When Calls the Heart

Ştim cu toţii ce se întâmplă

când se pare că singura noastră lumină

este pâlpâirea unei lumânări în inima unei galerii,

dar eu cred că această lumânare este providenţa,

care ne-a ghidat prin propriul nostru întuneric

în aceste ultimele luni...

- Păgânule. - Ce ?

Ai întârziat.

Numai păgânii sosesc cu întârziere la slujbă.

Necivilizată.

Eu ? Necivilizată ?

Numai un necivilizat vorbeşte în timpul unei predici.

... pentru că împreună,

putem vedea o cale prin întuneric.

Frumoasă predică.

Mă bucur că ţi-a plăcut.

Eu sunt foarte sentimental.

Credeam că ştii.

Bună ziua, d-nă Montgomery.

De ce compania trebuie să-şi trimită spionii săi

chiar şi la şcoala de duminică ?

Pentru că, în mod clar, unii oameni din acest oraş

nu au încredere unul în celălalt.

Este de datoria mea să aflu de ce.

Am încercat să-mi dau seama, domnule preot.

Eu te plătesc pentru a oferi înţelepciune

şi inspiraţie spirituală din cartea sfântă

oamenilor din această comunitate.

Este corect, nu-i aşa ?

Asta este ceea ce fac, d-le Gowen.

Totuşi am observat că numărul enoriaşilor

este practic nul.

De ce să plătesc eu pentru o vacă

dacă nimeni nu bea lapte ?

Cu o clădire nouă pentru biserică, sunt sigur că se vor întoarce.

După cum îţi poţi imagina,

nu mulţi oameni doresc să se închine într-un bar.

Ei bine, eu pot înţelege asta,

cu excepţia faptului că, Cat Montgomery adună o mulţime de persoane într-o livadă.

Poate că ar trebui să o pun pe ea pe statul de plată.

CHEMĂRILE INIMII

Traducerea şi adaptarea: LuiGeluS - FastSubtitles . ro

Vei fi călcat în picioare.

Vino aici.

Ce câine bun.

Imaginaţi-vă că suntem în urmă cu 2000 de ani.

Trăim în Roma antică.

Cum ştim când s-a încheiat o zi de muncă ?

Rosaleen, ştii ?

Când sună fluierul cu aburi ?

Frumos răspuns, doar că atunci acesta nu era încă inventat.

Înainte de a apărea maşinile,

cum ştiau oamenii cât e ceasul ?

Soarele ?

Da !

Ei foloseau cadrane solare.

Iată, în imagine este un cadran solar roman.

Şi aceasta este o expresie latină,

"Ut hora fugit vita".

"Hora".

Asta sună ca un cuvânt în engleză ?

Înseamnă "oră."

"Ut hora fugit vita."

"Ca o oră, viaţa se duce".

Vieţile noastre sunt alcătuite din ore.

Vreau ca toţi să vă gândiţi la cea mai importantă oră a zilei

şi să scrieţi un paragraf prin care să o descrieţi.

Cine nu ştie să scrie încă toate literele şi cuvintele,

desenează o imagine.

Bine, Rosaleen ?

Bună ziua, doamnă Montgomery.

Domnule reverend !

Te rog, intră.

Sper că îţi place prăjitura cu mac.

E preferata lui Gabe, dar voi lua şi eu o bucată.

Nu vezi multe ca acesta în Valea Cărbunelui.

L-am adus cu mine.

Soţului meu îi plăcea să mă audă cântând cântece vechi.

Mai uita de muncă.

Mi-ar place să te aud cântând.

Ştiu doar... câteva cântece vechi.

Cântecele vechi sunt cele mai frumoase.

Ai darul de a linişti.

Te invidiez.

Eu nu sunt... aşa.

Încă de la dezastru,

am simţit că minerii se îndepărtează de mine.

Domnule reverend, familiile au nevoie de cineva care să le aducă alinarea.

Cineva care a înţeles.

Acesta este mesajul la predica ta.

Eu nu predic.

Vorbeşti la o adunare de oameni în fiecare duminică dimineaţa.

Asta mie îmi pare că fiind o predică.

Eu predau la şcoala de duminică, asta este tot.

Apreciez că predici cuvântul Domnului,

dar d-nă Montgomery, ei sunt enoriaşii mei.

După explozie, eu...

le-am spus copiilor din acest orăşel nişte poveşti

pentru a le ridica moralul.

Apoi, părinţii lor au început să vină şi ei.

Poate că le place aerul curat,

sau poate că le place ceea ce spun,

dar dacă tu nu le satisfaci nevoile,

ei vor urma pe cineva care va face asta.

Şi dacă ei obţin un pic de alinare de la mine,

eu nu mă voi opri.

Înţeleg.

Îţi mulţumesc pentru muzică.

Rosaleen, vrei să ne jucăm ?

Cu d-na Stanton plecată din oraş la vărul ei,

mama lui Rosaleen m-a invitat la cină,

dar sunt sigură că lui Rosaleen i-ar place să se joace cu tine în altă zi.

Pa !

Pa !

Anna e drăguţă, nu crezi ?

De-abia aştept cina.

Ştii ce mâncăm ?

Atunci va fi o surpriză.

Surprizele sunt distractive.

Mi-e foame, ţie nu ?

Să ne grăbim.

Rosaleen a fost numită după bunica ei.

Aşa e ?

Drăguţo ?

Şi bunicul ei a lucrat în minele de peste apă,

deci avem praf de cărbune în sângele nostru.

Nu mai avem, îmi pare rău că trebuie să spun asta.

A fost delicios şi, cu siguranţă, e tot ce am putea cere.

Facem ce putem mai bine.

Rosaleen, nu este aşa ?

Poţi pleca, dacă doreşti.

A fost un copil atât de fericit până în acea zi,

ziua dezastrului.

Tu nu poţi şti, dar era plină de bucurie, de bucurie şi lumină, vreau să spun.

Ştiu că a fost.

Este încă acolo, sunt sigură.

L-a iubit atât de mult pe tatăl ei.

Patrick.

În fiecare zi, ea îi ducea gamela

şi amândoi...

amândoi...

Patrick atât de mare şi Rosaleen atât de mică...

Stăteau la intrarea în mină şi ea râdea cu el.

Ea nu a mai vorbit din acea zi.

Eşti profesoară.

Ai putea-o ajuta.

O poţi ?

Trebuie să ştii vreo cale de a ajunge la ea.

Ce trebuie să fac ?

Vom găsi noi o cale.

Molly...

Am văzut un om pe drum.

El avea o căruţă neagră.

O căruţă stricată, cu un bărbat la fel...

El s-a uitat la Rosaleen şi părea să o supere.

Ar fi Wendell Backus.

El supără pe toată lumea.

Unii dintre mineri au început să bea,

dar Wendell a fost întotdeauna un obişnuit al barului.

De la dezastru, lucrurile s-au înrăutăţit.

Poţi să spui noapte bună d-rei Thatcher ?

Atunci, măcar o îmbrăţişare.

Gata, mergem la culcare, acum.

Te rog, ajută-mi fetiţa.

Hei, uite cine e aici.

Dacă tot te-ai mutat înăuntru, vei avea nevoie de un nume.

O să te numesc Rip, la fel ca "Rip van Winkle."

Scuză-mă...

Aş putea vorbi câteva clipe cu tine ?

Desigur.

Am fost foarte fericit să văd această pălărie călărind prin oraş.

Sper că nu ai fost prea dezamăgit de capul de sub ea.

Te rog.

Nu cred.

Ca oficial al legii în oraş,

există un caz nerezolvat care necesită atenţia ta.

Cineva a ars biserica mea acum şase săptămâni.

Aceasta este o acuzaţie destul de gravă.

Şi ce te face să crezi că a fost incendiată şi nu a fost doar un accident ?

A fost o coincidenţă prea mare.

În aceeaşi noapte în care am organizat veghea pentru cei 43 de mineri decedaţi,

biserica mea a ars.

Am înţeles coincidenţa, dar nu înţeleg motivul.

Poziţia mea aici, în Valea Cărbunelui, a fost întotdeauna delicată.

M-am îndreptat mereu spre nevoile spirituale ale oamenilor, dar...

ceva s-a schimbat.

După explozie din mină.

Oamenii nu m-au mai văzut ca pe un om al lui Dumnezeu,

au început să mă vadă ca pe un om al companiei.

Pacific Northwest îmi plăteşte salariul.

Poate că nu le place să se roage la un altar plătit de compania de cărbune.

Dar de ce să ardă biserica ?

Oamenii au fost trişti şi supăraţi.

Ei au criticat compania, pe Dumnezeu.

În ambele cazuri, furia lor a fost deplasată

şi alimentată de Cat Montgomery şi predica ei.

Crezi că, Cat Montgomery a ars biserica ?

Nu eu fac nici o acuzaţie, dar ştiu că biserica mea a ars.

Agenţii au fost incapabili de a afla cum a pornit focul şi,

de atunci, doamna Montgomery s-a bucurat, să spunem, de un public mai larg.