru un studiu de caz,

- altfel îţi pierzi slujba. - Asta ai auzit tu?

Eram un pic distras.

Ascultă, ăsta e cu adevărat dement.

THE CROWDED ROOM Episodul 6

Gloanţele zburau, cioburi peste tot, un tip a fost rănit.

O doamnă a încasat unul în picior.

Doar printr-un noroc a scăpat de acuzaţia de crimă.

Am citit despre asta în ziar. Credeam că trăgătorul a dispărut.

Ei bine, l-am prins.

- Nu văd niciun istoric. - Nu i-am găsit amprentele în sistem.

Şi nu vrea să ne spună numele de familie.

Zice că "n-ar ajuta cu nimic". Nu serveşte cauzei. Îţi vine să crezi?

Am răspândit o poză cu faţa lui şi cineva l-a văzut luând un taxi la aeroportul JFK.

L-a dus la o pensiune dărăpănată.

Pe strada Elm Road din Elm Ridge. Nu poţi să inventezi aşa ceva.

Şi facturile de utilităţi sunt pe numele unui israelian

şi sunt plătite cu bani cash. Nici urmă de el.

Şi fata, Ariana? Frumos nume.

Nici urmă nici de ea. Cred că i-a omorât, şi pe ea, şi pe proprietar.

- Ştim că-i plac armele. - De ce?

Trebuie să-l cunoşti. O să vezi.

Da, puştiul e ciudat, dar poate e doar drogat.

- Nu, e ceva în ochii lui. - Acum cine-i nebun?

Şi felul în care a vorbit la interogatoriu. Dicţia lui, alegerea cuvintelor...

Alegerea cuvintelor? Doamnă, cred că eşti fantastică în pat.

Fii atentă. Se duce unde primeşte cea mai mare atenţie,

îşi schimbă felul de a vorbi, n-arată niciun fel de remuşcare...

Aşa face un psihopat.

Asta se întâmplă când partenerul citeşte o singură carte despre criminali în serie.

- Ce zici? Este psihopat? - Nu e chiar aşa de simplu.

Există mai mulţi factori determinanţi pe care nu-i văd aici

şi natura crimei lui nu se potriveşte cu...

Sau a crimelor lui.

Avem sânge pe podea în casă, urme de luptă şi o gaură de glonţ în geam.

Dovezi circumstanţiale.

Da, dar dacă e? Dacă am prins unul?

Ţi-a zis de ce a tras cu arma la Rockefeller Center?

A zis că el şi fata voiau să sperie pe cineva.

- Pe cine? - Nu vrea să spună.

Zice că "n-ar ajuta cu nimic".

Ce crezi? Cu asta te ocupi, dnă profesoară.

- Hai să-l văd. - Da?

De ce nu?

- Eşti gata? - Da.

Bine.

Ce faci, surioară?

Bună, Danny! Eu sunt dr. Goodwin, dar poţi să-mi spui Rya.

Cărui fapt datorez plăcerea?

Ridică-te.

Mâinile.

Aşa. Gata, relaxează-te.

Voi fi după uşă.

Cum te simţi?

Ce facem aici, doamnă?

De ce cătuşe? Nu-mi plac cătuşele.

Ştii de ce eşti aici?

Tu ştii?

Să începem cu ceva mai uşor.

Ce-ar fi să-mi zici numele tău de familie?

Nu cred că la asta s-a gândit Jack.

Cine e Jack?

Mă dau bătut. Cine e Jack?

Danny, dacă vorbeşti cu mine, s-ar putea să te pot ajuta.

Atunci scoate-mă de aici. Nu-mi place să fiu închis.

Înţeleg.

Oricum n-ar trebui să fiu eu aici. Ariana a tras cu arma.

Ariana?

Unde e Ariana? Pentru că poliţia nu reuşeşte s-o găsească.

N-o vor găsi nici pe ea.

De ce?

Încep să cred că de fapt nu eşti aici ca să mă ajuţi.

Cum te pot ajuta, Danny?

Eliberează-mă de aici.

Pot să-ţi spun un secret?

Sigur că da.

Pot să mă eliberez singur.

Matty!

- Nu-i nimic, e o glumă. - Ce naiba?

- Rahat! - Ce naiba?

Mâinile la spate, puştiule.

Un pic cam dur, nu crezi, Frank?

Doctore, a fost o adevărată plăcere.

Ne mai vedem.

Mişcă şi taci din gură.

Haide.

Îmi pare rău, probabil erau stricate cătuşele.

Doar m-a speriat.

Îţi jur că n-a fost aşa la interogatoriu.

A zis ceva despre un Jack.

Şi mie mi-a zis ceva de genul "Jack a zis că trebuie să dau socoteală".

L-am întrebat cine e Jack şi s-a închis imediat în el.

- Şi cu mine la fel. - Da.

Ne fraiereşte. Se poate, nu-i aşa?

Cu siguranţă are ceva magnetic. Ar putea fi un semn de psihoză.

E instabil, un pic înfiorător, dar tot cred că Frank ar putea să aibă dreptate.

Doamne, cât urăsc să aud asta!

Poate trebuie doar să-l laşi câteva zile ca să treacă efectul drogurilor

şi apoi o să-ţi dai seama mai bine care-i treaba cu el.

Nu e pentru tine?

Matty, chiar îţi sunt recunoscătoare că încerci să mă ajuţi.