The first 200 lines.
Bună, bună seara
şi bine aţi venit
la o ediţie specială Top Gear.
În această seară, suntem cei trei magi
şi provocarea e să ajungem din Est
la locul naşterii pruncului Isus aici, în Betleem.
Ni s-a spus că putem merge în orice maşină ne alegem,
cu condiţia să coste mai puţin de 3,500 lire
şi să fie o maşină sport decapotabilă cu două locuri.
Totuşi, înainte de a începe, am avut o problemă.
Deoarece, pentru a ajunge în Betleem,
a trebuit să conducem prin Israel, şi din motive politice
israelienii nu sunt încântaţi că maşinile care vin din aceste ţări
să trecă graniţa lor.
Deci a trebuit să luăm maşinile de aici,
din fosta republică sovietică Georgia
şi să le transportăm la punctul de plecare într-un avion rusesc.
Problema e că, noi nu am ştiut unde e punctul de plecare.
Am făcut o alegere îndrăzneaţă, Fiat Barchetta.
Am avut o maşină ca asta, nu e o Barchetta obişnuită, ci ediţia specială Riviera.
Vopsea neagră, roşu matlasat, e frumoasă.
N-ai fost îndrăzneţ, ai fost fraier.
E frumoasă ! E naşpa, e un Fiat. Uită-te la ea.
Am fost înţelept.
Am adus o Mâzda MX-5.
Bineînţeles o alegere monotonă.
De aia mi-am cumpărat iniţial una din asta.
Da, pentru că, ascultă, de fiecare dată când facem asta,
de fiecare dată, primesc maşina care mă lasă într-un nor de fum.
De data asta, oriunde vom merge, va supravieţui. Ştii şi tu.
După cum vă aşteptaţi, am fost cel mai înţelept şi am ales bine.
Am combinat stilistica europeană cu legendara fiabilitate germană,
în BMW Z3.
N-am ştiut...
Ne riscăm, nu-i aşa ?
N-am ştiut că poţi să iei un Z3 cu mai puţin de 3,500 de lire.
Nu poţi. Deci, cât ai dat pe ea ?
Am rotunjit.
Cum... ? 3,966 lire.
E mai mult decât bugetul, ai cheltuit prea mult !
Deci nu suntem trei înţelepţi
suntem un înţelept, un idiot şi un trişor.
Apoi am început să ne întrebăm unde am putea merge.
Oman ? Sau China ? Dacă au venit de la răsărit, Norfolk.
Oriunde o fi asta, nu e Norwich.
Totuşi vom afla curând,
pentru că era momentul să ne pregătim pentru aterizare.
Acolo mergem. Centura e pusă.
Restrângere înapoi, ne apropiem de ceva.
Ce naiba se-ntâmplă ?
Dumnezeule ! Ah !
Dumnezeule !
Dumnezeule ! Unde naiba e aia ?
Hammond ! Trage frâna de mână !
Dacă se rup curelele.
Am văzut o pistă de aterizare.
Şasiu e jos. Aterizăm.
Am ajuns, nivelăm.
Aterizează, aterizează !
Te rog, aterizează ! Ce face ? A trecut de pistă.
Ne întoarcem.
Poate aterizezi de data asta.
Am aterizat.
Ei bine, am ajuns. Nu ştiu unde, dar am sosit.
Acum am aflat exact unde suntem.
Nu poţi să-ţi dai seama privind acolo. Domnilor, uite cine a sosit. Avem...
Ce sunt ?
Sunt vestele antiglonţ.
De ce ?
Sunt cu adevărat antiglonţ. Kevlar.
Veste antiglonţ.
Ce trebuie să facem ?
O, Dumnezeule. Ce ?
Continuă. Aţi; aterizat în Irak.
Am auzit de asta. Renunţă.
Betleem e la 1800 Km depărtare
şi până acolo sunt câteva războaie.
Succes şi nu uitaţi să luaţi nişte aur,
tămâie şi smirnă pe drum.
Da, înţeleg de smirnă şi alte chestii, dar Irak ?
Acolo e Irakul ? Chiar e.
Dumnezeule.
Dacă am coborât din avion.
Deci, pleacă tu primul.
Nu pot pleca ? Pentru că ai parcat în calea mea.
Putem lua...
Plecăm toţi odată. Da, suntem în urma ta.
Să plecăm toţi trei, doi, unu, start.
Ştiţi ce aveţi de făcut ?
Plecăm la trei, doi, unu, am ieşit, viteză bună ?
Da.
Da. Bine.
Mergem cu toţii ?
Frâna de mână decuplată.
Vreţi să mai vorbim ? Nu, să-ncepem, Bine,
dacă suntem pregătiţi. În...
trei, doi, unu, start !
Nemernicilor !
Te-ai blocat ?
Da.
Preiau acţiunea.
Unde eşti ? "Ai reuşit ?"
Sunt bine, mă ascund într-un hangar mare.
Bine, James, în trei, doi, unu, start.
Plecăm.
Haide !
Unde eşti ? Îmi pare rău.
Mulţumesc că maţi lăsat singur să fiu împuşcat.
Corect.
După ce am mers cu bine 300 de metri,
am scot harta să ne planificăm următoarea mişcare.
După semnele de pe spatele maşinii de pompieri de acolo...
.. suntem în Arbil, aici.
Betleem e acolo.
Deci, mai întâi de toate, îmi veţi da dreptate,
trebuie să plecăm cât mai repede din Irak.
Cea mai apropiată graniţă e cea cu Turcia, dar nu sunt drumuri până acolo,
dacă mergem în Iran...
Un pic, Betleem e acolo, aşa-i ?
Da. Da.
Într-acolo trebuie să mergem.
Da, prin locuri ca Moşul şi Bagdad, poate.
Ai văzut vreodată o emisiune la televizor numită "ştiri" ?
Am auzit de ea.
Credemă, moşul e foarte periculos. Foarte rău ?
Mai rău ca ăsta nu găseşti nicăieri.
Acolo suntem noi ? Acolo e foarte rău ?
Suntem la mai puţin de o lăţime de deget depărtare.
Deci, în sus, în Iran,
în Turcia, apoi în jos
pe acolo, pe lângă...
putem ieşi din Irak şi apoi să ocolim.
Ăsta e planul.
Magii din est merg înspre est.
Est. Nordest. Da.
Şi aşa, cu ruta planificată în grabă,
urcăm în maşini, care nu erau blindate şi pornim la drum.
Tot ce am auzit la ştiri, minele,
maşinile capcană, sunt pe aici pe undeva.
Cum îţi dai seama unde sunt ?
Pot să spun, dacă sunt răpit, Nu vreau să aud toate astea,
"Nu mai negocia". Plăteşte.
Nu vreau să fiu decapitat pe internet.
Sunt convins că Richard Hammond regretă că a cumpărat Fiatul ăla mic şi frumos.
Mi-am dat seama că fiind în faţă, sunt prima victimă.
Cel mai bine e la mijloc.
Din păcate ceilalţi aveau aceiaşi idee.
O, nu, să nu îndrăzneşti.
Idiotule !
O, sfârlează !
O, May !
Eram aşa de ocupaţi să rămânem în mijloc,
nu ne-am uitat pe unde mergem.
Şi curând, ne-am rătăcit.
Cu siguranţă am virat greşit.
Asta nu poate fi ieşirea din oraş.
Vai de mine.
Ăsta nu e drumul principal, aşa-i ?
Nu-mi place aici.
Foarte rău.
Îmi pare rău, băieţi, aici e locul perfect pentru o ambuscadă.
Uite ce înalt e totul în jurul nostru.
Du-te după colţ şi verifică.
Nu mă duc...
Mă duc. Hammond, nu fi măgar !
Hammond, opreşte. Hammond ! Hammond !
Spune-ne cum e, spune-ne ce vezi.
Ce am văzut e drumul spre civilizaţie.
Aveam trafic liber.
Şi apoi, nu mai aveam.
Dumnezeule, e catastrofal.
Mai avem un pic şi murim.
De fapt, acolo e.
Cred că au fuzionat nişte pistoane.
Totuşi, suntem într-o zonă a oraşului unde sunt convins că e un distribuitor BMW.
Te-a dezamăgit complet, prietene, cea mai înţeleaptă alegere a ta.
L-am auzit în avion, "Sunt cel mai înţelept... "
"Sunt cel mai înţelept dintre toţi". Ajută la ceva asta ?
Nu, vreau să zic, îmi place că eşti aşa de constructiv
în momentele astea de mare pericol.
A improvizat un puţ de inspecţie lângă un canal de scurgere
şi ne-a spus să plecăm.
Mă gândesc, Ştiu că n-ar trebui să ne gândim, dar...
Acolo e Irak. Chiar acolo.
Ştii, mă gândeam cum poţi sta aici,
aici sunt consumabile pentru bucătărie
şi acolo un şcolar cu cravată la gât
şi totul e normal.
Dar e o şansă la un milion să nu mai fie normal.
Trebuie numai...
Vezi, un zgomot ca ăsta,
o persoană
şi apoi nu mai e un loc normal deloc.
Nu m-am speriat.
James, maşina supremă de condus curând începe să-i irite pe localnici.
Vrei să mergi aici ?
Iar apoi urmează un progres.
Veşti bune. Ce ? Avem o maşină de rezervă.
Abia mi-au spus producătorii.
Minunat, Cred că e un XKR decapotabil ?
No comments yet. Be the first to leave one.