The Mad Women's Ball (Le Bal des folles)

Iartă-mă, tată.

Unde ai fost?

La o prietenă, la Joséphine.

Joséphine? Asta cine mai e?

Mi-ai mai vorbit despre ea?

N-o cunoști.

Doamne, binecuvântează bucatele, pe cei care le-au gătit,

dă-le pâine celor care nu au.

Amin.

- Amin. - Amin.

Ți se pare amuzantă rugăciunea, Théophile?

Nu, tată.

Mâine o să lipsesc. Merg la o dezbatere, la De Beyles.

Bine. Îți ascuți mintea. Franța are nevoie de tineri raționali.

Și eu?

Când o să începi să lucrezi la firma tatălui tău,

relațiile lui o să te ajute în societate.

O slujbă bună, o căsnicie bună,

asta e tot ce-ți doresc.

Mă îndoiesc că-și găsește soție în saloanele de dezbateri.

Pot să vin și eu? N-am mai fost la o dezbatere.

La De Beyles?

- De ce nu? Dacă vrei... - Nici nu se pune problema!

Cine ești?

M-ai speriat.

Vin imediat.

Vino repede, scumpa mea!

Nu prea sus. Așa e bine.

Noapte bună, bunico!

Noapte bună, draga mea!

Eugénie...

Spune-mi!

Ai fost la înmormântarea lui Victor Hugo, nu?

Da, bunico.

A fost minunat.

- A fost atât de multă lume! - Chiar așa?

Poți pleca.

Mai târziu.

Diseară. Când te întorci?

Nu, Eugénie. Tata a spus că nu și eu zic la fel.

Nu te duc la salonul de dezbateri. Dacă află?

O fată ca tine, acolo... Ai ieși în evidență.

Lumea o să spună că...

Mai taci! Nu-mi pasă de salonul de dezbateri.

Mai bine mor decât să pălăvrăgesc ore în șir cu tine și cu prietenii tăi.

Nu, lasă-mă la cafenea.

Trebuie să ies din casă. Să citesc, să fumez... Te rog, Théo!

- Dar dacă tata... - Ce-i cu tata? Nu e aici.

- Louis, la Montmartre! - Sigur, doamnă.

La Montmartre? Nu fi nesăbuită, surioară!

Nu te-am văzut, nu te-am dus nicăieri,

nu te cunosc, te descurci singură să ajungi acasă.

- Ce? - Nimic. Mă uit la tine.

- Și? - Ești chipeș.

Termină cu prostiile!

Am gât de găină, umeri înguști, picioare prea lungi,

trunchi prea scurt, nu sunt deloc chipeș.

Mie mi se pare că ești.

Cum spuneam, vorbești prostii.

Știu.

Bună! O brioșă, te rog.

Cinci centime.

Mulțumesc.

În cinstea ta.

În cinstea ta, frumosule!

„Mâine, în zori, când soarele atinge iar pământul, eu o să plec.

„Vezi tu, eu știu că mă aștepți.”

Citești Contemplațiile.

Ador pasajul ăsta.

„Și, când sosesc, o să pun pe mormântul tău

„un buchet de ilice verzi și de iarbă neagră înflorită.”

Așa e?

Pot să iau loc?

Da, citesc Contemplațiile.

Nu, nu poți să iei loc.

Vreau să stau singură, să citesc. Mulțumesc.

Îmi cer scuze pentru neînțelegere. Mi s-a părut că mă privești.

Nu vezi prea des fete citind poezie

și apoi privind un tânăr...

Nu mă uitam la dumneata.

Atunci...

Te las în pace.

Mă uitam la cartea ta.

Vezi?

Chiar te uitai la mine.

- Nu. - Ba da.

Ba da, cartea era la mine în mână.

- Nu. - Era la mine în mână. Eram în spatele ei.

Mă uitam la carte.

„Trei lucruri caracterizează un om.

„Mai întâi, trupul, ființa materială, similară cu a animalelor,

„animată de același spirit vital.

„Al doilea, sufletul,

„spiritul incarnat în trup.

„Al treilea,

„legătura dintre suflet și trup.”

Dacă nu te uitai la trupul meu, te uitai la sufletul meu.

Iartă-mă!

Am spus ceva greșit?

Nu.

Nu, dimpotrivă.

Mi-a plăcut.

Mi-a plăcut mult.

CARTEA SPIRITELOR

Poftim! Pentru tine.

Nu pot s-o primesc.

Doar ți-o împrumut.

O să mi-o dai înapoi.

Promiți?

Da, promit.

Mulțumesc.

Ce-i asta?

Alte poezii?

Cartea spiritelor, nu altceva!

Cu un mesaj de la Ernest.

Sora mea a cunoscut pe cineva.

Nu!

Eugénie Cléry, printre săracii din Montmartre.

Nu mai știu unde eram.

Prietenii tăi nu dețin monopolul asupra dezbaterilor sau inteligenței.

Ai fi surprins să vezi ce oameni găsești în nordul Parisului.

Nu mă îndoiesc.

Pot să mai stau un pic?

Da, dar în liniște.

O să te mai vezi cu el?

- Cu cine? - Cum cu cine?

Cu Ernest. Poetul.

Cel care face inimile femeilor să bată mai iute...

Ai mâinile reci.

Poate că e prea târziu să mă remarc pe câmpul de luptă,

dar am ajutat țara în privința egalității, ordinii și justiției.

Legiunea de Onoare ar fi o binecuvântare pentru firma noastră.

O să mă străduiesc...

- Pari fericită, Hortense. - Da.

O să-mi fac debutul în societate.

O să fiu prezentată oficial la petrecerea ducesei De Noailles.

Ca o iapă căreia i se laudă dinții, coama și crupa?

Felicitări! Ce o să porți?

O rochie de seară de Doucet. Din mătase.

O să arăți superb, nu mă îndoiesc.

Asta e părerea ta despre mine? Că sunt o iapă?

Dă-mi voie, sora mea n-a vrut să zică asta.

Iartă-mă dacă te-am jignit, Hortense.

Mi se pare degradant, dar nu te judec pe tine.

Ba sigur că mă judeci. Exact asta faci.

Hortense!

Acum ce-ai mai zis?

Mă faci de râs, ca de obicei.

- N-am vrut s-o jignesc. - Ține-ți gura!

Te joci cu cariera mea și cu numele nostru. Gândește, toanto!

- Mulțumesc, Marthe. - Cu plăcere, dră Eugénie.

Înainte!

Nu, înapoi.

La dreapta! Ai grijă, Louis!

- La dreapta. - Nu, cealaltă dreapta.

- E greu, Eugénie. - Acolo.

- Aici? - Da.

Putem fi de acord că exact aici era și înainte?

Da, suntem de acord.

Aducem decorațiunile?

Da.

Unde sunt panglicile?

În cufărul ăla mare.

- Ăsta? - Da.

Cum ajung la el?

Poți să mă ajuți?

Ăsta?

Eugénie, ajută-mă, nu pot...

Eugénie!

Eugénie?

Eugénie!

Sunt aici.

Rămâi cu mine!

Rămâi cu mine!

Ce pot să fac?

A trecut.

M-ai speriat rău.

Tot el era?

Nu, nu era el.

Cum adică?

Văd și alții.

Crizele sunt diferite.

În ultimul timp, îmi vorbește o tânără.

Suferă.

Dacă ai putea s-o vezi...

Îmi cere s-o ajut, dar nu știu cum.

Mă simt inutilă.

Dragul meu frate!

Am citit cartea aia.

Mi-a lămurit totul.

Vorbește, spune ceva!

Mi-e frică.

Știi că lucrurile astea mă sperie.

Cartea îmi spune că nu sunt singură.

Spiritele chiar există.

E în regulă.

Pentru prima oară, nu mă tem de cine sunt.

Dacă vezi și alții?

Știi ce pățesc fetele ca tine.

Fetele ca mine.