The first 200 lines.
NETFLIX PREZINTĂ
Te-am rănit profund.
Ce ai simțit în acel moment?
Tristețe, sau poate ură?
Oricât de mult aș regreta, nu pot găsi un răspuns.
Chiar și așa, nu pot decât să continui să te caut.
Cea pe care am cunoscut-o în acea primăvară,
iubita mea ca o floare de cireș
Înfloresc cireșii.
Cu siguranță.
Vor înflori de tot săptămâna viitoare.
E deja sezonul de admirat flori.
Am fost atât de ocupată, încât n-am observat că e primăvară.
Va ploua peste două săptămâni, deci săptămâna viitoare e cel mai bine.
- Săptămâna viitoare? - Da.
Ai planuri pentru vacanță?
Deloc.
Ești ocupat ca de obicei?
Nu chiar.
E grozav că ești fotograf profesionist.
Ce fel de fotografii faci acum?
Ei bine…
Lasă-mă să ghicesc. Flori de cireș?
Da.
- Super! - Flori de cireș…
E minunat.
Da.
Ai vrea să vii cu mine?
- Ce faci? Ia un prosop! - Bine!
Ești bine?
- Avem gheață? - Da.
- Unde? - În spate.
- Îmi pare rău! - Ești bine?
Plângeai.
Pentru lobul meu amărât!
Te-am întâlnit prima oară acum șase luni.
Era o zi ca oricare alta.
Eu sunt Misaki Ariake și azi voi fi coafeza ta.
Atras cu un cupon,
stăteam acolo, complet pierdut, când ai apărut tu.
Cum îl dorești?
Ce?
Te las să alegi.
Cum dorești.
Ce părere ai?
Arată
mult mai ordonat decât de obicei.
Ce ușurare!
Sinceră să fiu, îmi bătea inima cu putere.
Vezi tu, se întâmplă să fii
primul meu client.
Zâmbeai cu tot chipul.
După aceea, am venit lunar la Penny Lane.
Știai?
- Ai două vârtejuri mici în păr. - Da.
Se spune că oamenii cu două vârtejuri se nasc genii.
Încetul cu încetul, am început să vorbim mai mult.
Când menționai un film care îți place,
îl priveam de mai multe ori înainte să ne vedem din nou.
Când am aflat că n-ai iubit,
am fost așa fericit că am mers în parc și m-am dat în carusel după o veșnicie.
Să ghicesc. Flori de cireș?
Da.
În sfârșit, când mi-am făcut curaj să te invit în oraș…
Da. Ai vrea să vii cu mine?
Îmi pare rău.
Nu, e în regulă. Nu-ți face griji.
Din cauză că m-am întors…
Nu, a fost vina mea!
Plătesc eu îngrijirile medicale și daunele.
Fac tot ce vrei.
Orice?
Da.
În acest caz…
Vrei să admirăm împreună florile de cireș?
Să ieși cu mine în oraș.
ARIAKE
Spune-mi numărul băiatului cu urechea.
O să-l vânez și o să-i tai și lobul de la cealaltă ureche
și-l fac carne tocată!
Oprește-te!
Nu vorbi despre asta în timp ce eu mănânc ceva care seamănă cu o ureche!
Oricum, trebuie să-ți ceri scuze.
Nu fi prostuță. Dacă zice că e-n regulă, așa e.
Mi-am rupt atâtea oase.
Asta pentru că erai slab și ai pierdut în runda a patra.
V-am spus, a fost runda a opta.
Nu începe iar cu asta!
Am promis deja că fac orice. Nu te băga.
Nu poate sta deoparte, Misaki.
De când ți-au murit părinții,
se consideră tatăl tău.
Nu?
Nu se poate abține, Misaki.
Îi sunt recunoscătoare, dar poate exagera uneori.
- I-a spus. - Ai băut prea mult.
Nu ne deschide altarul fără permisiune.
Trebuie să te întreb,
de ce ieși cu Takashi?
Ești drăguță
și lucrezi la o companie de cosmetice, dezvolți noi produse.
Ce vezi la el?
Poftim?
Mie mi se pare drăguț.
Ce?
- Nu! - Serios?
Serios?
Mă refeream la fotograful promițător.
Cum?
Nu o consider o întâlnire.
Sunt doar compensații pentru daune.
- Compensație? - Pentru daune?
Ce?
Cu cât stai mai mult pe tușă, cu atât e mai greu să revii în joc.
Vezi-ți de treaba ta, ce naiba!
Dar tu?
Eu nu am de ce să-mi fac griji!
- Serios? - Plătesc eu, vă rog!
Îmi pare rău că v-am făcut probleme.
Dacă faci o greșeală la muncă, trebuie corectată.
Ai înțeles?
Da.
Să trecem la treabă.
- Să dăm tot ce putem. - Bine.
Bine, pregătiți-vă.
- Da. - Da.
Vai, nu, încă unul!
Ce? Un fir alb?
În ultima vreme, îmi apar multe.
Te tund eu.
Cred că trebuie vopsit.
Cred că e din cauza stresului.
Da, slujba asta e un coșmar.
Așa e!
Despre întâlnire. Scuze că te contactez atât de târziu.
Sunt eu, Haruto Asakura.
Îmi aduceți nota, vă rog?
Îmi pare rău.
În legătură cu întâlnirea pe care am stabilit-o,
Aș vrea să fie marți, săptămâna viitoare, dacă se potrivește cu programul tău.
Să ne întâlnim la 11:00,
la ieșirea sudică din gara Shinjuku.
Te rog să reții că nu mă refer la terasa din sud. Dar…
„Aștept cu nerăbdare să te văd.”
Mamă!
E mult prea formal.
MISAKI ARIAKE
Am înțeles. Și eu aștept cu nerăbdare
- să te văd. - Bine!
Mi-ar plăcea să te ajut să faci fotografii.
A trebuit să-mi cer scuze
că am mințit-o.
Visul meu a fost să devin fotograf.
Când am terminat liceul,
tata mi-a dat un Nikon F3. L-am păstrat ca pe un loz câștigător,
în drum spre Tokyo.
Turnul Tokyo mi s-a părut pompos.
- Scuze! - Mulțimea aproape că m-a speriat.
Dar eram încântat să fac fotografii în orașul visurilor mele.
Aceea a fost prima mea fotografie.
Cu toate astea…
O să strici cadrul, idiotule!
Gândește-te!
Fii atent, la naiba! Las-o baltă! Makoto, fă-o tu!
Bine.
- Pregătește monitorul. - Scuze.
Am reușit să ajung la un studio foto ca stagiar.
- Probă! - Munca era mai grea decât aș fi crezut.
Asakura.
- Mi se părea că nu am talent ca alții. - Cablul ăsta e rupt.
Bine.
Pe curând!
La revedere.
Am renunțat după un an.
- Da! - Super!
- A fost grozav! - Da!
Apoi am oscilat între slujbe.
Mi-am spus că doar
îmi reîncarc bateriile.
Că era o pauză temporară.
Până când, în inima mea, am vrut din nou să apăs butonul de declanșare.
Eu sunt Misaki Ariake și azi voi fi coafeza dvs.
Cum îl dorești?
Și atunci ,
te-am cunoscut pe tine.
Când te-am văzut cum mă tunzi, fiind atât de emoționată,
mi-a amintit de cum am fost eu în trecut.
Apropo, cu ce te ocupi?
Ei bine,
eu fac fotografii.
- Fotografii? - Da.
Ești fotograf?
Păi, da.
- Mamă! - Sunt abia la început.
Ce tare!
Nu faci fotografii?
Ei, bine…
Dar tu?
De ce te-ai făcut coafeză?
Ei bine
No comments yet. Be the first to leave one.