Emi Martínez: The Kid Who Stops Time

Istoria fotbalului ne-a dăruit nume uriașe,

cu un singur obiectiv, să marcheze goluri.

Dar sunt și câte unii care vor să ne oprească, să nu ne lase să intrăm.

Și dintr-un motiv ciudat, azi toți vor să se facă portari, nu?

De ce?

Poate că are legătură cu un tip anume.

Așa că azi vă spun povestea unui anume Emiliano Martínez.

Da, tipul căruia i se spune Dibu.

Premiul FIFA pentru cel mai bun portar al sezonului

i se acordă argentinianului Emiliano Martínez.

Oamenii mă întreabă mereu care sunt idolii mei

sau ce portar admiram în copilărie.

Eu spun mereu că o admir pe mama, care lucra ca femeie de serviciu,

și pe tata, care muncea…

Sincer, ei sunt idolii mei.

Vă mulțumesc.

A câștigat Cupa Mondială și titlul de cel mai bun portar.

Emiliano Martínez, cel mai bun portar al sezonului.

Cel mai bun portar din Cupa Americii în 2021.

Dibu Martínez a câștigat trofeul Yashin la gala Balonul de Aur.

Dibu Martínez a câștigat din nou premiul pentru cel mai bun portar.

La asta visează orice copil de șase ani. Era scopul meu și știam că sunt pregătit.

BAZAT PE O POVESTIRE DE HERNÁN CASCIARI

- Nu poți! - Nu ești bun de nimic!

Fraiere! Ești vai de capul tău!

Niciodată nu mi-a fost frică de minge. Sunt exigent cu mine.

Am văzut alt portar

și nu înțelegeam de ce nu i se acordă o șansă.

Înduram orice.

Nu puteam accepta că nu jucam. Eram pe fundul prăpastiei.

Am făcut sacrificii, nu s-a întâmplat peste noapte.

Mă așteptam să spună că s-a săturat și să se întoarcă.

Băiatul ăsta era hotărât să reușească.

Emiliano se remarcă prin tăria psihică. Drumul ăsta l-a călit.

A fost stabilit lotul final. Joacă Emiliano Martínez.

Nivelul lui Emiliano e evident și ar putea avea șansa să joace.

Bună, străine!

Având cei doi portari, ce va schimba Martínez?

Se spune că-i datorează totul antrenorului.

Dacă n-ai cablu, habar n-ai unde joacă tipul.

Ce-o să facă în poartă?

Până s-a legat totul.

Nu sunt nou la naționala Argentinei. Am fost la Mondiale la U20 și U17.

Bună, campionule.

Eu decid dacă devii erou sau ticălos.

Știu că am dat naționalei o doză de optimism.

Dacă aleg lateralele, am 80% șanse să apăr.

O să te mănânc de viu, frate.

Dibu e o figură, e trăsnit.

Dacă-ți zicea așa, sigur se întâmpla.

Cred că a reprezentat un avantaj pentru grup.

Întâi cu paradele lui.

Apoi cu felul de-a fi.

Ai emoții, nu?

Fie că apăr, fie că nu, există încredere.

Știam că odată ajuns la națională, acolo rămâne.

Dibu e un om extraordinar.

Te făcea să simți că adversarii o să șuteze, dar n-o să marcheze.

Când e în poartă, devine mai mare.

Dacă trebuia să intre în stâlp ca să apere, nu stătea pe gânduri.

Are un al șaselea simț.

Eu zic că avea ceva.

El știe adevăratul motiv.

S-a născut să fie portar.

EMI MARTÍNEZ: COPILUL CARE OPREȘTE TIMPUL

Meciul e urmărit de 1,5 miliarde de telespectatori din toată lumea.

Argentina întâlnește Franța.

Lăsați-mă să visez un pic!

Echipa lui Messi contra echipei lui Mbappé.

Cine va învinge?

Când am ieșit să jucăm finala la Mondiale,

am simțit un gol în stomac cum nu mai simțisem în cariera mea.

Când vezi cupa mondială uriașă

și pe cei vreo 70.000 de oameni de pe stadionul Lusail,

simți adrenalina, fiindcă joci o finală mondială.

Credem în voi, băieți!

Credem în echipa asta. Hai, Argentina!

Când am văzut oamenii cântând,

mi-am amintit de copilăria mea în Argentina și de curtea școlii.

Mare popor argentinian, te salut

ȘCOALA SAGRADA FAMILIA

Acolo era Micul Coco.

Laurii tăi să fie veșnici…

Și puțin mai departe, Ale, fratele meu mai mare.

Am știut să învingem…

Profesoara îi dirija pe copii.

…să învingem

Atunci am descoperit butonul.

Să trăim încununați de glorie…

Ce e asta?

De ce am un buton în buric?

Ce e cu mine?

Băi!

Ați înțepenit?

Ce ciudat!

Doamnă profesoară, ce se întâmplă?

Nu înțeleg.

Să răspundă careva!

Coco, fă ceva!

Doamnă, Coco nu vorbește cu mine!

Nu se poate! Eu sunt de vină?

Ce-am făcut?

Sau jurăm să murim acoperiți de glorie

Sau jurăm să murim acoperiți de glorie

Ce-a fost asta?

15 IANUARIE 1999

Am călătorit peste tot, dar Mar del Plata va fi mereu acasă.

La ora 07:00 mergeam la stația de autobuz ca să mă duc la școală.

Mergeam de la plaja Punta Mogotes până-n cartierul Jardín după-amiaza.

Dura vreo 30-40 de minute.

Mergeam cu bicicleta la terenul de fotbal cu poarta fără plasă.

Petreceam mult timp doar cu fratele meu.

Mama și tata ne-au învățat dintotdeauna să ne iubim ca frații.

Eram nedespărțiți.

În fața casei aveam un gard de sârmă.

Cred că avea 15 metri și toată ziua băteam mingea.

Competiții, penaltiuri, opriri pe piept, lovituri cu capul, de toate.

Ne jucam zilnic așa, mereu cu mingea.

Emi, treci în poartă!

Vreau să fiu atacant.

- Eu bag goluri, tu aperi, da? - Bine.

Lucas Tancul.

Brady Țânțarul.

Loquercio Crețul.

Diego Garello.

Pata Suárez.

Ariel Polizorul.

Ariel trimite mingea în dreapta.

Polizorul lovește și gol! Emiliano e luat prin surprindere.

Crețul se apropie de careul de 11 metri. E fault!

Aici. Nu, aici. Mai bine… Așa! Gata.

Toto Bertoglio.

O centrare lungă, foarte înaltă.

- Lovitură de cap puternică! - Nu!

Coco încearcă să apere. E autogol!

Micul Coco.

De ce?

Portărașule, aici joacă oamenii mari.

Tu du-te și fă castele de nisip!

Ce pasă trimite Toto!

Polizorul se apropie în viteză.

Ce-ai de gând?

Nu! Ce faci? Potolește-te!

Te mănânc de viu!

Cum a apărat Emiliano Martínez!

Incredibil, Emiliano! Câte mâini ai?

Am câștigat!

Incredibil!

- Cum ai reușit? Ești bun! - Ai reușit ceva bestial. Ești beton.

Ăștia-s pantalonii de școală.

Ne omoară mama!

Mostris sunt mai mari decât mine, s-au născut în ’89, ’90.

Toată ziua umblam împreună la școală, la fotbal, la plajă.

Am început să ne zicem Mostris și așa ne-a rămas numele.

E greu de explicat ce înseamnă „Mostris”.

În Argentina, în Mar del Plata,

când eram mici, voiam să avem o poreclă a noastră.

Până la urmă, cred că Mostri a prins. „Vine Mostri.”

Mostris e gașca noastră,

formată din Emi, Toto, Diego, Ale și cu mine.

Fratele unui prieten și alții ne ziceau mereu „Mostris”.

„Mostri!”

Au început să ne zică așa și am împrumutat și noi numele.

Numele ăsta a prins.

Ni l-am tatuat în arabă.

Am avut încredere deplină în traducătorul de la vremea aia.

Credeam că înseamnă „Mostri”.

Mai târziu, în Anglia, eram la sală cu frate-miu,

a venit un arab și a zis: „Mostri”.

Așa ne-am dat seama că scria „Mostri”, fiindcă atunci nu prea aveai internet.

Nu mă întrebați de ce în arabă.

În fine, eram puștani.

Poate că acum am scrie „Mostri” în spaniolă.

Nu știu de ce în arabă.

Dar suntem cinci și încă ne strigăm Mostri unul pe altul.

În cartierul în care a copilărit Emi, cinci străzi mai departe erau câmpuri.

Mereu aveam turnee cu toți copiii din cartier.

Toată ziua băteau mingea. Dimineața, după-amiaza…

Uneori jucau noaptea, pe ploaie. Dintotdeauna le-a plăcut fotbalul.

Dintotdeauna a jucat fotbal, de când era foarte mic.

Voi sunteți, băieți?

S-a întâmplat ceva?

- Bună, băieți! Cum a fost la școală? - Tată, am jucat fotbal pe plajă.

Am pierdut cu 3-0. Dar cum a apărat Emi!

- Emi, povestește! - A fost super!

Am apărat cu piciorul ăsta și am degajat.

Da? Apără și acum! Ia, poți?

Emiliano, ce-au pățit pantalonii tăi?

Sunt pantalonii de școală. Cu ce te îmbraci mâine?

Treaba e că…

Ți-am zis de o mie de ori să nu joci fotbal în pantalonii ăia!

La duș, amândoi!

Măcar n-ați pierdut cu 4-0. Ați evitat un gol.

Tata era plecat mult timp.

Lucra în domeniul piscicol, transporta pește.

Mergea de la o pescărie la alta să umple camionul.

Pe mama o vedeam la ora 18:00-19:00, când veneam de la școală.

Era prietenul meu, cel care…

„Mamă, ce faci? Te ajut eu.”

La patru-cinci ani, lua bicicleta albastră și pleca cu sacoșa și cu banii.