Mercury 13

UN DOCUMENTAR ORIGINAL NETFLIX

Cel mai dăunător comportament este bazat pe frică.

Să-ți aperi poziția recunoscută în societate…

să-ți aperi teritoriul sau bunăstarea fizică.

Dar progresul este inevitabil.

Aici Centrul de control Apollo. Puteți ateriza.

Repet, puteți ateriza.

Pe vremea aceea erau multe prejudecăți.

Femei astronaut. Ce idee ridicolă!

Recepționat. Te aud bine, Jim. Navigăm fără probleme.

Bine, Jim. Cum mă auzi? Încheiat.

Te aud foarte clar. Sună minunat.

Cred că știm cu toții de ce nu s-a întâmplat.

Bine. Mai sunt 91 de metri.

15 secunde până la aterizare.

Preia tu, Sarah!

Exista o tagmă bărbătească

Și nu exista o tagmă femeiască.

OK, rezervorul e la zece la sută.

Cred că ne-am descurcat atât de bine, încât nu le-a plăcut, așa că…

Intrăm în zona de umbră.

E un loc perfect aici. Văd câteva blocuri de rocă, nu e rău.

Încă nu le spusesem oamenilor că o să fiu astronaut.

Urma doar să fac asta.

Nava este stabilizată. Coborâți.

Bine. Șapte, șase la sută. Mult praf.

Contact cu solul. Opriți!

Cineva trebuie să înceapă lupta pentru a schimba părerile.

Cineva trebuie să deschidă drumul.

Un salt mic pentru o femeie…

un pas uriaș pentru omenire.

GRĂTARUL „LA TURN”

Surpriză!

- Ce mai faci? - Foarte bine.

Mă bucur să te văd!

- Bună, dragă! Cum o mai duci? - Bine.

- Mă bucur să te văd, scumpo! - Mulțumesc. Și eu!

- Ce fel de avion pilotezi de obicei? - Un Cessna 172.

Deși ultima dată am zburat cu un Cherokee.

Nu contează. Sunt obișnuită cu Piper de când aveam trei Comanche.

- Ești fata de pe Comanche. Îmi amintesc. - Da. Cele cu aripi joase.

Am fost foarte norocoasă să pilotez lunar avioane Stearman.

- Grozav! - E minunat!

Aveam un astfel de avion, în California, la 20 de ani.

Am fost un copil foarte curios.

Prima dată am zburat într-un avion la nouă ani.

A fost minunat. Libertatea, mirosul de gaze,

adierea care trecea prin părul meu.

Eram eu. Era parte din mine. Acele aripi erau și ale mele.

Am crescut în Minnesota.

În fiecare zi vedeam un avion zburând deasupra mea,

și îmi ziceam: „Aș putea face și eu asta.”

Părinților mei nu le plăcea ideea.

Lumea considera zborul nepotrivit pentru femei.

Dar eu știam mai bine, îmi plăcea și asta am făcut.

‎Cred că despre primul zbor solo,

din toată experiența de zbor, simți că e cea mai mare realizare.

Era fiorul decolării și al libertății acolo sus.

Priveai în jos și aveai o priveliște grozavă.

Am fost mereu deschisă

și dornică să învăț ceva nou și să trec prin noi experiențe.

Venea în Flint un pilot acrobat,

și se făcea reclamă la zboruri.

Din clipa în care a urcat în avion, a decolat și a privit în jos…

SOȚUL LUI „B” STEADMAN, PILOT

… „B” și-a zis: „Asta este. Sunt făcută pentru asta.”

Aceasta este poza de nuntă a lui Janey.

Mama mea era dintr-o familie înstărită

și a profitat de asta ca să-și urmeze visele.

FIUL LUI JANEY HART, PILOT

Șaptesprezece ani. Ai dreptate.

Am avut prima experiență de zbor când eram mică.

FIICA LUI JANEY HART, PILOT

Mama era pilotul.

Și pornim la drum, înspre cer!

Mama e încântată să-i arate fetiței ei

câte se pot face.

Așa că mergem mai sus, tot mai sus

și tot mai aproape de nori.

Mă sperii puțin

pentru că, în mintea mea, norii sunt corpuri solide

și o să ne ciocnim de ei, iar mama o să ne omoare.

Apropiindu-ne, am spus:

„De ce mergem așa de aproape de nori? O să ne lovim.”

Iar ea a râs și a spus: „Fii atentă!”

Și am mers mai departe, printre nori și deasupra lor.

Absolut minunat!

Și acum, când decolez,

mă gândesc deseori: „De ce eu, Doamne?

De ce am avut eu șansa asta?” N-aveam nevoie de încurajare.

‎Abia așteptam. Îmi plăcea să zbor.

A existat mereu un grad de prejudecată

față de femeile ce intrau pe teritoriile bărbaților.

Erau povești despre femei ce-și croiseră drum în aviație.

Știam că se putea.

Este gata să depășească recordul feminin de viteză: Jacqueline Cochran.

Decolează de la Detroit fata care are titlul de primă doamnă a cerului.

Femeile progresează rapid.

Recordul mondial feminin, al unei aviatoare din Franța,

era de 444 de km pe oră.

Jacqueline zboară cu 27 km pe oră mai repede.

Aterizează și mă întreb cum arată

după ce a zburat cu 471 km pe oră.

Suficient de rapid ca să-i strice coafura.

Cu siguranță…

N-am întâlnit-o pe Jackie Cochran, dar pot să spun o poveste cu ea.

Zburam în Cincinnati,

iar turnul de control îmi dădea instrucțiuni.

Am auzit vocea unei femei.

Zbura pe un Lockheed Lodestar.

M-am gândit: „Măi să fie, ce femeie pilotează acel Lockheed mare și vechi?”

Turnul de control i-a spus:

„Lockheed, ești aliniat la pista greșită.”

Ea a zis:

„Aterizez pe ce pistă afurisită poftesc!”

Desigur, am gândit:

„Nu știam că poți vorbi așa prin radio!”

INTERVIU RADIO CU JACQUELINE COCHRAN

N-am avut nevoie de motiv s-o invităm pe Jacqueline Cochran.

Invitata noastră este cea mai renumită femeie aviator

a lumii de azi.

Se pare că ați zburat singură pe aerodromul Roosevelt Field în 1932.

- Așa este. Și… - Ați aterizat cu motoarele oprite.

Corect. Și eram la 48 de ore după ce pusesem primul avion pe sol.

Câte ore de instructaj aveați când ați…

Cinci ore și cinci minute.

V-ați descurcat bine și în industria cosmetică.

M-am descurcat bine.

Căsătoria cu un milionar ajută, recunoașteți?

Mă descurcam binișor înainte de căsătorie.

Jacqueline Cochran era o tipă deosebită.

Crescuse în Sud, în sărăcie.

Fondase propria sa companie.

Îl cunoscuse pe Floyd Odlum,

care, înainte de război, era cel mai bine plătit director din SUA.

Jackie a fost o individualistă.

Prima femeie care a făcut asta și aia.

Jackie voia să fie o pionieră.

Femei cu aripi.

Pe Avenger Field în Sweetwater, Texas,

celebra aviatoare Jacqueline Cochran își examinează elevele

pentru ultima oară.

Apoi pornesc cu avionul spre ceremonia de absolvire.

„Rămas bun, fetița mea! Acum lucrez pentru armată.”

Jackie Cochran a condus programul WASP în Al Doilea Război Mondial…

adică femeile pilot din aviația militară, care zburau pe toate avioanele.

Se întâmpla pentru prima dată.

Pilotau toate avioanele miliare, dar nu mergeau la război.

Asigurau capacitatea de livrare a avioanelor.

Ridicau aeronavele de la uzine

și le pilotau până la punctul de predare.

Aceste femei pilotau avioanele

cu aceeași sau cu mai puțină pregătire decât bărbații,

cu aceleași statistici de siguranță.

Au dovedit că pot să piloteze.

Nimeni să nu-i spună unei membre WASP că zborul nu e pentru femei.

N-ar crede, cum n-ar crede

nici că o fată nu poate să fie bun aviator și femeie în același timp.

După război n-au vrut să renunțe.

Nu renunțau la independență.

Multe au rămas în aviație.

Multe n-au vrut înapoi la bucătărie.

Voiau să fie iar libere.

DERBIUL PUF DE PUDRAT

Membrele WASP erau mari mentori.

Organizau concursul aerian Derbiul Puf de Pudrat.

Prima dată am participat în ’52.

La 18 ani n-ai frică,

nu te gândești că ai fi curajoasă,

ci la aventură și la distracție.

Cei de 18 ani cred că nu li se poate întâmpla nimic.

„Derbiul Puf de Pudră” sună bine.

Era grozav să spui: „Am zburat la Derbiul Puf de Pudră.”

Când ești la decolare și coboară steagul,

turezi motorul și decolezi,

iar eu rămâneam lângă pistă ca să cresc viteza.

Femeile pe care le întâlnești la curse sunt minunate

și te inspiră.

Îți faci prietene pe viață.

Ce emoție să câștigăm cel de-al 13-lea concurs aviatic feminin internațional!

Eu și Mary suntem mândre.

Ne bucurăm că suntem în Florida. Ce stat minunat aveți!

Concursul aviatic a fost important.

A dovedit tăria. A dovedit că fetele știau ce fac.

Fraternitatea concursurilor și legăturile create erau puternice.

ÎNCEPE „CURSA SPAȚIALĂ”

Pe 4 octombrie 1957,

un eveniment a agitat lumea.

Sputnik ! Incredibil!

Să-l vezi mergând în jurul lumii.

Atunci spațiul era captivant.

Toți erau interesați.

Îmi amintesc entuziasmul mamei,

când știa că o să treacă pe cer Sputnik -ul.

Ne-a scos pe toți din casă și uitându-se la cer,

ținea în mână un suc de grapefruit și l-a vărsat pe ea.

Era atât de încântată.

Ce rapid s-a trecut de la a trimite Sputnik -uri…

la a trimite animale!

Lumea era uimită de realizări.