The White Tiger

‎NETFLIX PREZINTĂ

‎- Să trec pe tequila? Sunt… ‎- De ce nu?

‎- Cântă-mi ceva, maharajahule! ‎- Cântă!

‎De ce e pe partea asta a drumului? ‎Ce se întâmplă? Ce?

‎- De ce conduce așa? ‎- Să conduc eu acum, dnă?

‎- Ești îngrijorat, maharajahule? ‎- Nu.

‎Ba ești.

‎Doamnă, vaca!

‎Vaca n-o să se clintească.

‎Sfântă vacă, ‎so jao!

‎Cea mai tare zi de naștere! ‎Nu reușeam dacă…

‎Mulți ani trăiască…

‎Doamne!

‎Mulți ani trăiască

‎Ești așa…

‎Pinky să trăiască

‎La mulți ani…

‎Scuze, nu așa se începe o poveste.

‎La urma urmelor, sunt indian

‎și, după un vechi obicei sacru ‎al poporului meu,

‎începi povestea ‎rugându-te la o forță superioară.

‎Ar trebui să încep prin a săruta ‎picioarele unui zeu, dar ale căruia?

‎Musulmanii au unul. Creștinii au trei.

‎Și noi, hindușii, avem 36 de milioane.

‎Adică, în total, 36 de milioane

‎și patru picioare divine ‎din care pot alege.

‎Unii cred ‎că niciunul dintre acești zei nu există,

‎dar, în țara mea, ‎e avantajos să joci în ambele tabere.

‎Antreprenorul indian trebuie să fie ‎moral și imoral, zeflemitor și credincios,

‎viclean și sincer, toate în același timp.

‎Wen Jiabao, prim-ministrul Chinei,

‎vine luna aceasta în India, ‎la întâlnirea cu antreprenorii indieni.

‎Acesta speră să afle ‎despre economia indiană prosperă.

‎Lumea e cu ochii pe cele două superputeri ‎care se întâlnesc.

‎Jiabao este așteptat…

‎Dle Jiabao, Excelență.

‎Auzind că veniți ‎să vă întâlniți cu antreprenorii indieni,

‎știam că trebuie să vă scriu.

‎Către biroul Excelenței Sale Wen Jiabao, ‎Biroul Premierului, Beijing.

‎Nația noastră, deși nu are apă, curent,

‎canalizare, transport în comun,

‎simțul igienei, disciplină, ‎politețe sau punctualitate,

‎are antreprenori.

‎Premierul Jiabao vrea să afle ‎despre economia indiană a externalizării.

‎Urmăresc de mult dezvoltarea țării dv.

‎Știu că dv., chinezii, iubiți libertatea ‎și independența individuală.

‎Britanicii au vrut să vă facă slugi,

‎dar nu i-ați lăsat.

‎Admir acest lucru, dle premier.

‎Știți, cândva am fost slugă.

‎Astăzi sunt antreprenor celebru ‎la Bangalore, Silicon Valley al Indiei.

‎Se zice că e denumit ‎după un Silicon Valley din America,

‎dar sunteți de acord ‎că America e de domeniul trecutului?

‎India și China reprezintă viitorul.

‎Având convingerea că viitorul lumii

‎e în mâinile ‎celor cu piele galbenă și maro,

‎acum, că fostul nostru stăpân, ‎omul cu piele albă,

‎s-a distrus prin sodomie, ‎telefoane mobile și consum de droguri,

‎mă ofer să vă spun, în mod gratuit,

‎adevărul despre India, ‎relatându-vă povestea vieții mele.

‎Iată cei mai bine hrăniți ‎și mai importanți membri ai familiei mele.

‎După ei, vicleana mea bunică, Kusum.

‎Îl obligase pe fratele meu, Kishan, ‎să lucreze la ceainărie.

‎Și îi lua fiecare rupie tatălui meu, ‎care trăgea o ricșă.

‎Provin din satul Laxmangarh, ‎aflat în întuneric.

‎India este două țări în una,

‎o Indie a luminii

‎și o Indie a întunericului.

‎Un om bogat ca dv. știe ‎din care provin eu.

‎Ca să mă prezint pe scurt, ‎nimic nu e mai tare decât afișul

‎pe care mi l-a făcut poliția ‎cu ani în urmă,

‎din cauza unui act de antreprenoriat.

‎Da, sunt căutat de poliție. De ce?

‎O să ajung și acolo,

‎dacă promiteți să nu mă judecați ‎până nu vă spun povestea mea strașnică.

‎Citește! Tu.

‎Nu știi să citești?

‎„A, G, Z…”

‎Nu i-ai învățat nimic, neisprăvitule?

‎- Mă scuzați… ‎- De ce?

‎„Trăim pe un pământ glorios.

‎Domnul Buddha a primit iluminarea aici.

‎Îi suntem recunoscători Domnului ‎că ne-am născut aici.”

‎Vino aici, băiete!

‎- Cine e femeia asta? ‎- Marea Socialistă, dle.

‎Care e mesajul Marii Socialiste ‎către copii?

‎Orice băiat sărac, ‎din orice sat uitat de lume,

‎poate să devină prim-ministrul Indiei.

‎În junglă, care e cel mai rar animal,

‎care apare doar o dată la o generație?

‎Tigrul alb.

‎Asta ești tu. Tigrul alb.

‎O să mă asigur că primești bursă ‎la o școală departe de aici,

‎în glorioasa noastră capitală, Delhi.

‎Tată, știi cum se numește asta?

‎Cum?

‎Se numește „claviculă”.

‎- Claviculă? ‎- Claviculă.

‎Claviculă?

‎Și ăștia se numesc „umeri”.

‎Și asta e „șira spinării”.

‎- Ăsta cum se numește? ‎- Ăștia-s „obraji”.

‎- Și ăsta? ‎- Ăsta se numește „nas”.

‎Și ăsta cum se numește?

‎În întuneric, dormeam toți la un loc…

‎cu picioarele unii peste alții, ‎ca o singură creatură, ca un miriapod.

‎CUM ÎNOATĂ CROCODILII?

‎TRĂIASCĂ MAREA SOCIALISTĂ

‎Balram!

‎Cocostârcul. Era moșierul ‎care conducea satul

‎și încasa o treime din tot ce câștigam.

‎Sugea atât de mult de la sat, ‎că nu mai aveam din ce trăi.

‎Mai rău îi purtam frica ‎fiului său celui mare, Mangustă.

‎Iar tata le era mereu dator.

‎Nu mă face să mai cer o dată!

‎Munna!

‎Ia-ți cartea și creta! Hai!

‎La ceainărie? Trebuia să plec la Delhi.

‎Tata nu i-a plătit stăpânului.

‎Bunica a zis că trebuie să lucrezi acum.

‎Kishan!

‎Ce tot faci acolo? La treabă!

‎Acum, sparge-i pe toți!

‎Nu-ți place?

‎Imaginează-ți că-mi spargi mie capul.

‎Scumpule…

‎Mănâncă!

‎N-am mai călcat niciodată într-o școală.

‎Mănâncă!

‎Până la sfârșitul anului, ‎tata se îmbolnăvise de tuberculoză.

‎Niciun politician nu făcuse spital ‎la Laxmangarh,

‎așa că mergeam două zile ‎până ajungeam în alt sat.

‎O să găsesc un medic.

‎Nu venea niciun medic.

‎Promisiunile electorale dovedeau

‎cât e de important să nu fii sărac ‎într-o democrație liberă.

‎Numele Domnului e adevărul…

‎Până și după moarte ‎se opunea soartei sale.

‎Se opunea să moară, ‎să renască și să moară din nou, în zadar.

‎În acel moment, am înțeles

‎cât de greu îți poți câștiga libertatea ‎în India.

‎Mai târziu, am înțeles și de ce.

‎Cel mai grozav lucru ‎pe care l-a dat țara asta

‎în cei 10.000 de ani de istorie ‎este cotețul de cocoși.

‎Cocoșii văd și simt mirosul sângelui.

‎Știu că ei urmează, dar nu se revoltă.

‎Nu încearcă să scape din coteț.

‎Servitorii de aici au fost crescuți ‎să se comporte la fel.

‎Mobila aia valorează ‎cel puțin salariul lui pe doi ani,

‎dar el pedalează și îi duce banii șefului,

‎fără a se atinge de nicio rupie.

‎Așa fac toți.

‎De ce? Fiindcă indienii sunt ‎cei mai cinstiți și spirituali din lume?

‎Nu.

‎Ci fiindcă 99,9% dintre noi suntem captivi ‎în cotețul de cocoși.

‎Încrederea în servitori e așa de mare,

‎încât îi poți pune unui om ‎cheia emancipării în mână,

‎iar el ți-o aruncă înapoi cu o înjurătură.

‎Am învățat să-mi folosesc timpul ‎trăgând cu urechea la clienți.

‎Așteptând o ocazie.

‎Doriți un ceai? Pune de ceai!

‎Lucru la care fratele meu ‎renunțase de mult timp.

‎Repejor!

‎Ești surd? La treabă!

‎MAREA SOCIALISTĂ

‎Știu, comuniștii ca dv. nu cred în Domnul,

‎dar credeți în destin?

‎Atunci l-am văzut prima oară pe fiul ‎cel mic al Cocostârcului, dl Ashok.

‎Tocmai se întorsese ‎din America la Dhanbad,

‎unde familia sa făcuse avere din cărbune.

‎Atunci am știut ‎că el e stăpânul pentru mine.

‎I-am auzit zicând că le mai trebuie ‎un șofer pentru dl Ashok.

‎Tocmai s-a întors…

‎Dar nu știi să conduci.

‎Îmi trebuie doar 300 de rupii ‎pentru lecții de condus și…

‎Nu! Mereu ai fost obraznic, ‎precum taică-tău.

‎O să rămâi aici cu Kishan.

‎Bunica îl însurase,

‎îl lăsase două săptămâni ‎să se înfrupte din nurii nevestei,

‎iar acum era captiv aici. Urmam eu.

‎Bine, lasă!

‎Dacă eram șoferul lor, ‎puteai cumpăra niște bivoli de apă

‎și te invidia tot satul.

‎Deci o să fii șoferul moșierilor?

‎Ai putea fi cea mai bogată femeie din sat.

‎Jură pe toți zeii în care crezi

‎că o să-i trimiți fiecare rupie, ‎lună de lună, bunicii tale.

‎- Jur. ‎- Nu mai rânji!

‎Ciupește-te de mână și jură!

‎Mă ciupesc! Bunico, gândește-te…

‎O să fii cea mai bogată femeie din sat.

‎Bastonul ăsta o să fie din aur ‎și, când o să faci cu el așa…

‎tot satul o să vină să te vadă.

‎Stai! Bunica a gătit ce-ți place ție!

‎Mâncați voi bame unsuroase! ‎Eu mănânc la Dhanbad!

‎Acum mai trebuia doar să învăț să conduc.

‎Ai grijă, jegosule!

‎Ești dintr-o castă de patiseri.

‎Doar un războinic ‎poate îmblânzi un armăsar sălbatic.

‎Musulmanii, rajpuții și sikhii ‎au agresivitatea în sânge.