The first 200 lines.
ACESTA E UN SERIAL DE FICȚIUNE ȘI NU E BAZAT PE FAPTE SAU PERSONAJE REALE
UN SERIAL ORIGINAL NETFLIX
E un elev conștiincios.
Se comportă bine și are un nivel academic ridicat.
Atitudinea lui liniștită și calmă dă un exemplu bun altora.
E un elev model
care rareori face probleme.
Locul unu, unu, unu și unu.
Unu, unu, tu ești singurul.
Felicitări!
Mulțumesc.
Nu ai note slabe sau avertismente.
Parcă ai fi invizibil.
Nu pot să-mi dau seama cum ești.
Oricum, elevii model ca tine sunt cei mai dificili.
Mulțumesc.
Nu e un compliment.
Trebuie să mai faci prostioare din când în când.
Altfel, faci una uriașă mai târziu.
SFATUL PROFESORULUI: 1. FĂ PROSTIOARE
Te descurci în viața de zi cu zi?
Cred că da.
La ce universități candidezi?
La primele trei.
- Care anume, mai exact? - La oricare sunt primit. La cea mai bună.
- Și specializarea? - La orice sunt primit.
Ce vrei să faci mai târziu?
Orice aduce bani.
Atitudinea ta mă scoate din minți.
Cum adică?
Las-o baltă!
Ce vrei să fii ca adult?
Ce fel de adult vrei să fii? Vrei să faci ceva anume?
Nu ai visuri, speranțe sau așa ceva?
CORECTAȚI GREȘEALA GRAMATICALĂ
VIAȚA E CIUDATĂ ÎNAINTE DE FURTUNĂ.
Mă scoate din minți!
Glumești?
- Hei! - Ce e?
Uită-te, boarfă!
- Ce este? - Glumești?
Ce a dispărut?
- Dă-mi-o înapoi! - Despre ce vorbești?
Cutia de cadouri care era acolo!
Tu ai pierdut-o. Scutește-mă!
E un cadou la 100 de zile cu Kitae.
- Termină și dă-mi-o înapoi! - N-am luat-o eu!
Care e problema ta?
Poate că a luat-o târfa aia.
- Ce târfă? - Târfa divină.
Așa e. Cred că a fost Netty! Ți-a făcut-o.
Toanto!
Trebuia să aștepți.
Futu-i!
Cum poți vorbi așa?
- Kitae! - Vino-ncoa'!
Ce este?
A pierdut ceva. Un cadou pentru tine.
- Taci! - Un cadou?
Cu ce ocazie?
- Pentru mine? - „Cu ce ocazie?”
E pentru mine?
Ai întrebat cu ce ocazie?
„Cu ce ocazie”?
„Cu ce ocazie?”
Cu ce ocazie?
„Cu ce ocazie?”
Visuri.
Sunt costisitoare.
TUTORE
Devin mai costisitoare
pentru un copil fără părinți.
N-o să le poți cumpăra,
oricât de mult ai încerca.
Doggo, mesajele!
Verific mesajele.
Ai un mesaj nou.
Primul mesaj.
Ajutor!
Ajutor!
Mesaj pentru dl Lee.
Nu acum.
Mănâncă!
EȘTI APROAPE? AVEM UN NEMERNIC.
TE ROG SĂ VERIFICI.
Dubla unu.
Mai luminez pe cineva care a vândut omenirea capitalismului.
Asta e înregistrarea.
Îți dau o ultimă șansă să te aperi.
Cum ai ajuns să îți dai „întâlniri compensatorii”?
Dispari, nemernicule!
La naiba!
Doamne!
Ce naiba?
Nu te apropia! Ce ești?
O să te înjunghii!
- Ce pămpălău! - Serios!
O s-o fac.
O să...
- Foarfecele! - Poftim?
Se tocește lama.
Nu...
Foarfecele mele!
Am spus că se tocește lama.
„Vântul m-a crescut cam 80%
de 23 de ani încoace.”
Ce înseamnă asta?
„Vântul m-a crescut?”
Are sens?
Cui i-a plătit vântul taxele școlare să ridice mâna!
E cineva?
Așa e, nimeni.
Cine crește copii?
- Părinții. - Exact!
Părinții.
Plătesc pentru lucruri și vă susțin. Așa vă cresc, nu?
Dar ce vrea să spună naratorul aici?
Spune că vântul l-a crescut.
Ce poate însemna asta?
Da, 15 pentru ea.
Cu vânătăile, buza spartă,
cu stresul și cu toate astea,
se va vindeca în vreo două săptămâni.
Cât să luăm pentru părul tăiat?
Uitați!
Căldura părinților.
Cât a tăiat?
Cam de două degete?
Cerem două milioane de woni, inclusiv despăgubiri.
Două milioane?
Atât ar trebui să plătesc?
Are 23,000 de woni în portofel.
Îi mai trebuie 1,977.000.
Futu-i!
Uitați!
Dragostea familiei, căldura și blândețea părinților.
Lipsa totală a acestor lucruri...
Te rog să-l percheziționezi.
Bluză, curea.
Pantaloni, șosete.
„Unii citesc un păcătos în ochii mei.
Unii citesc un smintit pe buzele mele.
Dar nu regret nimic.”
NU REGRET NIMIC
„În dimineața care începe să se ivească,
roua poeziei de pe fruntea mea...”
În total
sunt 323,000 de woni.
Mulțumesc!
Îi mai trebuie 1,677.000 de woni.
- Client! - Da?
Nu tu.
Datorie neachitată de 1,677.000 woni,
pentru vătămarea suferită în timpul tranzacției.
- A sau B. - B.
Dacă alegeți opțiunea B, puteți suferi o pierdere...
B! Nenorocitule!
- Iubitule! - Da?
- Deschide gura! - Ce?
Deschide!
Așa.
Bine!
Varianta B va fi pusă în practică.
Dle Lee, dă-i înainte! Mersi.
Ce înseamnă asta?
Înseamnă că vei fi bătut.
Destul cât pentru 1,677.000 de woni.
MESAJ DE LA MUSCULOS
SALUT!
ÎNTÂLNIRE COMPENSATORIE POSIBILĂ?
DA.
TRIMITE-MI POZA TA
MINJU A CERUT AJUTOR PRIN DOGGO
CÂT?
Dle Lee!
Poftim.
Visul meu e să termin școala.
SKY, UN PAS MAI SUS
Fă facultatea, angajează-te!
Fă copii, crește-i!
Du o viață normală și...
mori normal.
TARIF ÎNCASAT 350,000 DE WONI FĂRĂ ACCIDENTE
O TREABĂ BUNĂ, MULȚUMESC
Pentru asta am nevoie...
de 90 de milioane.
Ăsta e prețul
visului meu.
Un iepure a coborât din rai și a spus...
Kang Pâine!
Măi!
Nemernicule!
Stăpânul e aici, iar tu îți faci siesta?
Ai înnebunit?
N-am știut că ești aici.
Idiotule!
Kang Pâine, ți-a fost dor de mine?
Da, stăpâne.
La cine ții cel mai mult? La mama, la tata sau la Kitae?
La Kitae.
No comments yet. Be the first to leave one.