Planet Earth III

PLANETA PĂMÂNT III

Mare parte din planeta noastră rămâne încă neexplorată,

deoarece e acoperită de apă.

Fiecare călătorie sub suprafață poate dezvălui ceva extraordinar.

Peste o mie de specii noi sunt descoperite aici în fiecare an.

Oceanul adăpostește 80% din fauna Terrei.

Dar astăzi, a prospera în această lume variată

impune uneori comportamente surprinzătoare.

OCEANUL

Mările continentale ale tropicelor.

Poate părea un paradis,

dar, sub suprafață, e o arenă a luptelor pe viață și pe moarte.

Unde nu totul este așa cum pare.

Un pește-leu prădător,

la vânătoare de creveţi şi peşti mici.

Cu atâtea ascunzători pentru pradă,

peștele-leu trebuie să aibă răbdare.

Acest crevete pare tentant.

Pe măsură ce peștele-leu se apropie,

își întinde aripioarele pentru a-și dezorienta prada.

Vânătorul devine vânat.

Păcălit de unul dintre cei mai redutabili prădători ai mărilor continentale.

Antennarius maculatus .

Pe cap poartă o undiță, o înotătoare dorsală modificată,

dotată cu o momeală, uşor de confundat cu un crevete.

Dar, când peștii nu mai vin,

e timpul să împacheteze undiţa şi să plece.

Și, în cazul lui, asta durează ceva timp.

În loc să înoate, merge!

Înotătoarele i-au devenit picioare.

N-o arăta frumos,

dar aparenţii corali de pe pielea lui sunt de fapt camuflaj.

După cum știe orice pescar bun, alegerea locului potrivit e crucială.

Mişcarea undiţei trimite unde de presiune pentru a atrage atenția posibilelor prăzi.

Aceste dragonete par interesate.

Încă puţin.

Succes.

Ca toate mările continentale, apele reci din largul coastei Americii de Nord

profită de puterea razelor soarelui.

Asta alimentează unul dintre organismele cu cea mai rapidă creștere de pe planetă.

Varecul uriaș.

Păduri falnice pot atinge înălțimea unui bloc cu 12 etaje.

Aceste păduri sunt pepiniere pentru tinerii rechini corn.

La apusul soarelui își părăsesc adăpostul diurn

și pornesc în inima pădurii de alge în căutare de hrană.

La nici jumătate de metru,

acest mic rechin e extrem de vulnerabil.

E un loc plin cu monştri.

Un biban uriaș, cântărind peste 200 kg.

Şi anghile-lupi, cu dinți mari care pot zdrobi aricii de mare.

Dar cel mai mare pericol vine de la alți rechini.

Triakidae.

Şi rechini uriaşi cu şapte branhii.

În această pădure, merită să nu ieşi în evidenţă.

Un rechin înger,

unul dintre cei mai mortali rechini din pădurea de alge.

Şi cu siguranță cel mai bine camuflat.

Un rechin înger poate sta la pândă zile întregi.

Dar el a atras deja prea multă atenție.

Nu e binevenit aici.

Drumul e liber.

Dar rechinii înger vânează non-stop.

Orificii de respirat numite spiracule,

suflă nisip care ajută la acoperirea corpului.

Capcana e întinsă.

Statul la adâncime ajută la evitarea majorității prădătorilor.

Ca fulgerul.

Dar încă nu s-a terminat.

Rechinii corn au o armă secretă.

Ţepii ascuţiţi îi împiedică să fie hrana multor peşti.

Acest tânăr rechin corn poate vâna în siguranță.

Deocamdată.

Furtunile violente de iarnă lovesc aceste păduri de alge.

Plantele pot fi smulse de pe fundul mării

și duse departe în mare.

Oceanul e un deșert vast, inexpresiv.

Chiar și o mică bucată de varec poate deveni valoroasă.

E exact ce au căutat acești pești.

E greu să găseşti un loc pentru depunerea ouălor.

Aşa că profită la maximum de asta.

Fiecare femelă produce până la o mie de ouă,

iar masculii se grăbesc să le fertilizeze.

Toată această agitaţie atrage atenția rechinilor albaștri.

Pot parcurge mii de km prin ocean în căutarea hranei.

Şi nu au mâncat de săptămâni.

Se pare că au noroc.

Dar acești pești nu sunt o pradă ușoară.

Sunt pești zburători!

Rechinii albaştri, însă, nu sunt aici pentru pești.

Au venit după caviar.

Dar peștii zburători depun atât de multe ouă,

că ospăţurile rechinilor nu-i afectează mai deloc.

Și, peste câteva luni, o nouă generație îşi va lua zborul.

Insulele plutitoare de alge atrag mereu creaturi

care caută adăpost în ocean.

Dar în prezent, au fost înlocuite cu altceva.

Plasticul.

12 milioane de tone ajung în ocean anual.

Cele mai mortale sunt firele de pescuit abandonate și plasele.

Anual, peste jumătate de milion de animale sunt prinse în mreje

și ucise de aceste „plase fantomă”.

Dar unele animale învață cum să profite de plutele de plastic.

Folosindu-le pentru adăpost, sau chiar pe post de casă.

Acest mascul de crab Columb, cât unghia unui deget mare,

e naufragiat.

Agățat de plasa lui,

e posibil să fi plutit luni de zile pe curenții oceanici.

Acum, ajuns la maturitate, trebuie să-și găsească un partener.

Dar unde?

Sigur nu aici, singur pe o plasă.

Crabii Columb nu sunt buni înotători, așa că acest mascul e izolat.

O țestoasă în trecere l-ar putea duce undeva.

A reuşit!

Dar mai e un pasager aici.

O femelă crab Columb!

Nu pierd timpul să se cunoască.

Şi încep să se împerecheze.

Această pereche poate rămâne împreună tot restul vieții.

La urma urmei, o țestoasă e o casă excelentă.

În schimb, crabii le oferă servicii de îngrijire.

Găsirea unui partener în oceanul vast nu e ușoară.

Zorii în Marea Cortez.

Peşti-diavol.

Se adună aici, cel mai probabil să se reproducă.

Nimeni nu ştie de ce sar,

dar stropii puternici par să atragă mai mulţi peşti-diavol.

Alte creaturi, însă, ascultă și ele.

Orca au auzit stropii.

Această femelă e specializată în vânătoarea de peşti-diavol.

Dar astăzi, ea învaţă doi tineri nuanţele vânării acestor peşti.

Peştii-diavol sunt rapizi și pot depăși o orcă.

Știe că trebuie să adune prada într-un grup strâns.

Dar nu poate face asta singură.

E nevoie de muncă în echipă.

Şi în asta constă lecția de azi.

Puii de orca se prind repede.

Peştii-diavol sunt înconjuraţi.

Se scufundă.

Doar pentru a fi împinşi la suprafaţă de femela experimentată.

Cu peştii-diavol epuizaţi prinşi la suprafață,

ea atacă.

Iar tinerii o urmează.

E singura familie de orca ce vânează acești pești.

Şi eficienţa lor e letală.

Dar se pare că școala s-a terminat pentru azi.

Pentru câțiva supraviețuitori rămaşi cu cicatrici

e o şansă providenţială.

După plecarea orca, peştii diavol își pot relua curtarea.

Şi o fac într-un număr incredibil.

Zeci de mii într-un singur banc.

Vaste zone ale oceanelor sunt încă neexplorate.

Părțile cele mai puţin cunoscute sunt adâncimile.

Doar nave specializate pot ajunge acolo.

Pe măsură ce coboară, lumina soarelui se diminuează rapid.

200 metri mai jos, intră în zona crepusculară.

O lume extraterestră, populată de creaturi incredibile.

Un sifonofor, cu o pelerină de tentacule letale înțepătoare.

Sifonoforii se clonează regulat, ajungând la dimensiuni imense.

Acesta măsoară 45 de metri și e cel mai lung animal înregistrat vreodată.

Cu asemenea prădători mortali în jur,

creaturile de aici fac tot posibilul să se ascundă.

Un Cranchiidae ,

complet transparent, cu excepția ochilor

şi a stomacului.

E extrem de greu de găsit în beznă.

Sub 1.000 m, lumina solară dispare complet.

E supranumită zona batială.

Prinderea hranei într-o beznă perpetuă e dificilă.

O anghilă pelican.

Gura ei gigantică, extensibilă,