Miguel Ángel Blanco: Las 48 horas que lo cambiaron todo

Îmi amintesc perfect unde eram.

PACE ACUM ȘI PENTRU TOTDEAUNA

Doar despre clipe de mare tulburare și împrejurări foarte grave

putem spune acest lucru:

„Îmi amintesc perfect.”

Sper să ieșim în stradă pentru ultima oară.

Să înceteze odată! Ajunge!

E nedrept. Ți-e rușine să spui că ești basc!

Simțim o durere care ne…

Abia pot să vorbesc.

ETA a răpit din nou.

Și amenință că va ucide ostaticul în 48 de ore.

Victima e Miguel Ángel Blanco Garrido.

Poliția națională și Garda Civilă au creat o celulă de criză la secția…

O nouă răpire șocantă. Miguel Ángel Blanco…

După cum știți, gruparea teroristă ETA a dat un ultimatum statului

răpind, amenințând cu moartea și dând un termen clar…

În vara lui 1997 s-a produs un eveniment dintre acelea care schimbă totul.

Televiziunile și-au început știrile

cu o nouă acțiune a organizației teroriste ETA.

Dar de această dată a fost altfel.

Căci îți amintești perfect unde erai când ai auzit de Miguel Ángel Blanco.

Doamne…

Când mă gândesc azi la asta,

simt aceeași tristețe și aceeași indignare.

MAJESTATEA SA REGELE

Toți ne amintim până la cel mai mic detaliu

unde eram, ce făceam, cum ne-am simțit.

Țin minte că mama mi-a povestit

că Miguel Ángel plecase de acasă ceva mai devreme.

SORA LUI MIGUEL ÁNGEL BLANCO

Avea o ședință la 16:00 și voia să ajungă la timp.

Noi îi spuneam „Miguel”.

„Miguel Ángel” i s-a spus mai târziu. Pentru noi, era „Miguel”.

COLEG DE SERVICIU

Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri.

N-ai cum să uiți acea zi de joi, 10 iulie.

La ora 15:30…

Toți eram punctuali de obicei, dar Miguel nu întârzia niciodată.

Era cam ciudat că se făcuse 15:40, iar Miguel încă nu venise.

Ne-am zis că e reținut pe undeva.

Și-a luat rămas-bun ca în fiecare zi.

La 16:10 a sunat cineva de la Eman Consulting să întrebe de el,

fiindcă nu ajunsese.

Mama a fost surprinsă. Și-a zis:

„Ce ciudat! A plecat chiar cu zece minute mai devreme,

în caz că intervine ceva pe drum.”

Ni se părea ciudat că nu ajunsese.

EMAN CONSULTING FIRMĂ DE CONTABILITATE

La 16:30 au sunat-o iar și i-au zis că tot nu ajunsese.

Mama mi-a spus că s-a gândit imediat la ce e mai rău.

A sunat la Spitalul Mendaro, care e cel mai aproape de Ermua,

să vadă dacă e internat cineva cu numele Miguel Ángel Blanco.

I-au confirmat că nu e internat acolo.

Colegii mei din Hernani m-au anunțat

că Radio Egin primise un apel din partea ETA.

JURNALIST LA ZIARUL EGIN

Apelantul a spus că ETA a răpit un consilier local

și îl va elibera în 48 de ore sau îl va ucide.

Am luat legătura cu Ministerul de Interne.

Am ajuns la birou și m-au întrerupt imediat să-mi spună…

FOST MINISTRU DE INTERNE

Mi-au dat un bilețel pe care scria că se pare că ne confruntăm cu o răpire.

M-am întâlnit cu Manu și Fernando, chitaristul și pianistul.

PRIETEN CU MIGUEL ÁNGEL

Iar Manu…

tocmai auzise la radio ce s-a întâmplat.

Am pornit în fugă spre casa lui Miguel.

Pe atunci locuiam într-un cămin studențesc, la Londra.

Trebuia să rămân până în septembrie.

Și m-a sunat un prieten la cămin.

Mi s-a făcut legătura și prietenul mi-a zis să sun acasă.

„Vreau să ies, sun când mă întorc.” A zis: „Sună acum! E urgent.”

Eram în Sala Coloanelor de la Palatul Moncloa.

FOST PRIM-MINISTRU

Asistentul îmi dă un bilet. Îl deschid și citesc:

„A fost răpit un consilier local din Ermua al Partidului Popular.”

Erau acolo Consuelo, mama lui, Marimar Díaz, iubita lui,

și Ramón Jáuregui, secretarul general de atunci al Partidului Socialist Basc.

La un moment dat, Ramón Jáuregui ne-a luat deoparte.

Nu vorbisem niciodată cu el.

Și ne-a zis:

„Nu vă faceți iluzii! Prietenul vostru o să fie ucis.”

MIGUEL ÁNGEL BLANCO: CELE 48 DE ORE CARE AU SCHIMBAT SPANIA

JON SISTIAGA

La mulți ani, 1997!

Suntem în Spania anului 1997,

anul inaugurării Guggenheim și al nunții infantei Cristina.

Spania care „merge bine” a premierului José María Aznar.

Spania de atunci nu semăna cu cea de azi.

Foarte puțini oameni aveau telefon mobil,

casele nu aveau Wi Fi, iar rețelele sociale nu existau încă.

Mulți eram întristați

de retragerea lui Miguel Induráin, cvintuplu câștigător al Turului Franței.

Era vară și la terasele de pe plaje rivalizau

„ Corazón Partío” a lui Alejandro Sanz și „La Flaca” a lui Calamaro.

Până în acea lună a anului, ETA ucisese deja nouă persoane.

În cei 30 de ani dinainte,

asasinase aproape 800 de oameni ca să obțină independența Țării Bascilor.

Zi de zi, ziarele și televiziunile relatau despre atentate sau teroriști arestați.

Șase sute dintre ei erau în acel an în închisorile spaniole și franceze.

Eu aveam 29 de ani, exact ca Miguel Ángel Blanco,

și fusesem corespondent în mai multe războaie.

Dar mă întorceam în Țara Bascilor

și vorbeam tot despre moarte, barbarie, zbucium și vărsare de sânge.

Un vocabular pe care, ca basc, îl știam prea bine.

AMBULANȚĂ

ETA cerea un lucru imposibil și știa bine.

Un lucru crud și pervers.

Dacă guvernul nu-i muta partizanii în închisori basce în două zile,

avea de gând să-l ucidă pe tânărul consilier din PP.

AJUNGE!

Nu ne rămânea decât să așteptăm și să sperăm că vor avea milă.

Începuseră cele 48 de ore care aveau să schimbe totul.

JOI, ORA 16:00

Ne întrerupem programul pentru a vă anunța

că sunt indicii clare ale unei răpiri comise de organizația teroristă ETA.

Era o după-amiază obișnuită într-o redacție mică, de doi oameni.

Iar noi aveam obiceiul…

JURNALIST

Cea mai bună sursă a noastră era scanerul,

un aparat cumpărat din străinătate, care intra pe frecvențele poliției.

În acea după-amiază, îmi amintesc perfect că era agitație.

Auzeam polițiștii vorbind despre zona Eibar, Ermua…

Ceva se întâmpla.

Magistratul de serviciu la Curtea Penală și Administrativă Națională a deschis…

Am fost anunțați de răpirea unui consilier PP în Țara Bascilor.

FOST MAGISTRAT

Și că pare a fi un șantaj la adresa statului.

Un avion militar m-a dus imediat la Bilbao, la aeroportul Sondika.

LOCOTENENT-COLONEL ÎN GARDA CIVILĂ

Ne întorceam la San Sebastián. Opriserăm la o benzinărie să bem o cafea.

Atunci am auzit primele știri încă neclare,

dar era evident că se întâmplă ceva.

Țin minte că directorul știrilor mi-a zis…

JURNALIST

„Ia-ți niște haine și fugi! I-au dat 48 de ore băiatului.”

Și cred că am venit la Bilbao, nu?

Da, am vorbit și ni te-ai alăturat pe la prânz.

Am făcut o nouă reconstituire pe baza imaginilor

și am început să cântărim următoarele ore de muncă.

Prima știre de la TVE vorbea de răpirea unui tânăr consilier PP din Eibar.

Ne-am uitat unii la alții. Eu eram consilierul PP tânăr din Eibar.

Am aflat de răpirea lui Miguel Ángel

de la un fost coleg de facultate, care mi-a zis:

„Ce sperietură am tras, Luis! Am crezut că te-au răpit.”

Zic: „De ce ai crezut asta?”

„Fiindcă am auzit la radio că au răpit un consilier din Ermua.”

Am sunat-o pe mama și i-am zis:

„Nu știu dacă ai auzit știrile, dar să știi că nu sunt eu.”

„Ce e?”, zice.

„Au răpit un consilier tânăr din PP. Au zis că e din Eibar, dar nu sunt eu.”

A venit un echipaj al poliției basce care a rămas cu familia până la capăt.

Au preluat controlul casei.

Ne-au sfătuit să nu ne uităm la televizor și au zis că răspund ei la telefon.

Am sunat acasă și mi-a răspuns o voce necunoscută.

„Cine ești?” Zic: „Nu, tu cine ești?”

Fiindcă nu recunoaștem vocea.

„Sunt fiica lui Consuelo și a lui Miguel.”

A zis: „O clipă, ți-o dau pe mama ta.”

Mama a luat telefonul și a zis plângând: „ETA l-a răpit pe fratele tău.”

Toată lumea știa ce are de făcut.

Am urcat iar în mașină și am pornit în viteză spre San Sebastián,

ne-am schimbat hainele civile,

ne-am pus uniformele de intervenție și am ieșit pe teren.

Nimeni n-a văzut nimic.

Peste drum erau cafenele, dacă nu mă înșel.

Într-o zi de joi, la ora aceea, e lume care bea cafea sau mănâncă.

N-o să înțeleg niciodată cum de n-a văzut nimeni nimic.

Nici măcar un gest, nimic.

De ce l-au ales pe el? Pentru că era o țintă ușoară?

Un tânăr credul,

care lua zilnic același tren de la Ermua la Eibar

și lucra aproape de gară?

Acolo a dispărut, pe acea distanță de 200 de metri.

ETA era turbată.

Cu zece zile înainte, Garda Civilă îl eliberase din mâinile sale

pe José Antonio Ortega Lara, un gardian ținut captiv de peste un an și jumătate.

Era atuul cu care ETA șantaja guvernul.

Și îl pierduse.

Teroriștii aveau să riposteze, știam toți.

Dar nu știam cum și împotriva cui.

Ortega Lara a fost eliberat în zori de Garda Civilă

dintr-o ascunzătoare situată într-o zonă industrială din Mondragón.

ELIBERAREA LUI JOSÉ ANTONIO ORTEGA LARA 1 IULIE 1997

A fost o mare bucurie.

Nu ne-am gândit atunci că vor riposta chiar atât de prompt.

Pe 10 iulie a venit reversul medaliei, ca întotdeauna în viață.

Medalia are întotdeauna un revers.

Și reversul a venit în acea după-amiază de 10 iulie 1997.

Vor fi mereu suișuri și coborâșuri,

dar trebuie să continuăm să acționăm cu tenacitate și perseverență.

Aceasta va fi politica guvernului. Fermitate și hotărâre.

ETA nu putea să nu riposteze.

Când avea să riposteze?

Durase 500 de zile să fie eliberat Ortega Lara,

iar Miguel Ángel Blanco trebuia găsit în 48 de ore.

Era semn rău.

Cu siguranță nu era semn bun.

Era o sarcină… n-o voi numi imposibilă,