Eternal Yesterday (永遠の昨日)

E o raceala?

Ai frisoane?

Nu exagera, a fost doar un stranut.

Esti prea grijuliu.

Scuze.

In fiecare dimineata, mergem la scoala pe jos indreptandu-ne catre intrarea laterala.

Auzi.

Ce e, Micchan?

De ce stai mereu in stanga mea, Koichi?

Intrarea principala nu se deschide pana la ora 7:30.

Din cauza antrenamentului de baschet,

Koichi a trebuit sa ajunga mai devreme.

Asa ca am folosit intrarea laterala in schimb.

Eu nu fac parte din niciun club, nici nu practic vreun sport, asa ca nu am antrenamente de dimineata.

Merg cu el oricum,

dar nu ar fi trebuit sa merg in ziua aceea.

Ploaia.

Ploaia era...

incredibil de rece.

Subtitrarea va este oferita de sandia28, echipa Your 💖 hit me like a truck@ Viki

IERI PENTRU TOTDEAUNA

Episodul 1

Oumi!

Haide, Oumi!

Multumesc!

Cursul de mai devreme a fost atat de neclar.

Esti uimitor. Asta e atat de usor de inteles.

Cu mult mai bine decat presedintele clasei noastre.

Poftim?

Daca ai fi sociabil, ai fi perfect.

Nu-i asa, Sumi?

Incearca sa razi pentru noi.

Pot sa rad daca vreau.

Dar exista ceva cu adevarat hazliu in lumea asta?

Uau, nu esti deloc dragut.

Nu, Micchan e dragut.

Poftim?

Mai devreme, la ora de sport, doar am alergat,

insa el aproape s-a impiedicat in propriile picioare.

A fost atat de dragut.

Am ramas fara cuvinte.

Mi-as fi dorit sa-l fi putut inregistra.

Scuze.

Numele meu e Oumi Mitsuru.

Singurul din aceasta scoala care-mi spune "Micchan" e Koichi.

Yamada Koichi e singurul.

Ne-am intalnit primavara, cu doi ani in urma.

Si atunci plouase toata ziua.

Cati elevi traiau in Japonia

in acel an? Nu stiu.

Pun pariu ca numarul era destul de mare.

Ce nasol.

Dintre toti acei oameni, Koichi s-a inscris la aceeasi scoala ca mine,

a fost pus in aceeasi clasa

si s-a intamplat sa intre in contact vizual cu mine.

Din punct de vedere statistic, poate fi numit un miracol.

Doamne, dar serios, cum s-a udat parul lui atat de tare?

Serios? Ai observat?

Asta e mult.

Hei, ma uzi.

Inceteaza, ma uzi.

Esti deja ud. - E adevarat.

Slava Domnului, antrenamentul a fost anulat. Antrenamentul de azi parea dur.

Dar eu nu-l pot considera un miracol.

La urma urmelor, "miracol" e un cuvant lenes.

E frumos cand vrei sa incetezi sa gandesti,

dar poate deveni un obicei.

Nu a fost o coincidenta ca ochii nostri se intalneau deseori.

Se intampla caci eu priveam in directia lui.

Uau.

Acel pranz e tipic pentru tine, Sumi.

L-am impachetat cu dorintele mele.

Ce dorinte? - Nu-ti pot spune inca.

Ma rog, nu conteaza. Tu ce ai adus, Yamada?

Ei bine, eu...

Il priveam pe Koichi

caci el era deja popular.

Iata!

Ce? Nu e prea mult?

Nu e de marimea fetei lui Kagami?

Ei bine, mama se entuziasmeaza in fiecare dimineata.

Dar totusi...

Poti sa mananci toate astea?

Eu as putea.

E imposibil, Sumi.

Nu cred ca cineva poate.

Nu voi lipsi mult.

Oumi, nu-i asa?

Mda, si ce?

Putem discuta?

La doua saptamani dupa ce ochii nostri s-au intalnit,

Koichi m-a chemat afara.

Ce faci?

Ce?

Stii, referitor la sporturi si chestii.

Tenis. Dar am renuntat.

Joc baschet... foarte activ.

Am terminat aici?

Pot pleca?

Asteapta o clipa.

Putem deveni prieteni?

Adica?

Ma rog, stii, prieteni

care-si petrec timpul impreuna.

Nu am nevoie de cineva care sa-si petreaca timpul cu mine.

Atunci putem discuta.

Nu am nevoie nici de asta.

Atunci putem sta in liniste impreuna.

"In liniste impreuna"?

Dar ia pranzul cu mine.

Fireste, putem face asta in liniste.

Am ceva de castigat din asta?

Scuze, poate nu e nimic.

Nu e nimic, nu?

Nu e nimic cu adevarat bun la mine.

Pot juca baschet, dar asta nu conteaza pentru tine.

Si nu sunt inteligent ca tine.

Tu...

Numele tau e Yamada, nu-i asa?

Mda, e Yamada. Yamada Koichi.

Si numele meu e comun.

Oumi e un nume frumos. Oumi Mitsuru.

E un nume dragut.

Imi aminteste de mare.

Numele meu foloseste simbolul pentru "mare." L-ai citi ca "mare albastra."

Inteleg.

Niciodata nu am spus da sau nu in final.

Doar am stat tacut.

Koichi mi-a luat tacerea ca un acord tacit.

La inceput, doar ne-am mancat pranzurile in tacere.

Uriasa cutie de pranz a lui Koichi era intotdeauna umpluta cu garnituri.

Tot timpul avea rulouri cu ou si carnati.

Intotdeauna in forma de caracatita.

Poate e o regula a familiei Yamada.

Carnat in forma de crab?

E ca si cum pranzul meu a fost facut pentru un copil, asa-i?

Cred ca e in regula.

Am doi frati mai mici. Un frate si o sora.

Fratele meu e la gradinita, asa ca pranzul meu e intotdeauna...

Sa faci caracatita inteleg, insa crabii par complicati.

Ce?

Adica, cum tai carnatul?

Ah, forma? Chestiile astea te intereseaza?

Ma rog, intr-un fel.

Priveste!

Oh, il tai din ambele parti.

Mda, e destul de usor. Pot si eu sa fac asta.

Insa carnatul trebuie sa fie rosu, sau nu va arata ca un crab.

Poftim.

Ce?

Mananca-l.