The Crowded Room

Nu răspunzi?

Sunt vânzători de reviste. Sună în tot cartierul.

Mi-ai luat costumul?

Au spus că e gata. Îl iau când mă întorc.

Mersi.

A sunat din nou acel individ Stan. I-am spus că ești cu un pacient.

Trebuie să-i admiri insistenţa.

Nu știu ce să zic, dragă. E strâmt.

Nu ți se pare strâmt?

Nici nu te-ai uitat.

Au spus că l-au lărgit cât de mult au putut.

Revistele astea afurisite!

Ți-o tragi cu altul pe la spatele meu, Candy?

Alo?

Alo?

Ascultă,

nu vreau să răspunzi la telefon până nu se încheie procesul.

M-ai înțeles?

Bine.

Inspirat din cartea Mințile lui Billy Milligan de Daniel Keyes

THE CROWDED ROOM Episodul 9

Traducerea și adaptarea: Andrei_D.

Sullivan, haide odată. N-am toată ziua la dispoziție.

I-am spus să-ți ia o cravată cu clemă. Vrei să-i scoți cătușele?

Domnule judecător, pot vorbi puțin cu clientul meu?

Vino încoace.

E-n regulă.

Nu e.

Bine. Ascultă.

Relaxează-te, pentru că nu există nicio persoană în sală

a cărui opinie să conteze.

Cel puțin nu încă.

E mai ușor în fața oglinzii.

Gata.

Acum arăți ca un cetățean model.

- Suntem gata, dle judecător. - Să intre jurații.

Toată lumea în picioare.

Bună dimineața. Mă numesc Patricia Richards.

Sunt procuror adjunct în Manhattan,

și reprezint statul New York.

După cum v-a informat domnul judecător Posner,

responsabilitatea probelor îmi revine mie.

Și accept asta.

Pentru că probele în acest caz sunt incontestabile.

Indiscutabile.

Există o înregistrare video. Există martori.

Singurul lucru care nu există, e îndoiala.

Pe 18 mai anul acesta, acuzatul, Daniel Sullivan,

a scos o armă de calibrul .38 în spațiul public și a tras de șase ori.

Au fost rănite trei persoane. Restul au avut noroc.

Singurul motiv pentru care n-avem de-a face cu un caz de crimă,

e pentru că Daniel Sullivan nu știe să ochească.

Locul lui e după gratii.

Dar cu dovezi atât de solide, atât de irefutabile,

ne întrebăm, ce-o să facă apărarea?

Nu pot nega faptele,

așa că vă vor acapara atenția

cu afirmații nefondate și nedemonstrate,

despre o boală pe care ei o numesc tulburare de personalitate multiplă.

Vreau să fiu clară,

nu există tulburare de personalitate multiplă.

E o afecțiune inventată dintr-un film de Sally Field.

Ar putea la fel de bine să pretindă că acuzatul e o călugăriță zburătoare.

Apărarea atribuie acțiunile dlui Sullivan

unui presupus alter ego.

Înțeleg ideea.

Nu am vrea cu toții să putem acuza pe alții pentru greșelile noastre?

Am trecut pe roșu? A fost un alter. Am falsificat un cec? A fost un alter.

Mi-am înșelat perechea?

Hai vedem dacă aici ține.

Cum ar fi sistemul nostru judiciar

dacă de fiecare dată când se săvârșește o infracțiune,

respectivul ar spune: „n-am făcut-o eu”.

S-ar putea crea un precedent.

Argumentele apărării sunt mai mult decât disperate.

Sunt periculoase.

Fiindcă compromit principiile de bază

ale sistemului judiciar și a societății noastre:

responsabilitatea personală.

Suntem responsabili pentru acțiunile noastre.

Acuzatul e vinovat. Și vinovăția trebuie pedepsită.

Altminteri, n-ar mai exista justiție.

Vă mulțumesc.

Domnul Camisa, din partea apărării.

Incontestabile. Indiscutabile. Irefutabile.

Mă întreb ce mai caut aici.

Am urmărit o pledoarie pe cinste din partea acuzării.

Principiile de bază.

Vă spun un alt principiu de bază.

E nevinovat.

Există prezumția de nevinovăție. E dreptul lui.

Aspectul acesta merită repetat după tot ce ați auzit.

O să încep cu o simplă consemnare a faptelor:

Danny Sullivan nu a împușcat pe nimeni.

A fost acolo. Recunoaște asta.

Dar nu el a tras.

Danny e un copil bun, doar că e bolnav.

Doamnelor și domnilor jurați, nu inventăm nicio afecțiune.

Știu cum vi se pare asta.

Tulburare de personalitate multiplă.

La început mi-a fost și mie greu să înțeleg.

Dar în loc să fac glume cu călugărițe zburătoare, ceea ce e simplu,

am fost receptiv, ceea ce e greu.

Și asta vă cer și dumneavoastră.

Să fiți receptivi.

Ascultați experții.

Ascultați martorii, căci dacă faceți asta,

o să ajungeți și dumneavoastră

la aceeași concluzie incontestabilă, indiscutabilă și irefutabilă:

Anume că Danny n-a avut control asupra bolii sau a personalităților.

Da, are personalități multiple.

Are personalități multiple din cauză că a fost rănit

în moduri neînchipuite care l-au distrus.

I-au sfărâmat mintea.

Și nu sunt invenții ca să scape de închisoare.

Sunt reali, și nu sunt Danny.

Să-l trimitem pe Danny la închisoare

pentru o infracțiune comisă de unul din alterii săi,

ar fi ca și cum voi ați fi închiși pentru o infracțiune comisă de mine.

Dnny suferă de-o afecțiune rară,

în urma abuzurilor sexuale la care a fost spus în copilărie.

Are mare noroc c-a supraviețuit.

Această boală l-a ajutat să supraviețuiască.

Înțeleg. E ciudat. E dificil.

Dar vă rog, fiți receptivi.

Dar acuzarea a avut dreptate în privința unui lucru.

E un proces de responsabilitate,

dar nu de responsabilitate personală,

ci de responsabilitate socială.

Vreți să vorbim despre principiile de bază?

Ce ar fi să avem grijă unul de celălalt?

Ce ar fi să avem grijă de ce mai suferinzi și vulnerabili dintre noi?

Toată lumea l-a dezamăgit pe acest copil.

Părinții, profesorii, vecinii, prietenii, comunitatea.

Cu toții l-am dezamăgit.

Iar acum avem ocazia să îndreptăm lucrurile.

Nu vă cer să-l eliberați pe Danny.

Vă rog doar să nu-l trimiteți la închisoare,

ci într-un spital unde să fie ajutat.

Să fie tratat. E responsabilitatea noastră.

Vă mulțumesc.

Vom lua 15 minute pauză

și după vom continua cu martorii acuzării.

Ofițere, condu jurații afară din sală, te rog.

Te-ai descurcat binișor.

Da? „Binișor” nu-i de ajuns.

Fir-ar să fie! Candy nu-mi răspunde la telefon,

și a ignorat și citația, care apropo, e infracțiune.

E speriată. E vinovată.

Probabil îi e greu să accepte rușinea.

Cu toată sinceritatea, crezi că mă interesează starea ei?

Cazul ăsta depinde de un diagnostic.

Iar ca să confirmăm diagnosticul, trebuie să demonstrăm juraților

că Danny a fost abuzat.

Așa cum am mai spus.

Dacă nu găsim pe cineva să mărturisească asta la proces,

suntem terminați.

Și eu am mâinile legate, fiindcă nu-mi pot pune clientul la bară

din cauza prostiei pe care a făcut-o la audiere.

- Acela a fost Jack, nu Danny. - Oricine a fost.

O să nege abuzul și va pleda vinovat.

Și asta nu e bine.

Sunt conștientă de asta.

Dar tu?

Știi că nu pot depune mărturie.

Practic, Danny nu a spus niciodată că a fost abuzat.

Nu mi-a spus niciodată asta.

- Doar de Adam? - Doar de Adam.

Nu ne ajută cu nimic.

Ce o să facem?

Trebuie s-o convingi.

Dar nu depinde de mine, Stan.

O mamă nu trebuie să-și iubească copilul, ce naiba?

Nu.

Dar în cazul de față, avem asta în favoarea noastră.

Ce anume?

Faptul că-l iubește.

Statul în cheamă pe Marlin Reid.

Cum ați descrie relația dv cu fiul vitreg?

Încordată. Și mă doare să spun asta.

Nu sunt perfect.

Poate uneori am fost prea aspru cu el.

Poate alteori am fost prea blând.

Copiii de care mă ocup la Osterville,

majoritatea nu au avut un tată adevărat.

Și asta am vrut să fiu pentru Danny.

Vorbește-mi despre Osterville. E o muncă grea?

Una plină de satisfacții. Copiii respectivi au fost numai defavorizați.

Nu vă puteți imagina ce au trăit acasă, pe străzi.

Sigur, au făcut greșeli.

Dar ce-mi place la meseria mea, e faptul că sunt încă copii,

și au timp să revină pe drumul cel bun.

Credeți același lucru și despre Danny?

O să cred mereu în Danny, dar el nu mai e un copil.

Având în vedere relația dv cu el,

aveți idee de ce v-a atacat?

Sincer, nu.

Adevărul e că în cazul lui Danny nu există explicație.

Când se bătea la școală, sau fura de la mine,

când vindea sau consuma droguri... Explicația?