Waiting for "Superman"

Dacă am 4 prăjituri şi mănânc 2 dintre ele,

cât la sută am mâncat ?

Ai avut 4 prăjituri şi ai mâncat 2,

şi trebuie să înmulţeşti asta

4, 2, aşteaptă.

4, 2. 4, 20...

Ai mâncat p... ai mâncat 50 la sută din prăjituri.

Una dintre cele mai triste zile din viaţa mea

a fost atunci când mama mi-a spus că Superman nu există.

Citeam benzi desenate şi îmi plăceau mult.

Pentru că şi atunci când venea din adâncurile ghetoului credeai,

"Vine, Nu ştiam când, pentru că apărea întotdeauna,

şi îi salva pe toţi oamenii buni şi nu sfârşesc..."

Citeam, Nu mai ştiu Eram în clasa a patra, a cincea...

Mama mea... Eu ziceam, "Mamă crezi că Superman există ?"

Ea a spus, "Superman nu există."

Iar eu spuneam, "Nu ? Ce vrei să spui ?" "Adică nu există."

Ea credea că aşi fi plâns ca şi cum Moş Crăciun n-ar exista.

Şi eu plângeam pentru că nu venea nimeni

cu suficientă putere să ne salveze.

Fiecare dimineaţă e la fel.

Suc, papuci, ghiozdan,

rutina dimineţii.

Şi cu ea vine neliniştea.

Indiferent cine suntem

sau în ce comunitate trăim,

în fiecare dimineaţă, dorind să credem în şcolile noastre...

... ne asumăm un risc.

În 1999, am făcut un documentar despre profesorii din şcolile de stat...

- Plus ? - Plus.

- Ce număr e ăla ? - Şapte.

- Unu plus şapte este egal cu ? - Opt.

... şi am petrecut tot anul şcolar

privindu-i cum îşi dedică viaţa lor copiilor.

Este Vineri.

Trebuie să te descurci mai bine la lucrări, Bine ?

- Scrie aşa... - Aceşti profesori întrupează

speranţa şi duc cu ei siguranţa

că şcoala de stat ar putea funcţiona.

Zece ani mai târziu, venise momentul să aleg o şcoala pentru copii mei...

... şi atunci înfrunt realitatea.

Părerea mea despre învăţământul de stat conta mai puţin

decât teama de ai trimite la o şcoala fără viitor.

Aşa că în fiecare dimineaţă,

trădând idealurile după care credeam că trăiesc,

trec pe lângă trei şcoli de stat

şi îmi duc copii la o şcoală particulară.

Dar eu sunt norocos. Am de ales.

Alte familii îşi pun speranţele într-o bilă care sare,

o mână ce trage un bilet dintr-o cutie,

sau nişte numere alese la întâmplare de un calculator.

Pentru că atunci când avem o şcoală de stat bună,

nu sunt locuri suficiente şi facem cei cinstit:

Ne punem copii şi viitorul lor

în mâinile norocului.

- Înveţi bine ? - Da.

- Spune-mi. - Şcoala, la început,

nu mă descurcăm prea bine,

dar apoi, din cauză că nu veneam acasă să învăţ.

Apoi când am început să învăţ am şi trecut clasa.

Am rămas o clasă, asta a fost în clasa întâi.

De ce ai rămas ?

- De ce ? - Pentru că am fost...

pentru că a murit tatăl meu.

- Da ? Îţi aduci aminte ? - Da.

- Ce s-a întâmplat ? - Pur şi simplu a murit.

Lua droguri.

Mulţumesc.

Bine, ne mai vedem. O zi bună. Distrează-te.

- Bine.Ne mai vedem. - Ai grijă.

Bine.

Care a fost alegerea ta ?

N-a fost o alegere. Adică, ar fi fost oricum.

Ştii, Am greşit mult, faţă de copii mei, când eram mai tânăr.

Acum, nu ştiu ce m-aş face fără el.

Tu, ce ? Are nevoie de tine. Tu de ce ai nevoie de el ?

Nu ştiu. Cred că avem nevoie unul de altul.

Chiar cred că avem nevoie unul de altul. Sincer.

Şi aş face orice pentru el. Orice.

Una, două, trei, patru. Le împărţim în treimi.

- A câta parte reprezintă fiecare cerc ? - A treia.

- A treia ce ? - Treime.

Trei treimi. Trei pe trei.

Să ridice cineva mâna şi să-mi spună, cât face 12 împărţit la 2 ?

- 12 împărţit la 2. Anthony. - Şase.

Vreau să... Păi, Am multe opţiuni.

Vreau să fiu asistentă, Vreau să fiu medic,

eu vreau să fiu veterinar.

Cum aşa ?

Pentru că-mi plac animalele şi vreau să spun...

Vreau să-i ajut pe cei necăjiţi.

Cum ţi-a venit ideea ?

Citesc cărţi la bibliotecă.

Când amerindienii... au venit la râu

Ce s-a schimbat când au venit coloniştii ?

Coloniştii... coloniştii l-au poluat

şi amerindienii l-au îngrijit.

O observaţie bună. Cum adică l-au poluat ?

Pentru că foloseau... aruncau tot felul de, ca,

aruncau resturi de hârtie în râu.

Şi-a ales facultatea şi a scris o scrisoare de admitere

şi le-a cerut să o primească la facultatea lor.

- Deja ? - Oh, da. Oh, da.

Deja... ştie ce va face.

Deci, ce mi-ai spune dacă aş fi colegul tău de clasă şi am spus,

"E prea plictisitor şi prea multă muncă.

Vreau să mă las de şcoală." Ce mi-ai spune ?

Păi, fii atent nu plictisit.

Doar uită-te la profesor şi găseşte diverse feluri

de a face învăţatul plăcut.

... doi, trei ! Următorul.

Crezi că Daisy ar putea fi veterinar ?

Bineînţeles. Dacă vrea.

Dacă crede cu adevărat că poate să facă.

- Da, o cred. - Dar trebuie să meargă la liceu

şi apoi la facultate şi api la şcoala de medicină.

Facultate. Şcoala de Medicină. Mai este mult.

Cred că mai sunt şase, şapte ani, opt ani.

- Da, la facultate. - Cred că o să reuşească ?

Da.

Tatăl meu se chinuie.

Nu prea are servici.

Mama are servici,

şi tata încearcă să-şi găsească.

Pa...

O şcoală bună. E tot ce vrem noi,

dar uneori îmi doresc să-mi spună cineva ce înseamnă asta.

Se pare că avem idei diferite despre subiectul ăsta,

şi fiecare crede că are cea mai bună soluţie.

Am crescut în sudul Bronx-ului în anii 50.

Morris era liceul la care trebuia să merg eu.

Dacă mă duceam acolo, Nu mai eram aici azi.

Era o şcoală oribilă. Scotea rataţi pe bandă.

Am mers pe meseria asta, Vreau să spun, la propriu,

direct din facultate, primul lucru care l-am făcut a fost să predau.

Am fost la Harvard, specializaţi în educaţie,

am absolvit şi eram pregătit.

Şi mi-am dat seama că-mi va lua toţi cei doi ani jumate

până la trei ani, dacă nu eram bine pregătit,

să consolidez educaţia ţării.Şi apoi...

Ai vrut să consolidezi educaţia ţării ?

A ţării ! Era doar... n-a fost dificil.

Nu credeam, mi-am dat sema. Citeam ziarele.

Am înţeles, ştii, ce se întâmplă.

Era în 1975 Am realizat prin '77, '78,

Le aveam consolidate. Ş apoi m-am lovit de acest sistem.

Mie mi se pare că avem nevoie de mai multă informaţie.

Dumneata ce crezi ?

Aş sugera un comitet.

Nu puteai găsi pe cineva

să-ţi spună de ce era aşa de rău,

şi totuşi nimeni nu binevoia să analizeze şi să spună,

"Acesta este un eşec de proporţii."

În schimb mi-ar plăcea ca ţara asta să aibă un preşedinte al educaţiei adevărat.

Mi-ar place să fiu preşedintele educaţiei.

Nu aştept să-mi pun numele pe nici o lege

mai importantă decât actul educaţiei 1 965.

Ţelul nostru de a avea educaţie de calitate se loveşte

de cererea crescândă pentru banul public.

Din 1971, bugetul educaţiei

a crescut de la 4,300 de dolari până la 9,000 de dolari pe elev,

ajustat doar pentru inflaţie.

... trecerea de credite fiscale de şcolarizare...

Trebuie să abordăm nişte probleme serioase.

Nu e numai problema banilor, dar e o problemă.

... şi abolirea ministerului educaţiei.

Deci am dublat cheltuielile pentru fiecare copil.

Dar se merită, dacă ai rezultate mai bune,

din păcate, nu avem.

Din 1971, la citire au rămas la fel,

la fel şi la matematică.

Rezultate pozitive de ieri arată că copii învaţă.

Ziua judecăţii a venit.

Îţi place şcoala ?

- Nu. - Nu ?

Pentru câteodată matematica e dificilă pentru copii,

aşa că spun, "Nu-mi place matematica !

Nu-mi place matematica !" Eu spun, "Îmi place"

- Deci ţie îţi cam place la şcoala. - Toţi spun că nu le place matematica.

Şi eu... Sunt singurul care spune, "Îmi place matematica."

Ce vrei să te faci când ai să fii mare ?

Să înregistrez... ca voi.

Serios, Francisco. Nu te aud.

Francisco, pentru că te-ai tuns

Pot să folosesc spreiul.

Ai grijă să închizi ochii. Nu-ţi bagă în ochi.

N-am fost în interiorul şcolii. Descrie-mi.

Dacă aş merge prin şcoală, Ce aş simţi ?

- Ce aş vedea ? - Intrând, vei vedea un birou

cu un gardian. Atât. Mai departe nu poţi merge.

Sunt în districtul cu a treia şcoală ca mărime supraaglomerată din Bronx.

Educaţia de stat, e singura opţiune pe care o avem.

Asta e...

Copii privesc lumea şi fac anumite

predicţii bazate pe dovezile

primite de la colegi,

de la părinţi şi de la profesori.

Din punctul lor de vedere, lumea n-are inimă,

cu sânge rege, pentru că nu li s-a oferit o şansă

şi nu înţeleg de ce.