Isabel Preysler: My Christmas (Isabel Preylser, mi Navidad)

Cum era Crăciunul la Manila?

Ce îți amintești?

Am numai amintiri frumoase.

Foarte frumoase.

Asta pentru că și în Filipine

comunitatea spaniolă sărbătorește Ziua celor trei magi.

Am o poză cu Melchior,

fiindcă pe 6 ianuarie mergeam după cadouri.

Știu că, după ce-am făcut cumpărături cu mama,

am văzut o mașină de pompieri în care era Moș Crăciun.

Moșul le arunca bomboane copiilor.

Am rămas impresionată.

„Uite, e Moș Crăciun!”

Apariția lui Moș Crăciun în mașina de pompieri

mi-a rămas în minte.

A fost prima dată când l-am văzut pe Moș Crăciun.

CRĂCIUNUL MEU

Acum, am o viață foarte liniștită.

Dar îmi place.

În ultimii ani, am tot călătorit.

Am petrecut mai mult timp în aer decât pe pământ.

Acum,

am învățat să iau decizii mai bune decât acum câțiva ani.

Inspirăm și ridicăm brațele.

Sus de tot! Uită-te în față, Puri. Nu așa.

Întindeți-vă.

Acum ne aplecăm în față și ducem mâinile în spate.

Întindem mâna dreaptă,

apoi coloana, până devine paralelă cu podeaua.

Când expirăm, rămânem așa și aducem brațul înapoi.

- E un exercițiu nou, Chus. - Întindem brațele în sus.

- Ce-ai zis? - E un exercițiu nou.

- Nu e nou! - Nu-mi amintesc nici mișcarea asta.

- Înseamnă că ai uitat-o. - Poftim?

Isabel, ai grijă la genunchi.

- Nu-i îndoi, ține-i drepți. - Dar n-am mușchi pentru asta.

- Știu. - Nu mă pot întinde până jos.

- Ba da, mereu ai putut. - Ba nu.

Pentru mine, yoga a fost extrem de importantă,

câtă vreme am putut s-o practic.

Respirăm adânc.

Dar când s-a îmbolnăvit,

Miguel a petrecut două luni în spital și am renunțat la ea.

Îl vizitam mereu, deci n-am mai putut continua.

Apoi, am lăsat-o baltă.

Bună treabă!

- Ce palpitant! - Să vedem dacă…

Ne-am ramolit.

Am cam ruginit.

Ne scârțâie încheieturile. Așa se zice, „scârțâie”?

Suntem bătrâne, ramolite și ruginite.

Dar ne descurcăm de minune.

Isabel, vreau să-mi spui

de ce vrei atât de mult ca totul să fie perfect de Crăciun?

Îți spun imediat.

Organizez multe petreceri de Crăciun pentru prietenii mei.

Casa trebuie să arate ireproșabil.

'Neața, băieți!

- Bună! - Bună dimineața!

Ce mai faceți? V-ați odihnit după ziua de ieri?

Fețele de masă, vesela, totul trebuie să fie perfect.

Elías, doamna mi-a transmis ceva important, când vorbeam ieri.

Trebuie să verificăm paharele.

Nu vrea pahare ciobite. Trebuie să arate perfect.

Verificăm și le înlocuim.

- Desigur. - Bun.

Fac tot posibilul ca masa să iasă perfect,

dar socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg.

Am avut un șofer care a lucrat pentru mine 35 de ani.

Mă gândeam: „Ce m-aș face dacă Francisco ar pleca?”

Fetele mele spuneau: „Nu-ți face griji că nu te poți lipsi de Francisco,

fiindcă nici el nu se poate lipsi de tine.”

„Poți conta mereu pe el.”

Dar Francisco a ieșit la pensie și a venit Rafael.

Noroc că face totul cu multă pasiune.

- Bună! Ce faci? - Bine! Tu?

- 'Neața! Ce faci? - Bine, Macarena. Tu?

- Cum merge? - Foarte bine.

Am venit după comanda doamnei.

- Ți-o aduc imediat. O secundă. - Mulțumesc!

Poftim!

Minunat. Punctuali, ca de obicei.

Da. Iat-o!

- Arată superb! - E minunată.

- Cu inițiale alese de ea. - Perfect! Așa e.

Sincer, doamna Isabel e perfecționistă.

O deschid eu. Sper să-i placă.

- Sigur îi va plăcea. - Mersi, Rafael!

Se bucură când faci exact ce-ți cere.

Pentru noi, detaliile n-ar conta atât de mult,

dar pentru ea sunt esențiale.

Isabel, cum îți alegi rochia de Crăciun?

Ai avut mereu același stil sau l-ai schimbat în timp?

Mereu aleg rochiile pe care le consider potrivite.

N-am fost la modă și nu m-au interesat tendințele vestimentare,

spre deosebire de fiica mea, Tamara.

- Bună! Ce faci? - Bine. Tu?

Foarte bine. Vreau să probezi câteva haine.

- Uită-te la jacheta asta Armani. - E minunată. Ia să vedem!

- E minunată! - Giorgio te adoră.

Le-am zis: „Am nevoie de câteva ținute” și au fost încântați, dar e cam grea.

- Îl iubesc pe Giorgio. - Și eu.

- E cam… - Frumoasă, dar foarte grea.

- E țesătură brodată. - Foarte grea.

Mai avem ceva de Fernando Claro.

Au făcut rochii cu paiete. Sunt elastice.

Pot fi de orice culoare și ți se potrivesc ca o mănușă.

- Sunt pentru femei suple. - Isabel, ascultă…

- Vorbesc serios. - Ți s-ar potrivi de minune.

- Sunt pentru femei tinere. - Stai așa.

Și le-au făcut…

- Ce paiete frumoase! - Și asta?

Da, tot cu paiete.

- E mai elastică. - Așa-i.

- Sunt minunate. - Absolut superbe.

Mai e și asta.

- E mai îndrăzneață. - O s-o port când am o zi proastă.

Cum ți se pare?

Culoare e inedită.

RABAT ne-a trimis această colecție de bijuterii.

Fusta se deschide, nu?

Da, e pe modelul Dior „New Look”.

- Să vedem inelele. - Cred că sunt prea mari.

Așa sunt toate. Ai degete subțiri.

Asta e întrebarea mea.

Ce părere ai când lumea spune că Isabel Preysler e o femeie misterioasă?

Chiar nu știu. Nu mi se pare că sunt misterioasă.

Aveam un prieten, Jean Louis Mathieu, care-mi spunea mereu:

„Femeile își pierd aura misterioasă, și nu-și dau seama cât de importantă e.”

„Însă tu vei avea mereu succes, fiindcă nu o s-o pierzi.”

Nu mi s-a părut vreodată că sunt misterioasă. Chiar deloc.

Poate doar involuntar, pe cuvânt!

Astea-s cutiile pe care le ducem la etaj.

- Pe toate? - Da.

Le iau pe astea.

Eu o iau pe cea grea.

Bun.

- Le strângem aici? - Da.

Foarte bine. Poate puțin mai încolo?

- Au mai rămas câteva. - Bine.

Când mă aflu la etaj,

pot să văd tot ce se petrece.

Pot supraveghea toată casa, din galerie.

Îi aud pe copii în camerele lor,

fiindcă toate camerele se află în jurul galeriei.

Câți ani ai, Ana?

- Câți? - Unul.

- Unul? - Da.

Unu și cu unu?

- Unu și cu unu? - Unu și cu unu fac doi.

Cei cinci copii ai mei sunt foarte apropiați.

Cum te cheamă, micuțo?

- Ana. - Ana.

- Micuța Ana. - Ana…

Însă Ana și Tamara se adoră una pe cealaltă.

Ce e asta?

Asta pentru că au crescut împreună.

- Asta… - Ce-i asta?

Când eram mică,

ne-am ascuns amândouă după perdeaua din camera mamei

și am desenat o căsuță pe perete.

Când ne-a prins mama,

ne-a certat atât de tare, încât n-o să uit niciodată.

Recent,

mi-am văzut copiii desenând pe pereți. Mi-am zis: „Nu se poate așa ceva!”

Apoi, a văzut și mama și mi-a zis: „N-are nimic.”

„Mai zugrăvim o dată. Nu-i mare brânză.” I-am răspuns: „Poftim?”

„M-ai certat atât, fiindcă am desenat pe perete când eram mică,

iar acum spui că n-are nimic, că mai putem zugrăvi?”

S-a schimbat complet.

Mami!

Ăsta-i Mikey.

- Plânge unul dintre copii. - E Mikey. Vino aici, Mikey!

Nu s-a întâmplat nimic, dragule.

- Unde ești? - Hai la mine.

- Hai aici. - Nu pleci nicăieri.

Ce-ai pățit, scumpule?

- Poți veni la piscină. Vino pe aici! - Vreau să stau cu tine.

- O să fii cu mine. - Și cu Lala, puiule.

Vino, scumpule!

- Hai să ne așezăm. Vino cu noi. - Haide!

Stai cuminte aici. O să vină și Lala cu mami.

O să ne-auzi de-aici. Rămâi aici.

Dar să nu faci zgomot.

Lala și mami lucrează aici.

- Mami! - Bine.

Ți-ai mânjit toată fața.

Ești foarte atentă când vine vorba de veselă?

Da, îmi place foarte mult.

Îmi plac seturile bine alese.

- Care-ți place din astea două? - Amândouă.

Și setul ăsta.

- Ambele arată bine. - Sunt perfecte.

Am două vesele pentru Crăciun și mereu le folosesc pe ambele.

N-aș accepta altceva.

Tacâmurile astea sunt ale tatei, cele de aici ale mele. Pe care le vrei?

Ambele sunt frumoase, dar îmi plac astea.

Bun, pe ele le folosim.

Majoritatea lucrurilor de acasă încă poartă inițialele BP.

Am fost împreună cu Miguel 26 de ani.