Panic

Orice orășel are un secret.

Al nostru are un joc.

Cei care pierd rămân aici, unde ratarea e specialitatea noastră.

Câștigătorii pleacă.

În orașul Carp, Texas, afară e singurul loc unde merită să te duci.

De aceea, jucătorii își riscă viața ca să câștige.

Vei câștiga, dacă reziști până în zori.

Se apropie ziua judecății.

Dar jocul nu e făcut să te ucidă.

Și n-o va face.

Dacă respecți o singură regulă.

Nu te panica!

Panică

BUN VENIT ÎN CARP

EXECUTARE SILITĂ PREȚ REDUS!

Adevărul e că jocul Panica a început ca multe lucruri de aici.

Fiindcă era vară

și nu aveai altceva de făcut.

Jocurile au început imediat după terminarea școlii

și au durat toată vara.

Toți absolvenții de liceu pot participa.

Uneori intră câte 40 de jucători.

Alteori, doar pe jumătate.

Dar există doar un câștigător.

În fiecare an, sunt jucători noi,

provocări noi

și jurați noi.

Dar jocul are și strigoi.

JIMMY & ABBY NE E DOR DE VOI!

Niciodată nu trebuie să le rostim numele.

LICEUL SAMUEL MAVERICK

Știu ei unde să ne găsească.

Știu că nu plecăm nicăieri.

Dacă nu jucăm.

Și acum, cei pe care-i așteptați:

absolvenții.

Natalie Williams.

Bravo, Nat!

Bishop Moore.

Heather Nill.

- Ai întârziat. - Du-te naibii!

Bună, Ray.

Ți-am adus un cadou de absolvire. Ceva mic.

- Haidem! - Ce naiba e asta?

Un cartonaș gratis de evadare.

Ce? S-ar putea să-ți folosească, dacă-ți vizitezi părinții.

Da?

Măcar de era un cartonaș care te scapă de herpes,

ca să i-o trag iar mamei lui Tyler.

Nu fi prost! Pleacă de-aici!

Nu pot să cred că chiuliți de la ceremonie.

Uite c-o facem!

Pornim, iubire!

Să mergem!

Haideți!

- Iat-o pe fetița mea! - Bună, tati.

Vorbește cu unchiul.

Așa, portret tata cu fiica. Apropiați-vă!

Heather!

Am sosit!

Salutare!

Uite, flori!

Mersi, gărgărițo!

Vai, ai ajuns!

Sigur c-am ajuns.

Sunt mândră de tine.

Ține, ți-am adus ceva.

- Vrei să le ții puțin? - Sigur.

Erai înnebunită după globurile cu zăpadă. Nu te mai săturai de ele.

Aveam șapte ani.

La supermarket,

cred că agitai cam o sută de-astea.

Credeam că n-o să te mai scot din magazin.

Mulțumesc. Înseamnă mult pentru mine.

Un flecușteț

pentru a marca evenimentul sau cam așa ceva.

- De ce te uiți ciudat la mine? - Nu-i nimic.

Ai 20 de dolari?

Mașina e iar la service.

Demarorul are ceva.

Și știi câtă benzină înghite camioneta lui Bo...

Asta-i tot ce am.

- Sigur? - Da.

Ce s-a ales de banii datorați de magazin?

Nu-i pot obliga să mă plătească, mamă.

Sunt mândră de tine, fato.

Hai, Lily, să mergem!

Mulțumesc. Pe curând.

Te iubesc. Pa!

- Fii veselă! Suntem liberi! - Exact.

Perfect.

S-o ștergem de aici!

Am terminat-o cu locul ăsta.

- Unu... - Da.

- Doi. - Doi.

Trei.

Mulțumesc.

Pentru ce toastăm?

Gata cu sportul.

- Gata cu șortul de sport. - Exact.

Cheta finală.

Așa, dați-mi banii!

Cheta finală.

- Uite că vine! - Vă mulțumesc frumos.

Cheta finală.

Regulile sunt reguli.

Școala s-a închis, da? Nici măcar nu joc.

Ia-o ca pe o asigurare.

O să fie o vară dată naibii.

Da...

Zău așa, omule!

N-am de gând să joc. Bine.

Toți jucăm, dobitocule.

- Ray! - Într-un fel sau altul.

Cu un dolar îți cumperi protecție.

Ray, încetează!

Dacă-ți vrei banii, am nevoie să-mi recuperez brațul.

Doar făceam mișto de tine.

Of, Bishop!

Auzi?

Un toast nou.

Pentru amnezie totală.

Nu.

Selectivă.

Sunt lucruri pe care vreau să le țin minte.

Ce-am ratat?

Toastăm pentru un viitor fără Ray Hall.

- Da. - Tipul e nașpa.

Așa e.

Mai ții minte?

Mai ții minte când ai vomitat în excursia din clasa a opta?

A răspândit zvonul că Heather era gravidă?

Și apoi tu ai spus tuturor că el are chlamydia.

Nimeni nu-și bate joc de fata mea.

Pentru răzbunare.

Pentru chlamydia.

- Nu toastez pentru asta. - Ce?

Bine, am o idee.

Gata?

Ți-ai adus diploma.

- Desigur. - Ciudat.

- Așa e. - Da, cum să nu!

- Ce faci? - E un toast.

Natalie.

Ce? Nu contează, căci...

O să câștig Panic.

Ador piesa asta! Haideți!

- Sus, Heather! - Poate mai târziu.

Nu. Acum!

- Nu. Haideți! - Copii, mai târziu. Eu nu...

Nu vin.

- Bishop! - Am plecat.

- Pune-mă jos! - Nu te aud.

Ce naiba, frate?

Scuze, mi-a alunecat mâna.

- Direct pe brichetă? - Mi-a alunecat mâna.

- De parcă ai... - Sulică, chestia e

că toată lumea e mai iritată înainte de Judecată.

Mă cheamă Diggins.

Diggins. Asta am zis și eu.

Vreo veste de la jurați?

Nu, eu sunt doar DJ-ul.

Și eu aștept semnalul.

Sper să nu așteptăm mult.

Știi ce se spune despre mâinile leneșe.

Sunt slujitorii diavolului.

Treci încoace, T!

E târziu, gărgărițo. Ar trebui să dormi.

De ce? Tu ești trează.

Tragi de timp.

Ieri am terminat cartea de la bibliotecă.

Vrei să inventez o poveste?

A fost odată ca niciodată

un oraș, asemănător cu al nostru.

Doar că toți oamenii erau făcuți din piatră.

Ca statuile.

Exact. Ca statuile.

Și vorbeau cu limbi de piatră,

și-și fluturau mâinile de piatră.

Chiar și inimile lor erau din piatră.

Dar o fată era diferită.

Era făcută din lut.

„Ești un nimic”, îi spuneau toți.

„Un nimic.”

Vai!

Și au închis-o într-un turn înalt

unde nu erau uși, ci doar o fereastră.

Se simțea singură? Era întuneric acolo?

Da.

Da, uneori.

Uneori vorbea cu vântul ca să aibă companie.

Și cum a scăpat din turnul cel înalt?

Nu știu. N-am ajuns până acolo.

Ei bine...

poate s-a împrietenit cu un licurici.

Știi, poate o ajută noaptea

ca să nu se mai teamă de întuneric.

Știi ce?

Ăsta-i sfârșitul. Exact asta se întâmplă.

Noapte bună. Te iubesc.