Light & Magic

Nivelul efectelor este atât de înalt acum,

încât singura limitare o constituie banii și imaginația.

Am revenit de unde am pornit.

Acum trebuie să spunem o poveste bună cu personaje bune,

căci efectele știm că le avem.

Nu mai poți satisface așteptarea cuiva

doar pentru că l-ai uluit vizual.

Cred sincer că efectele trebuie să slujească povestea.

Dacă efectele devin povestea, ne-am rătăcit calea.

Povestea rămâne poveste.

Chiar dacă o scrii cu creionul

sau cu cerneală, povestea rămâne poveste.

LUMINI & MAGIE

Nu poți niciodată ști exact cum sau de ce se întâmplă.

Producătoare

Mereu e o confluență a circumstanțelor,

un pic de noroc. Uneori ceva merge prost

și asta te duce în altă direcție

și, în cazul de față, începuserăm

să discutăm despre Jurassic Park.

I-am convins pe Stan Winston și Dennis Muren, de la ILM, să colaboreze.

Steven Spielberg are mereu cea mai bună echipă.

A avut patru dintre cei mai buni pe domeniul lor.

Cei patru cavaleri ai Apocalipsei. Îl avea pe Stan Winston.

El construiește în special creaturi și este cel mai bun.

L-a avut pe Phil Tippett. E animator de creaturi și obiecte, păpușar.

E cel mai bun. L-a avut pe Michael Lantieri,

care e expert în efecte mecanice.

Și apoi, Dennis Muren. E un expert în efecte vizuale

care lua ce făcuseră cei dinainte

și le făcea să funcționeze și să pară realist.

Am auzit un zvon că Steven...

Creaturi și animație

...căuta pe cineva care să ajute

cu dinozaurii, iar George a zis: „Pe Phil îl cauți.”

Eram complet pregătit să merg pe calea lui Phil Tippett...

Regizor, Jurassic Park

...ca să pot crea acele animale pentru cadrele largi pe care Stan Winston

nu le putea crea în atelierul de monștri.

În acel moment, cu tehnologia de atunci

urma să folosim animația și filmări de mare viteză cu miniaturi.

Folosea animația cu obiecte.

Test de animație

Noi puteam să ajutăm

cu o parte din animație la post-producție

ca să finisăm și să arate mai bine.

Supervizor efecte

Dennis a zis: „Trebuie să vedem cum facem

ca să nu arate

ca o animație de dinaintea lui Harryhausen.”

Grafică computerizată

„Adăugați efect de mișcare.” Am zis: „Da, putem.”

Dar eu consideram că făcuserăm deja lucruri mult mai avansate decât asta.

De ce spunem că vom face asta?

Putem face dinozauri cu grafică pe computer.

Eram foarte reticent până și la ideea de a face

lucruri cu grafică pe computer, la începuturile acesteia.

Nu părea că am fi pregătiți pentru un film vast și mai complicat

decât Terminatorul 2.

Dennis credea cu tărie,

dar era și realist, așa că a zis că făcuserăm Abisul ,

făcusem T2 , dar acolo nu fuseseră decât suprafețe dure de extratereștri.

Nu erau suprafețe organice, care respirau, transpirau, sângerau.

Așa ceva nu prea făcuserăm cu succes.

Nu știu ce să zic…

Cealaltă problemă era că deja duseseră proiectul într-o direcție.

Au cheltuit timp și mulți bani.

Nu știu… Deja construiau lucruri masive.

Dar eu i-am zis lui Spaz: „Nu putem să nu încercăm.”

Așa că, la doar câteva ore, ne-am apucat să creăm oasele lui T. rex.

Am început cu oasele.

Am scanat un specimen perfect de T. rex,

dintr-o poză 2D găsită de ei, pe un scaner performant

L-am pus pe calculator și i-am creat oasele,

l-am făcut 3D și avea o poziție grozavă,

apoi am început să-l animez pentru mers înainte.

Grafică computerizată

Așa că am obținut un Rex din oase, mergând.

Sunt sigur că Dennis a remarcat oasele mergând.

Dar, din nou, a zis că e bine,

dar să fie viu, să respire.

Nu facem schelete aici.

Phil Tipper era mult mai avansat

cu animațiile cu obiecte care arătau foarte bine.

Phil Tippett continua să lucreze.

Test de animație

Stan Winston continua să lucreze.

Punem fiecare element laolaltă,

pentru a găsi soluția și a vedea cadru cu cadru

ce va funcționa.

Lucrurile avansau acum, iar Kathy Kennedy venea din când în când pe la noi.

Știam că ne vizitau

Kathleen Kennedy și Frank Marshall, pe 14 noiembrie 1991.

Veneau toți odată, toată firma.

Știam unde erau, în corpul C, de lângă noi.

Era un moment important.

Nimeni nu avea să prezinte ideea, fiindcă nimeni nu credea în ea.

Am montat un monitor, pe care rula în buclă

T. rexul mergând și, când au intrat ei,

i-am luat prin surprindere.

Într-o încăpere am proiectat clipuri

care rulau în buclă pe monitoare.

Oamenii puteau să le vadă și să spună ce le place și ce nu.

Ea se uita la altceva.

Intru în camera aceea și văd un puști stând acolo,

era un copil, și el manevra totul.

Mă uitam cu Dennis la ecranul unui computer.

Îmi aduc aminte că ea a zis: „Ce se întâmplă aici?”

„Sunt oase de dinozaur. E pentru Jurassic, corect?”

„Deci, ce-i asta?”

I-am zis că mă jucasem un pic,

iar ea mă bate pe spate

și-mi zice: „Ai un viitor strălucit.”

Așa mi-a zis.

Prima întrebare pe care i-am pus-o lui Dennis a fost: „Și ce înseamnă asta?”

„Putem să tragem unele cadre așa?”

„Cum plănuiți să meargă?”

Iar el a zis: „Lucrăm la ceva să-i arătăm lui Steven.”

Au început să accelereze testul,

să-l facă tot mai rapid și au ajuns să lucreze

la fiecare pas din proces, astfel încât devenise clar

că aveau să ia în considerare ideea,

chiar dacă Phil lucra deja la film,

iar compania lui se pregătea pentru asta.

Dennis era într-o poziție foarte dificilă,

vă puteți imagina, fiindcă noi lucram la ceva clandestin.

Între timp, se presupunea că prietenul lui o să facă filmul cu animație cu obiecte,

iar noi lucram la asta pe ascuns.

Mark și Steve au fost aceia

care aveau convingerea că pot face dinozauri, și i-au făcut.

Le-a reușit extraordinar de bine. Dar era și o rivalitate acolo,

ca în duelurile cu pistolari de pe vremuri.

Nou-venitul

era parcă într-o competiție, iar eu mă întrebam: „De ce?”

Phil Tippett… În acea perioadă, el nu credea

în capacitatea computerului de a face creaturi realiste.

Credea că aspectul liniar și perfecțiunea,

aspectul matematic al computerelor

creează lucruri care au aceste caracteristici,

precum omul din metal lichefiat.

Ieși afară!

În timp ce creaturile vii

sunt imprevizibile, nu se comportă cum vrei.

Când își rup piciorul

arată urât și răvășit.

Era împotriva acestei abordări din motive filosofice, să zicem.

Era pus în fața unui obiect pe care-l vedea

ca pe inamicul principal. Computerul, da?

Îl vedeam cum lucrează la computer

cu mouse-ul și se mișcă așa, rapid…

Eu mi-am închipuit că ai zice:

„Bine, dacă ești cowboy

și ai două pistoale, hai să vedem dacă nimerești conserva

de pe stâlpul acela, de la 30 de metri.” Iar ei își flutură pistoalele așa…

Eu îi întreb: „De ce n-ai tras în conservă?”

„Păi n-am gloanțe. Dar sunt tare priceput la fluturat.”

Ce s-a întâmplat după acel moment

a fost că proiectul a devenit oficial, ca un fel de experiment la ILM.

Evident, Dennis a vorbit cu Spielberg,

așa că mai veniseră în secret bani la ILM

și am aflat că voiau de la noi să creăm integral pielea.

L-am auzit pe Dennis Muren spunând că „panoul vizual”…

Artist digital

...colorizarea texturii e cea care a însemnat transformarea pentru Jurassic.

A durat mult timp, cred că a luat șase luni pentru a coloriza un dinozaur.

Inițial, plănuiseră să facă mult mai mult din textura animalelor…

Artist digital

…șablonizat pe computer, spunând: „Iată modelul.

Repetați acest model pe tot animalul.”

Dar problema era că era prea repetitiv,

părea prea asemănător cu o mașinărie.

Aveam nevoie de ceva mai multă libertate artistică.

Supervizor grafică

Așa că am revenit și am făcut designul pielii

creând simulări de denivelare și mapare de culoare pe care artistul

urma să le deseneze pe creaturi.

Acesta e scheletul unui T. rex.

Așa ajunge la noi modelul înainte de a fi colorizat.

Odată ce modelul e făcut, vine pielea…

Iar apoi pun culoare pe model.

Iată cum procedez când colorizez.

Îmi aleg culorile și îl colorizez de la picioare la bot

de trei ori, apoi fac multe retușuri

peste asta.

Faptul că creatura putea spune o poveste, și a putut...

Dinozaurii puteau avea volum, model și culoare,

acesta a fost saltul extraordinar reprezentat de Jurassic Park.

Avem șase machete de T. rex la scară construite de Stan Winston,

pe care le-am tăiat cu mare grijă la noi în atelier.

Aveam niște experți care puteau secționa cu precizie perfectă.

Și în aceste secțiuni suficient de mici

am putut pune scanerul cu laser care exista în Monterey.

Ne-am dus la o companie numită Cyberware.

Aveau singurul scaner tridimensional.

Acesta extrăgea datele într-un set de date poligonal.

Setul de date poligonal este o secțiune în cruce la 90 de grade,

dar nu are contur, așa că nu poți face adecvat o animație.

De acolo, a trebuit să reconstruim datele pentru a avea un contur adecvat.

Apoi am introdus datele pentru piele de la artiștii care lucraseră la ea.

Apoi am făcut prima plimbare