Behind the Clouds (Achter de wolken)

Frederik, plouă.

E minunată bătaia ploii pe acoperiș.

- Bunico? - Vin.

Acum vin.

Ei bine?

Arăți bine, mamă.

Serios, arăți minunat.

Sunt foarte mulți oameni.

Aici. Doamnă.

Frederik nu era mediocru. Nu era ca Joe.

Era o persoană unică și excepțională.

Nu mulți știu, că avea talent la desen.

Și că și-a luat doctoratul la Leuven.

Dar voia mai multe de la viață. Mai multe.

Și știm cu toții ce a realizat.

Am învățat multe de la Frederik.

Cum să conduc o companie…

o afacere, cum sa mă comport cu angajații.

Dar nu voi uita niciodată cinele lunare.

Comanda mereu biftec tartar.

Și totuși, la fiecare cină, cerea meniul…

studia felurile, și se gândea mult și bine

înainte să spună: „Un biftec tartar, dnă.”

L-am întrebat de ce vrea să vadă meniul

dacă deja știe ce vrea. Iar el a răspuns:

„Werner, fă totul cu mirarea primei dăți.”

Ca succesor al său, voi păstra filozofia.

Dragă Emma, ai îndurat mulți ani lipsa sa.

Atâtea congrese, seminarii și voiaje.

Dar știi, dragă Emma, cât ai contat pt el.

Și ce ai însemnat pentru el.

- Pt ce e aia? - Să ai de mâncare pt mâine.

- Culcă-te, ești obosită. - Toți suntem.

- Sigur nu vrei să rămân? - Du-te, dragă.

- Ne vedem mâine, mamă. - Pa, dragă.

Ești bine, mamă?

Somn ușor.

Bine, ești gata?

N-am dispoziția necesară.

Va veni.

Atunci mergem înapoi în camera ta?

- Mai încearcă. - Am zis că n-am chef.

Curând o să fiu ca o legumă.

Nici n-o să-ți mai știu fața zdrențuită.

- Karel, înteleg-- - Nu înțelegi nimic.

SINCERE CONDOLEANȚE

VREAU SĂ TE VĂD

DE CE?

UNDE?

ACELAȘI LOC DE ACUM 50 DE ANI

53 DE ANI, 3 LUNI, ȘI 6 ZILE

Și acum, dă cu spatele.

- Dă. Stop. Ai grijă. - La naiba.

Nu voi învăța niciodată.

- E prea mic. - Ți-am zis să cotești rapid.

- Am făcut ca instructorul. - Mai exersați.

Bunico, nu fii așa.

Voi purta fustă scurtă, e mai eficient.

Te vor pica să-ți mai vadă picioarele.

Să luăm o pauză. Vom relua. Ia-ți cheile.

E bine cu companie. Când suntem singuri…

- Poftiți. - Mulțumesc.

Ei bine…

E ca și cum nu am avea nimic să ne spunem.

Ciudat, nu?

Sau că nu-l interesează ce mă interesează.

E biftec tartar?

Îl placi mult de tot?

- Pe o scară de la 1 la 10? - Cam așa ceva.

- Un 6 plus. - Asta-i abia notă de trecere.

Un 7, atunci. Nu știu.

- Ai încercat să-i zici? - Nu chiar.

O să mă ingraș de la probleme în dragoste.

Era un om la înmormântare.

L-ai văzut. A pus o săgeata pe sicriu.

- Era prieten cu bunicul? - Ceva de genul.

Sunt peste de 50 ani de când l-am văzut.

Frumos din partea lui că a venit.

- Vrea să mă vadă. - De ce?

Nu a zis. Mi-a trimis mesaj pe Facebook.

Facebook? Știam că ai, dar cam atât.

Noi ne…

Ne cunoșteam bine.

Nu știu ce să fac.

Îți va face bine să vorbești de bunicul.

Să-mi văd și eu amicii peste 100 de ani.

Știi la ce mă refer. Să văd cum e fiecare.

A ajuns deja.

- Ce naiba. - Acela e Björn?

Seamănă mai degrabă cu un rinocer rătăcit.

- Du-te, scumpo. - Pa-pa.

- Poftim, termin-o tu. - Da.

SUFLETE STRANII DE GERARD VERFAILLIE

COASTA OPAL, AUGUST 1966

CELE MAI SINCERE SALUTĂRI DE DEPARTE GERARD

Bună ziua? Da?

Bună.

Intră, intră. Mă bucur să te revăd.

Ești bine?

Vreau să spun că…

ne pare rău să auzim despre soțul tău.

Cred că vorbesc în numele tuturor când zic

că îți suntem toți alături, dacă ai nevoie.

- Scuze c-am întârziat. - Nu-ți face griji.

Începe prezentarea lui Harry. Ia loc. Bun.

- Harry? Ești gata? - Da, sunt gata.

Prezentarea? Hai s-o auzim.

Exact la timp.

N-ai fi vrut să-i ratezi viermii, nu?

Nu.

…o lectură cu unul din hobby-urile mele…

adică pescuitul nocturn.

Dar mai întâi, aș vrea să vă uitați

la acești viermi minunați.

UNDE AI FOST?

ÎNCERCĂM DIN NOU MÂINE?

Condoleanțele mele.

Începe să plouă.

- Să căutăm adăpost? - Da.

Vino, să mergem sub acoperiș.

- Ce e așa amuzant? - Nu știu. Râd de noi.

Arătăm așa ridicol?

Nu-i nimic mai plăcut ca zgomotul ploii.

- Kebab. Ai mâncat vreodată? - Nu.

Măcar ne vom usca înăuntru.

Am citit în ziar.

Să-ți fie rușine, cu săgeata de darts.

Modul meu de rămas bun. Ne jucam mereu.

Știu asta.

Am aruncat-o de îndată ce am ajuns acasă.

Iar apoi acel mesaj pe Facebook.

Ei bine…

- Recunosc că nepoliticos. - 4 cuvinte.

„Vreau să te văd.” Nici măcar n-ai semnat.

- Am crezut… - Nu e nepoliticos, este…

- Stupid? - Deranjant, e mai potrivit.

Am luat-o de la început de vreo 10 ori.

Scrisoare lungă, scurtă? „Dnă” „Dragă dnă”?

„Dragă Emma”?

- Ce spui după atâția ani? - Nu prea multe.

Mi-am imaginat diferit întâlnirea asta.

Nu se întâmplă cum îți imaginezi tu.

La vârsta ta ar trebui să știi asta.

Era amicul meu cel mai bun.

Nu trebuia să vin.

- Am zis ceva? - Asta a fost o greșeală.

Îmi cer scuze, Gerard.

E mai bine dacă nu ne-am mai vedea.

Mamă?

- Ce-ai pățit? - Am fost în oraș.

Pe vremea asta?

- Singură? - Normal.

- O iau razna aici. - De ce nu m-ai chemat?

- Nu e mai amuzant cu altcineva? - Ba da.

Poftim.

- N-am ochelarii. - Sunt litere mari, mamă.

- „Clubul de dans Parasol.” - Îți plăcea.

- Cu tata. - N-am dansat niciodată amândoi.

- Vei cunoaște oameni noi. - Știu destui.

În plus, nu am timp. O ajut pe Evelien.

Mamă, știi de ce face asta, nu-i așa?

- Ca să ieși din casă. - Nu-i pentru mine.

Bun, stai închisă și nu vorbi cu nimeni.

Și ieși fără să zici. Fă totul singură.

Acum ia loc te rog.

Merg în garaj, și e jos lângă bicicletă.

Fac un sandviș cu brânză și el voia șuncă.

Deschid frigiderul și e sosul iute pt supă.

Orice fac sau nu, nu-l pot scoate din cap.

Ca și cum nu știu cine sunt fără el.

La ce te așteptai, mamă? Durează.

Așa e.

Uneori mă întreb dacă se merită totul.

Ce vrei să spui?

Haide, mănâncă ceva.

A sunat Werner. În legătură cu acțiunile.

Nu mai bine scăpăm de ele? Ce faci cu ele?

A fost munca vieții lui.

Compania nu te-a interesat niciodată.

Spune-i lui Werner al tău să mă sune.

Nu este Werner „al meu”.

Ce cauți aici?

- M-ai speriat. - Știu că e dubios, dar…

- Pot intra puțin? - Știi cât este ceasul?

- Eram deja în pat. - Doar vreau să vorbim.

Nu va dura…

Ești bine?

- Pot suna la poliție. - Îmi asum riscul.

Aruncatul pietricelelor ca un adolescent.

- Un vârstnic Romeo. - Vrei să fii Julieta?

Știi cum s-a încheiat cu cei doi, nu?

- De ce nu ai sunat? - Ce ustură.

- Ești greu de mulțumit. - Ei, așa sunt eu.

Ar fi trebuit să te vezi.

Dintr-o dată ai dispărut după acel perete.

Scuze.

- Este în regulă? - Da, este.

Mi-ar prinde bine ceva tare.

Nu-i așa că arată exact ca tatăl ei?

Fata din poza la care te uitai.