Ali Wong: Hard Knock Wife

Doamnelor și domnilor, primiți-o pe scenă

pe Ali Wong!

Dumnezeule!

Am auzit un zvon

cum că toți asiaticii din acest oraș

s-au strâns în seara asta aici.

Da.

Mulțumesc că ați venit cu iubiții voștri albi.

Eu chiar...

apreciez din tot sufletul.

Mă bucur mult să fiu aici!

N-am mai avut așa multe spectacole

în ultimii doi ani,

pentru că acum doi ani am născut o fetiță.

Și când m-am reîntors să fac stand-up

celorlalți comedianți nu le venea să creadă.

Ziceau: „Doamne, Ali...

Ce cauți aici?

N-ai născut recent?”

Le ziceam: „Fiți atenți...

Am stat cu fetița mea de când s-a născut,

toată ziua, în fiecare zi.

Și o iubesc tare mult...

dar sunt pe punctul de a o arunca la gunoi.

Am nevoie să fiu aici și să-i duc dorul

pentru a nu merge la pușcărie. E așa misogin când sunt întrebată:

„Dacă tu ești aici, cine are grijă de copil?”

Cine dracu' credeți că are grijă de copil?

Televizorul are grijă de copil, bine?

Ferestrele sunt deschise,

are vitamine gumate în poală, e bine!

Am încercat să fiu o mamă casnică

timp de opt săptămâni...

Îmi place partea cu statul acasă.

Nu mă dau în vânt după partea cu mama, răhățelul este necruțător.

Am fost proastă și naivă și am crezut că a fi o mamă casnică

e relaxant, apuci să faci lucruri prin casă,

să te uiți la Wendy Williams și să ieși la masă cu prietenele tale obraznice.

N-am înțeles

că prețul pe care-l plătești pentru a sta acasă

e că trebuie să fii mamă.

Și asta e o meserie.

O meserie nasoală.

N-ai salariu de șase cifre, n-ai colegi.

Ești cât e ziua de lungă la izolare cu Tamagotchi-ul ăsta uman

care n-are buton de resetare, așa că miza e foarte mare.

O jucărie Tamagotchi e mai comunicativă ca un copil uman.

Bine? Măcar jucăria îți spune când face caca,

la copilul uman trebuie să ghicești

și să-ți verifici intuiția, mirosindu-i fundul...

de 26 de ori pe zi.

Nu poți să te prefaci și să miroși de departe,

trebuie să întorci copilul, să-ți bagi nasul în fundul lui

și să inhalezi bine, ca la yoga, cu gura și toate cele,

pentru că interiorul nasului ți s-a ars de la atâta mirosit de caca.

Așa știu că-mi iubesc copilul mai mult decât pe oricine pe lume.

I-am zis soțului meu: „Până când moartea ne va despărți.”

Și nici măcar o dată

nu i-am mirosit fundul

să văd dacă s-a căcat pe el.

L-am lins, dar nu l-am mirosit.

Pentru c-ar fi fost dezgustător să-l miros, da?

Și dacă încă n-ați lins un cur, maturizați-vă, naibii, odată!

Și învățați cum să aveți o relație lungă, dedicată,

plină de dragoste,

în care trebuie să faceți sacrificii pentru binele suprem.

Visul meu, scopul meu mult timp a fost să fiu o soție trofeu,

dar apoi am aflat că pentru a fi o soție trofeu,

tu trebuie să fii un trofeu.

Eu sunt mai mult o placă comemorativă.

Am intrat într-un grup de mămici în Los Angeles.

Niciuna dintre cățelele astea nu sunt prea interesante sau amuzante,

dar când ești proaspătă mămică în concediu de maternitate,

e ca în The Walking Dead,

trebuie să intri într-un echipaj pentru a supraviețui.

Uram alte mame din cauza felului în care se îmbrăcau.

Știți hainele alea pe care le poartă mamele,

cu animal print de prost gust și...

pantofi metalici zgomotoși și strălucitori.

Acum văd ceva plin de pietre și zic: „A...

Arată bine.

Cred c-o să-mi iau aia.”

Cu cât mai mult sclipici, cu atât mai bine,

căci atunci când ești mamă ai nevoie de strălucire

pentru a compensa pentru lumina ta lăuntrică care a murit.

Multor tinere le e teamă să nască.

Hai să vă spun ceva.

Nașterea e nimic

în comparație cu alăptatul la sân.

Alăptatul la sân e brutal. E tortură fizică pură.

Credeam că e un fel de ceremonie pentru crearea unei legături,

unde mă simt ca într-un nufăr pe o pajiște,

iar iepurii se strâng la picioarele mele,

în timp ce cântă versiunea hawaiianului gras Somewhere Over the Rainbow .

Nu!

Nu e deloc așa.

Alăptatul e un ritual sălbatic

care-ți amintește că acum trupul tău e o cantină!

Nu mai e al tău.

Când fetiței mele îi e foame îmi trage sfârcul înainte și înapoi

ca ursul care l-a atacat pe Leonardo DiCaprio în The Revenant .

E înfricoșător. Am văzut filmul

și sfârcurile mele ziceau: „Știm cum e, Leo!”

N-am făcut cursuri de alăptare

pentru că am presupus că va fi o experiență ușoară, intuitivă

în care bebelușul suge la sân ca dintr-un pai,

iar asistenta mi-a garantat că-mi va fi ușor

pentru că am sfârcurile ca pe deget.

Poți învârti DVD-uri pe ele,

arată ca un cârlig.

Însă, se pare că bebelușul trebuie să se atașeze dintr-un anume unghi,

trebuie să-i înclini capul și să faci geometrie ca să se atașeze cum trebuie.

Și e foarte stresant pentru că le e foame și plâng,

iar hormonii tăi împrăștie lapte pe fața și pe gâtul lor,

și devin foarte alunecoși și greu de ținut,

și apoi trebuie să-i atașezi exact când trebuie.

Și de fiecare dată când o făceam era ca parcarea laterală.

Nu știu cum am reușit.

E un mister. N-am fost niciodată instruită bine, pur și simplu am reușit.

Am tot făcut manevre înainte și înapoi

până ce s-au strâns în jurul mașinii o grămadă de străini îngrijorați.

Acei oameni care s-au adunat în jurul mașinii femeii asiatice în timp ce parca

sunt în același timp de ajutor și rasiști.

Zic: „Mulțumesc. Mulțumesc, dar duceți-vă dracului

pentru că aveți impresia corectă despre mine.

N-aș fi reușit fără voi!”

Mama a văzut că mă chinuiam cu alăptatul

și m-a descurajat în această privință,

mi-a zis: „De ce alăptezi?

Eu te-am crescut cu lapte praf și uite ce păr strălucitor ai!”

Zice: „Pui botul la sloganul ăla de rahat:

<<Sânul e cel mai bun>>?”

Zic: „Nu...

O fac pentru că sânul e gratis.

Mamă, știi cum e.

Lapte bio care curge din țâțe direct în gură.”

Ieșea cam din 15 canale la fiecare țâță,

precum fântâna de la Bellagio...

Gratis!

Corpul meu era o fabrică de mâncare.

N-aveam de gând să-l las să se piardă.

Dacă ai împrăștia hamburgeri savuroși...

ai mai aștepta vreodată la rând la In-N-Out?

Nu, probabil ai face o genuflexiune în capul soțului tău în fiecare dimineață

și i-ai spune să deschidă larg...

pentru că micul dejun e pe drum...

în stil animalicesc.

Da, ai zice: „Am chiar aici meniul tău secret.”

A trebuit să înțarc după opt luni și jumătate,

n-am mai suportat.

La sfârșit m-am simțit ca The Giving Tree.

Nu înțelesesem despre ce era vorba în cartea asta deprimantă.

Iar acum știu că este despre alăptat.

E vorba despre o mamă care avea ramuri și mere frumoase,

apoi în viața ei vine micul profitor

care îi ia toate lucrurile,

iar ea devine o buturugă tristă

cu țâțe dezumflate.

Lumea mă tot întreba:

„Ali, cum ai slăbit așa mult după naștere?”

Ea a supt viața din mine.

Se pare că alăptatul nu e gratis

pentru că trebuie să cumperi tot felul de perne și de pompe

pentru a stimula lactația,

iar apoi te poți trezi cu un canal înfundat.

Asta e ca și cum ți s-ar bloca o piatră la rinichi în țâță

și apoi trebuie să suni un consultant în alăptare.

Consultantul în alăptare e un ascultător la radio de culoare albă, cu codiție,

pe nume Indigo,

căruia trebuie să-i plătești 200 de dolari

ca să vină la tine acasă și să-ți desfunde țâța.

Indigo m-a pus să fac flotări

și să-mi scufund țâța într-un bol cu apă opărită

și între timp să-mi bat țâța așa.

De-asta femeile au nevoie de concediu de maternitate.

În orice alt stat dezvoltat din lume, Canada, Franța, Germania,

femeile primesc concediu de maternitate plătit de până la trei ani,

atunci când fac un copil.

În SUA primim un rahat.

În SUA nu există nicio politică pentru concediul de maternitate.

Concediul de maternitate nu este doar pentru a te conecta cu copilul.

Dă-l dracu' de copil!

E pentru ca noile mame să-și ascundă și să-și vindece corpurile demolate.

Nu mă puteam duce la muncă fără sutien, bătându-mi țâța mea udă

și încercând să-mi domin toți colegii.

Aș fi fost concediată!

Lumea nu-ți spune despre toată nebunia

care se întâmplă când rămâi însărcinată, când naști.

Când eram însărcinată

multe mame mi-au recomandat:

„Ali, vezi să furi de la spital o grămadă de scutece gratis.”

„Da, știu, pentru copil.”

„Nu, pentru tine...”

„Pentru mine? De ce-aș avea nevoie de scutece?”

„O să vezi tu...

Vine iarna.”

Și chiar am văzut!

Nimeni nu mi-a zis despre toată nebunia

care-ți iese din păsărică după ce naști.

Știți ce se întâmplă după ce naști?