Vika

- DJ Vika ! - DJ Vika !

Mi-ar plăcea să am o bunicuţă ca dv.

A fost grozav !

Sunteţi o femeie dată naibii !

Fă-ne o poză !

E super ! Aveţi enormul nostru respect !

Putem face o poză împreună ?

Nepoţii mei ! O să vă adopt pe toţi !

Vika !

VIKA !

Da...

Fă-te că cerţi pe cineva ! Aşa !

Bine ! Acum trage cu pistolul !

Absolut super !

Eşti o femeie venită din spaţiu.

- Doamne ! - Încep să se întâmple lucruri !

Mi-am spus că nu voi fi genul acela de vârstnic

care stă şi vegetează ca o plantă în geam.

O să arăt că se poate trăi şi altfel.

Minunat ! Scoţi scântei !

Lucrezi stând în picioare ?

Pun muzică toată noaptea, până la 4 - 5 dimineaţa.

Am devenit DJ când m-am pensionat. Sunt profesor în învăţământul special.

Am lucrat 30 de ani într-un penitenciar pentru minori, după gratii !

Când m-am angajat, au zis:

"O tânără ? Aici ?! Într-o văgăună ca asta ? Duceţi-vă la televiziune."

Am zis "Nu. Eu vreau să lucrez aici. Mă primiţi ?"

Mi-au dat două săptămâni în care să arăt ce pot.

Şi am rămas.

Ulterior, am devenit administratorul, apoi directorul închisorii.

- Şi pe urmă m-am pensionat. - Incredibil.

Vrei să transformi o bunică de 80 de ani într-un model ?

Soţul meu se va răsuci în mormânt.

Asta e foarte bună.

- Asta ar putea... - E grozavă.

Zici că lucrez la o toaletă publică.

EGALITATE TOLERANŢĂ

Bun venit în "peştera" mea.

E prima dată când văd un studio atât de profesionist.

Acesta e un sintetizator.

- Pentru efecte speciale ? - Pentru...

Da ? Pentru efecte speciale ?

Nu numai. Se poate şi cânta la el.

E foarte "avant-garde" !

Şi-i dai drumul.

Când începe ritmul, îi dai drumul.

E un "scratch" elementar, de dans. Şi aici.

Bine ! A fost bine.

Vika şi Varşovia.

Vistula...

Vistula, Vika, Varşovia.

Bine...

Şi zâmbeşte !

- Ai nepoţi, nu-i aşa ? - Am, dragul meu.

Nepotul meu e de vârsta ta.

- Vine la serile tale de dans ? - De-asta zic că tu eşti nepotul meu.

Îl vezi vreodată la evenimente ?

Ei nu au timp.

Sunt o specie cu totul diferită.

Cred că nepoatei mele îi e chiar puţin ruşine.

Îi e ruşine cu mine.

Nu suntem foarte apropiate. Mi-e greu să spun asta.

Dar nu vreau să "cumpăr" relaţii.

Las totul în voia sorţii.

Nu poţi forţa aşa ceva.

Bună !

- Ce parfum plăcut. - Al meu ?

Soţul meu "de împrumut".

Bună !

Mă înec în loţiunea ta după bărbierit.

Bună, Vika. Unde ai fost ? Am tot sunat la sonerie.

Am fost surdă.

Bine...

Deci...

Doamnelor şi domnilor, uraţi-i bun venit doamnei Szmyt,

cunoscută, în lumea divertismentului, drept DJ Vika.

E considerată cel mai bătrân DJ din Polonia.

Uneori, mă întrebam

dacă e posibil să mai faci ceva la vârsta asta.

Suntem mai aproape de sfârşit decât de început.

De-asta nu mă gândesc la acest aspect,

deoarece, când mă uit la data naşterii mele, mă întreb cât mai pot continua.

Deunăzi, nu mai puteam ieşi din cada de baie.

Aşa că m-am răsucit pe burtă, m-am împins în coate

şi, într-un fel sau altul, am ieşit.

Doar nu era să-mi chem vecinul

să vină să mă scoată din cadă ! A trebuit să învăţ să fac asta singură.

Pentru că nu e nimeni lângă mine.

Nu vorbesc nimănui despre suferinţele mele.

Nu cred că ar trebui să facem asta.

E mai bine să te dai drept sănătos, nu ?

Să spui că te descurci cu toate,

şi să tragi un plâns, în linişte, acasă. Nici asta nu e rău.

- Urăsc să mă uit la oameni bătrâni ! - Poţi să urăşti asta cât vrei.

Dar te uiţi în oglindă şi te vezi.

Eu ilustrez bătrâneţea pentru că sunt bătrână.

Am curajul să mă arăt.

- Să trăiesc în public, dar încerc... - Nu e nevoie s-o arăţi.

Ba da. E nevoie. Nu poţi fugi de bătrâneţe, doamnă dragă.

Noi suntem cei care pot arăta asta într-un mod frumos.

Nu întinerim, dragii mei. Doar îmbătrânim.

Fără oglindă, nu poţi vedea asta.

Dar, dragii mei, ne uităm în oglindă în fiecare zi şi trebuie să ne iubim

aşa cum suntem, şi atunci vom avea o viaţă mai sănătoasă.

Şi eşti o femeie frumoasă. Sincer.

- Prefer să pun muzică pentru gay. - Absolut. Hai, e rândul tău.

Prefer să mă uit la oameni tineri, pentru că, atunci când mă uit la ei,

cred că mai am o grămadă de timp.

Şi, când mă uit la bătrâni,

îmi zic "Dumnezeule, cât mai am din viaţa asta ?"

Dacă te uiţi la ei,

nu ştii dacă ai să reuşeşti să faci tot ce-ţi mai doreşti să faci.

Nu găsesc locul potrivit, fir-ar.

Nu-i chiar atât de uşor, fato.

- Uite ce e aici ! - O să întârziem. Fir-ar să fie !

O să ne descurcăm noi.

Dacă o să arunce cu roşii în noi ?

Cu roşiile mă descurc. Sper să nu arunce cu afurisite de pietre.

Ascultă asta. O să începem cu ea.

O să-i facă pe toţi să danseze.

- O să-i aducă pe ringul de dans. - Bine.

Vă invit pe ringul de dans ! Domnilor, invitaţi doamnele.

Cine dansează nu îmbătrâneşte niciodată. Haideţi, toată lumea !

Super ! Zâmbeşte !

- A ieşit grozav. Uită-te. - Acum e rândul meu.

Gata ? Şi încă una.

Uite ! "Paradis". Cafea şi dans.

- Mă întreb dacă au seri de dans. - Să mergem să vedem !

Nu ştiu dacă au seri de dans în astfel de staţiuni.

- Când eram în Szczawno... - Am crezut că e salon funerar.

Vika, asocierile tale mă uimesc.

E doar un loc pentru tratamente naturiste.

Când sunt în preajma altora,

mă uit la diferitele relaţii în familii.

Unii copii îşi iau mamele cu ei în concediu.

Şi, când întreb cum e, ele spun:

"Copiii m-au invitat azi la prânz." Şi lucruri de genul ăsta.

Cât despre nepoţii mei, nu-i condamn.

Nu. Categoric nu.

Dar nu mă sună în fiecare lună.

Mai degrabă o dată la şase luni.

- Asta nu e des. La şase luni ? - În niciun caz în fiecare săptămână.

Eu n-am avut posibilitatea să le dedic timp nepoţilor mei.

Din cauza muncii sau a călătoriilor, atunci când erau mici.

N-am avut o viaţă în care să pot avea grijă de nepoţii mei.

Nu există nicio explicaţie pentru lipsa lor de interes

sau pentru faptul că nu te sună sau nu te vizitează niciodată.

Nu există scuze.

De-asta nu mă bag. Nu insist.

În plus, m-am gândit

la bătrâneţe.

La faptul că...

oricât de strânsă ar fi relaţia,

bătrâneţea e întotdeauna o problemă.

Un bătrân e întotdeauna un fel de problemă.

O povară pentru tineri.

O bătaie de cap.

O povară.

Aţi accesat căsuţa vocală. Lăsaţi un mesaj după semnalul sonor.

La revedere, iubirea mea.

La revedere. Plec.

Lucrul de care omul are cea mai mare nevoie în viaţă

e, cu siguranţă, tandreţea.

Însă o tandreţe...

Un fel de tandreţe pe care nu mai poţi...

Pe care n-o mai poţi avea.

Pur şi simplu nu poţi.

Când partenerul tău nu mai este, e greu.

Da...

Şi atunci îmi amintesc că sunt bătrână...

Lucru pe care îl uit...

atunci când sunt DJ.

- Pui asta pe tine, să te acoperi ? - Puţin, da.

Tocmai mi-am amintit un banc.

Un tânăr beat se culcă cu o fată.

A doua zi, când se trezeşte

şi se uită la ea, vede că e bătrână, ridată şi urâtă.

O întreabă "Câţi ani ai ?"

"Câţi ani îmi dai ?" întreabă ea.

Şi el spune "Oamenii nu trăiesc atât."

De-asta n-am aventuri cu bărbaţi.

Dar ăsta e un lucru bun ?

Timpul va decide.

Dacă eşti în formă, bine. Dar după aceea...

Dar lucrul de care mă tem cel mai tare

e o boală care să mă facă dependentă de alţii.

Deocamdată nu se poate ridica. Încă se încălzeşte.

Un balon necesită răbdare.

Dar nu aşa cum faci tu. Fiindcă ăsta e deja rupt.

- N-o să zboare. - Nu.

Pur şi simplu n-o să zboare.

Hai ! Zboară ! Aşa ! Bravo !

Zboară !

Vezi ? E sus !

Draga mea !

Uită-te încoace.

Uite ce frumos e.

Asta am vrut să imortalizez,

împreună cu tine.

Pune-ţi jacheta.