Bukayo Saka: The Time Is Now

Saka e talismanul nostru.

El ne face să mergem mai departe.

Se vede că este cineva important.

VIITORUL FOTBALULUI

E un profesionist de cel puțin jumătate de deceniu.

- Coordonator… - Să-l fac căpitan…

- …golgheter… - …a fost o mișcare isteață…

…și Starboy.

Îmi place mult Bukayo Saka. Dar cred că și-a ieșit din formă.

În acea jumătate de deceniu, n-a avut aproape deloc succes.

- Statistici cam slabe. - A jucat cam slab.

S-a accidentat des.

Încă n-a convins în Liga Campionilor.

După 22 de ani,

titlul din Premier League e la un pas.

Nu văd un lider pe teren pentru Arsenal.

Trebuie mereu să dea gol ori pasă decisivă.

A fost extraordinar.

Nu-i putem cere prea multe.

Totul cade pe umerii lui.

Saka!

Am fost atât de aproape de glorie, succes și trofee…

pentru club și pentru țară.

Trebuie să trec la următorul nivel.

Thierry Henry, unul dintre cei mai buni jucători din istorie…

a atins nivelurile la care eu încă visez.

Are multe visuri, visuri mărețe.

Băiatul ăsta crede că poate înghesui cinci vieți într-una.

LOGODNICA LUI BUKAYO

Tatăl lui l-a învățat ceva,

să fii cel mai bun în orice domeniu în care ai intra.

Presiunea pe care și-o impune singur,

plus cea din jurul lui, în tot ce face,

nu pot pretinde că aș putea s-o înțeleg.

De fapt, e destul de vulnerabil.

Henry vede asta.

LEGENDĂ

Știe cum să discute

cu Bukayo ca nimeni altcineva.

Contează enorm. Îi e alături de o veșnicie.

Parcă e în preajma lui de când sunt și eu în peisaj.

Se înțeleg unul pe celălalt, se văd așa cum sunt.

Ca într-o oglindă.

Pot sta de vorbă ore întregi.

Și, de fiecare dată, e o experiență intensă și profundă.

E foarte bine pentru el.

Dar, știind de unde provin…

și ce-a trebuit să fac…

„NOI SUNTEM ARSENAL”

Visul meu e să las ceva în urmă,

să câștig titluri,

să fac istorie.

Momentul ăsta nu se mai întoarce.

BUKAYO S-A SPRIJINIT ÎNTOTDEAUNA PE APROPIAȚII LUI

SE APROPIE MOMENTUL-CHEIE AL CARIEREI LUI

ȘI MERGE LA SINGURUL CARE ȘTIE CE CERE ASTA.

Uitați-vă la el!

Pe cine aștepți?

- Pe tine. - Serios?

Știi orezul Jollof?

- Știi de unde e? - Din Senegal.

Nu, hai să nu dezbatem asta, omule!

Chiar e din Senegal.

- De unde știi? - Trebuie să te pricepi.

Dar de unde știi sigur?

Jollof e un cuvânt wolof. Wolof se vorbește în Senegal.

Zău?

- Să înveți… - Trebuie să știi.

- Și orezul, fasolea, bananele prăjite. - Da…

Ca mâncarea din Caraibe.

E preferata ta? Caraibiană?

Când vine vorba de mâncare, nimic nu e mai presus

de mâncarea mamei mele.

Îmi trezește amintiri.

- Așa a fost. - Da.

- Începem. - Da!

Am crescut cu mama. Tatăl meu era diferit.

Tata a fost mai mult cu disciplina de care ai nevoie pentru a atinge

nivelul la care nu mă așteptam să ajung.

Era dur în privința asta.

- Da. - Pentru mine, o laudă de la tata

era mai greu de obținut decât de la oricine altcineva.

Tatăl meu a fost la fel, foarte exigent.

Punea presiune pe mine în fiecare zi.

- Dar acum ce spune? - Acum?

Da.

Dacă într-un meci am o fază unde el crede că puteam mai mult,

mă ia la bani mărunți. Nu vorbește despre nimic altceva.

- Da? - „Când ai ajuns acolo,

„de ce nu l-ai fentat? El se arunca și după aia tu marcai.”

Nu-i place. Cel mai mult urăște

când șutez și e respinsă.

Și Donnarumma respinge iar senzațional!

Se plânge când sunt faultat des. „Dacă te lovește,

„trebuie să-l lovești și tu.”

- Iar eu zic: „Ascultă…” - Nu merge.

- Nu merge așa. - Pe vremuri, poate,

- …dar acum nu mai merge. - Nu merge așa. Iar el: „Da…”

De câte ori pățesc așa, mă gândesc imediat la el.

Obișnuiam să-mi zic: „Stai puțin.

„Da, tata a fost dificil.

„Dar uită-te unde ai ajuns!

„Joci pentru Franța.

„Și pentru Arsenal.”

Greul era înainte, la partea tehnică.

Trebuie să accepți că lumea cere mai multe de la tine.

Cred că e invers, totuși. De exemplu,

când ești cel mai bun marcator al Franței, la Arsenal,

ajungi în Premier League, cred că e mai greu

să te menții, decât să ajungi acolo.

Cu presiunile și așteptările…

- Clar. - Sau nu ești de acord?

La tine a fost la fel, cred.

Erau așteptări uriașe cu Franța.

Da, a fost cam ciudat,

pentru că, în '98, nu exista nicio așteptare.

Știi, când ai jurnaliști și foști jucători care dau listele?

- Da. - N-am fost în niciuna.

- N-ai fost luat în calcul? - Nimeni nu credea în mine.

A fost cam ciudat, pentru că eram la juniori,

sub 18, 19 ani, și treceam pe lângă stadion.

Îmi ziceam: „Sper să fac rost de bilete.”

1998 CUPA MONDIALĂ

Prima ta Cupă Mondială.

- Ai câștigat? - Da.

E o nebunie curată.

Impactul pe care l-a avut asupra francezilor.

- Da. - Și să vezi oamenii mergând…

ARCUL DE TRIUMF

Un milion pe Champs-Élysées…

- Un milion? - Da, mult mai mult.

Unii au spus că ultima dată când a fost așa pe Champs-Élysées

a fost la eliberarea Parisului.

Dintr-odată, atunci au apărut așteptările.

Pentru că nu ne așteptam să câștigăm.

- Înțeleg, da. - Dacă știi ce spun.

Pui trofeul jos și zici: „Să-l câștigăm din nou.”

Franța, zero, Senegal, unu.

Și apoi: „Să-l luăm din nou.”

Italia e campioană mondială.

Și: „Să-l luăm din nou.”

Dar Africa de Sud a învins Franța astăzi…

Și nu-l vei mai câștiga.

Cu timpul, devine o obișnuință

și ajungi la un nivel la care nu mai simți bucuria.

Niciodată nu ajunge.

Mereu am vrut să știu și nu am întrebat niciodată.

Puteai foarte bine să stai în fața mea cu două Europene câștigate.

Două Europene și o Cupă Mondială.

- Două finale? Europene? - Da, două finale.

Și nu ai niciuna.

Nu mă iau de tine.

Cum te întorci în turneu gândindu-te:

„Trebuie să câștigăm ceva”?

Cum faci față știind ce înseamnă să joci

pentru Anglia și cu presiunea presei?

Cum procedezi?

Când îți pui tricoul cu Anglia, există deja o așteptare,

trebuie să câștigi, chiar dacă e un amical.

Nu poți câștiga cu 1-0. Altfel, te nimicesc.

Mai ales când lumea discută ce-a fost la Europene

și ce-am făcut la ultimul meu penalty, se amplifică totul.

Te apasă.

Încă un moment uimitor într-un an incredibil.

Cum e să primești prima convocare la Anglia?

Când am aterizat, am oprit modul avion și tocmai văzusem un mesaj.

„Ne bucurăm să confirmăm că ați fost ales în naționala Angliei.”

Și m-am uitat la mesaj cinci minute șocat.

Sunt extrem de fericit.

E o onoare să fiu selecționat pentru Anglia,

pentru că am visat la acest moment, așa că sunt foarte fericit.

Familia mea e extrem de fericită. Nu putem descrie ce simțim.

Felicitări! Bukayo Saka e la EURO 2020!

Ascensiunea unui tânăr când joacă la cel mai înalt nivel…

MANAGER RP

…e greu să-i pregătești până nu o trăiesc.

Când l-am cunoscut pe Bukayo, avea probabil 14 ani.

Lucram pentru Arsenal atunci.

Toată lumea era încântată de acest tânăr talent din academie.

Era o fire curioasă și blândă

și părea foarte sigur pe el și încrezător.

Totuși, era un om blând și liniștit.

Și apoi a urcat la echipa principală.

Gol fantastic reușit de adolescentul Bukayo Saka!

Se vedea cum intră tot mai mult în centrul atenției.

E greu pentru oameni să înțeleagă dacă nu o trăiesc.

Am vrut doar să-l feresc

de aspectele meseriei care sunt destul de solicitante.

Și din nou Saka! Starboy luminează iar terenul!

Intrând în Europene,

știam că, dacă va juca bine,

întreaga lui lume se va schimba în acea vară.

Kane în posesie.

Nu joc doar pentru clubul meu, ci pentru toată țara.

Poate ajunge la Saka!

Un prim gol internațional la nivel de seniori pentru Bukayo Saka!

Anglia avea șansa la Europene. Nu mai câștigaserăm până atunci.

Simțeam că am datoria să răsplătesc

toată încrederea și susținerea lor.

Saka. Încearcă să-l oprească. Sterling pătrunde.