Crossroads

LA RĂSCRUCE DE DRUMURI

Ai mai înregistrat vreodată?

Mergi în fața microfonului ăluia și cântă cât poți de bine.

De restul ne ocupăm noi. Avem toată aparatura.

Tu doar pregătește-te să cânți, bine, Robert?

Bun.

Să trecem la treabă.

Robert Johnson, fii pregătit.

Merge.

Tezaurul muzicii jazz ROBERT JOHNSON

Cântăreț de blues împușcat, suspect arestat în Harlem

AZILUL DE DETENȚIE EASTWICK

Ofițerul McGuire este rugat să se prezinte la poarta de est.

Ofițerul McGuire este rugat să se prezinte la poarta de est.

În vizită la pacientul Willie Brown...

- Numele, te rog. - Eugene Martone.

Scuze. Cât stau aici, aș vrea să fac o verificare de rutină a pazei.

Orele de fizioterapie vor începe la orele 09:00,

de luni până vineri.

Pacienții cu legitimații albastre sunt rugați să participe.

Ofițerul Larkin e rugat să răspundă la telefonul din infirmerie.

Ofițerul Larkin e rugat să răspundă la telefonul din infirmerie.

Îmi pare rău, Willie zice că nu știe niciun Martone.

De fapt, nu mă cunoaște, dar dacă i-aș vorbi...

Dl Brown a spus foarte clar că nu vrea să vadă pe nimeni.

Doar un minut, trebuie să-l întreb...

Am zis că dl Brown a spus foarte clar că nu vrea să vadă pe nimeni.

Nu se p...

Fir-ar al dracu’!

Trebuie să semnați aici.

Ofițerul MacFarland este rugat să se prezinte la biroul de pază.

Ofițerul MacFarland...

ANGAJĂM OM DE SERVICIU, CU JUMĂTATE DE NORMĂ

Martone te cheamă, nu?

Când termini holul, ocupă-te de salonul de cafea.

Și pune un sac de gunoi curat în biroul meu. Mulțumesc.

Au zis că eu am făcut-o, dar nu sunt eu de vină.

Cum e cu Hoss?

25 de miligrame... Trebuie să-i dăm acum medicamentele.

Bine.

Gary reușește să i-o ia înainte lui McGee.

Tim McCarver, Steve Zabriskie, Ralph Kiner

și un dandy, aici, pe stadionul Shea...

Indiferent dacă ești fan al echipei Cardinals sau al Mets,

nu are cum să nu-ți placă acest meci de baseball.

O bătaie puternică, în linie dreaptă...

Nu poate prinde mingea.

Trece de el, iar Danny...

Ce vrei, dle Om-de-Serviciu? N-am făcut mizerie.

- Tu ești Willie. - Așa mă cheamă.

Ți-am auzit muzicuța și-am trecut să te salut.

- Ești nou aici, nu? - Sunt în prima zi.

Salut, dle Om-de-Serviciu. Acum lasă-mă în pace.

Voiam să-ți spun

că, dacă pot să-ți aduc ceva, orice-ți trebuie...

Poți să pleci.

Scuze pentru deranj. Mă-ntorc mai încolo, bine?

Domnule Fulton...

Care domn?

Ai fost Fulton Chiorul între 1939 și 1968, nu-i așa?

Ai băut cumva spirt?

Willie Brown e numele de naștere al lui Fulton Chiorul.

L-a folosit până în 1938. Robert Johnson, prietenul lui, a fost ucis

și s-a mutat în Chicago, schimbându-l în Fulton Chiorul.

Am șase veri pe care-i cheamă Willie Brown.

Și pe cel de lucrează la băcănia de-aci tot așa-l cheamă.

De-aș avea un bănuț pentru toți Willie Brown,

n-aș fi acum aici și nu ți-aș asculta tâmpeniile.

Nu ești cel căruia Robert îi cere ajutor

în „Crossroad Blues”?

Pe dracu’! Robert Johnson...

Cânți la muzicuță, care-i instrumentul lui de bază.

N-are nicio noimă.

De unde vin eu, dacă nu știi să sufli-n muzicuță,

n-ai parte de păsărică.

Nu se poate. Tu trebuie să fii. E...

Dră Narciso, vă rog...

A fost foarte bine, Eugene.

Asta până la un punct.

Cei mai mulți cântă Mozart cu respect.

În mod evident, nu ești obișnuit cu această atitudine.

Îmi pare rău, n-am vrut să fiu nerespectuos.

Am vrut doar să fac o glumă.

Care de-aici e o brichetă pentru trabucuri?

Ale naibii chițibușuri inutile!

Nu funcționează niciodată!

Nebunii de-ale lui Gramshell!

O grămadă de tinichele!

Ce talmeș-balmeș!

Magoo! Alo, Magoo!

Magoo, mă auzi?

Ia te uită! Dl Om-de-Serviciu!

De ce un flăcău alb ca tine se-aprinde după un cântăreț la muzicuță?

Caut un cântec pierdut.

Cântec pierdut? Ce piesă cauți?

Robert Johnson trebuia să înregistreze 30 de piese în Texas.

Există numai 29. Pe a treizecea n-a mai înregistrat-o.

- Asta-i tot dintr-o carte? - Da.

Mi-am zis că ești ultimul în viață care știe unde e piesa.

Asta nu scrie în carte.

De ce vrei să știi chestiile astea?

Sunt bluesman.

Bluesman, zici!

Tu? De unde ești?

Din Long Island. De ce?

Long Island! Al dracu’! E tare!

Long Island, vestita pepinieră de bluesmeni...

Mamă, frate!

Willie, trebuie să mergi la doctor, pentru controlul săptămânal.

Dacă ești om de serviciu, fă-ți treaba.

Pune mâna și spală ca lumea podeaua din camera mea.

Hai, Willie, nu mai fi răutăcios.

Bluesman din Long Island...

ȘCOALA JULLIARD

Te-ai înscris la noi ca student de muzică clasică.

Uneori, ai fost numit chiar „copil-minune”.

Te-ai dovedit a fi unul dintre cei mai buni chitariști din școală.

Îți dau un sfat, dle Martone:

nu sluji la doi stăpâni.

Muzica clasică e foarte exigentă.

Dacă vei continua cu cealaltă, îți vei irosi talentul.

Dar dacă cealaltă e talentul meu?

Măiestria în muzica primitivă ține de cultura respectivă.

E ceva înnăscut.

Ți s-a permis să pleci mai devreme de la liceu,

pentru a studia muzica clasică.

Îți sugerez să-ți reconsideri prioritățile.

Ia te uită!

Vestitul bluesman din Long Island a venit iar în vizită!

Cum merge, Willie?

- Ai fost vreodată în Mississippi? - Nu.

- Și mai zici că ești bluesman... - Nu ești Fulton Chiorul, așa-i?

Am aici ceva care te-ar putea interesa.

Vino-ncoa, chiorule!

- Cum îți zice, aragaz cu patru ochi? - Willie Brown, dle.

Ce faci singur la răscrucea asta, Willie Brown?

Robert Johnson a zis că pot să fac un târg.

Un târg? Cu cine?

Cu un om, Legba, a zis Robert. Dv sunteți?

Nu...

Eu sunt asistentul lui.

Ia să vedem... Ce propunere ai, Willie Brown?

Am doi dolari.

Uite care-i treaba:

cu verzișorii tăi nu cumperi nimic de unde vine Legba, flăcău.

Vrei să cânți ca Robert Johnson?

Vrei să cânți ca Peetie Wheatstraw?

Ia-ți adio de la sufletul tău, flăcău.

Hai, chiorule, semnează.

Să vii aici în fiecare sâmbătă seară, înainte de miezul nopții,

și-o să-nveți să cânți blues.

Apropo de ăia doi dolari...

Mi se cam termină benzina.

Ne vedem în iad, chiorule.

Ia te uită!

Așa, puțină muzică soul, din „ghetoul de bogătani”.

Long Island, ia să-l auzim pe ăla despre plantația pe care te-ai născut.

S-auzim cum ai ajuns să trudești pe plantația de mazăre.

N-o să-mi dai pace cu chestia asta cu muzica, nu?

Nu.

Bine.

Fă cunoștință cu Fulton Chiorul,

unicul și inimitabilul Willie Brown.

- Ți-ai găsit omul. - Excelent!

Știam eu! Ai crezut...

- Nu sunt Robert Johnson, dar... - Nu, nu ești.

Nu ești nici măcar un furuncul de pe dosul marelui Robert Johnson.

Oi fi tu fulgeros, dar îți lipsește tot restul.

- Ce anume? - Kilometrajul.

Nu poți să ai așa ceva stând acasă, dădăcit de mămica.

- Nu așa stau. - Dar unde?

Într-un internat școlar.

A, într-un internat școlar...

Ce vremuri grele!

Ce vremuri grele!

Așteaptă, Willie.

Știi ce cântec n-a înregistrat atunci Robert Johnson?

Normal, eram cu el când l-a compus,

în Memphis, în vara lui 1936.

- Îmi arăți cum e? - Pe dracu’!

- De ce nu? - De ce-aș face-o?

L-aș putea înregistra, cum a făcut Clapton cu „Crossroads”

sau The Rolling Stones cu „Love in Vain”.

Cu el aș putea intra pe scena bluesului. Îl înregistrăm împreună.

Ești un alb ca toți ceilalți, care ne fură muzica.

Nu, Willie, am oferi-o întregii lumi.

Sunt unii care ar da orice pentru asta.

- Noi doi am putea... - Nu meriți. N-ai kilometraj.

Willie, când termin la Julliard, o să-mi fac kilometrajul,

- ...dar în momentul ăsta... - Când termini la Julie și mai cum?

- Julliard, o școală de muzică... - Nu-i decât o școală

și-i taman în deltă. Acolo a-nceput toată treaba.

Willie, uite ceva din deltă. Zi că nu sună ca Son House.

Sună ca un rahat!

Hai, Willie, l-am putea înregistra chiar aici, în spital.

Închipuie-ți numai ce-am putea să facem cu piesa aia!

Eugene, scoate-mă de-aici.

- Poftim? - Du-mă înapoi la Fulton’s Point,

peticul meu de pământ, de lângă Yazoo City.

- Dacă te-ajut să evadezi, ajung... - Scoate-mă de-aici și ai cântecul.