Oderbruch

Am scos cadavrele afară fiindcă voiam să se oprească.

Vreau să arăt lumii că existăm.

Că Marcin, Svetlana și toți ceilalți n-au murit în zadar.

Spune ceva, te rog.

De ce n-ai mers la poliție?

Fiindcă nu m-ar crede niciodată.

Nici Marcin nu m-a crezut. Nici tu nu mă crezi.

Trebuie să afli adevărul singură. Pot doar să-ți arăt calea.

Trebuie să uiți tot ce știai despre aceste legende și mituri.

Majoritatea au fost inventate.

Știu că nu vrei să crezi asta...

Dar crede-mă când îți spun că n-am vrut să omor pe nimeni.

- Mereu m-am luptat cu acest impuls. - Nu există ce vorbești tu acolo.

Deseori am visat că mă găsești.

Am repetat în minte discuția dintre noi doi.

Și mereu ai spus că-mi imaginez.

Că sunt bolnav mintal.

- Și acum vei spune asta. - Nu știu ce altceva să spun.

Pe vremuri ai spus că-s un monstru. Aveai dreptate.

Dar n-am omorât oameni fiindcă sunt bolnav mintal,

ci pentru că foamea era puternică în acel moment.

Sunt un monstru. Dar nu așa cum crezi tu.

Nu aici la bibilică...

ci aici.

Uită-te la mine!

De ce n-am îmbătrânit deloc?

Există o explicație naturală și rațională.

Ceea ce ți-am spus, e explicația naturală și rațională.

Nu știe nimeni.

Arată-mi.

Arată-mi!

Dacă-l beau, o să am nevoie de mai mult.

Și dacă nu mai primești? Mă vei omorî și pe mine?

Am nevoie de un animal...

Ia paharul de aici.

Te pot ajuta să nu-ți mai trebuiască, dacă ai încredere-n mine.

Și acceptă varianta că poate există o altă explicație.

Am încredere în tine.

Dacă accepți și tu că poate nu-i nicio altă explicație.

Nu puteai face toate astea singur.

Multe cadavre sunt vechi, nici n-ai fost născut atunci...

Mai sunt și alții. Acest tâmplar? Tatăl său?

N-ai nicio legătură cu ei. Nu știi cine sunt.

- De ce crezi că ai avea? - Fiindcă avem aceeași boală!

Ai văzut fața tâmplarului?

- L-ai recunoaște? - Nu, nu chiar.

Unde mergi?

Tatăl lui Voit și Seeger ți-au falsificat autopsia.

Și înmormântarea. Vreau să știu de ce.

Mă vei trăda?

Dacă mă întorc și nu ești aici, nu te mai pot ajuta.

Am încălcat regulile și acum mă vor mort.

La fel și pe tine.

Și vor încerca din nou.

Oderbruch - S01E05 „Descendență”

- Mă simt amețită, ies puțin. - Bine.

„Dragă Gabriela, îți scriu fiindcă mă tem pentru viața mea.

Ceva-i putred cu școala asta.

Prietena mea Patricia e dispărută de săptămâni de zile.

Ei spun c-a primit o bursă la o universitate în Argentina.

Dar n-are nicio logică.

N-ar pleca fără să-și ia rămas-bun.

Când pun prea multe întrebări...”

- Am totul sub control. - Cum adică?

Întreaga lume ne privește.

- Cine a făcut asta? - Băiatul.

- E responsabilitatea ta. - Ascultă-mă, te rog.

Ai avut ocazia și ai ratat-o. S-a dus perioada scuzelor.

Trebuie să-i pui capăt, să faci totul să dispară.

Da? Știi cum merg treburile. Noi ne ocupăm de ieșirea ta.

Ieșirea mea? Nu! Am investit zeci de ani în asta.

Avem un nou loc pentru tine.

- În India, te voi conduce eu... - Stai puțin!

Nu stau deloc.

Asta-i problema ta. Ești responsabil pentru tot ce se...

Știi cine sunt?!

Știm cine ai fost. Dar nu mai ești omul ăla.

Am un plan. Am rezolvat problemele de genul de când...

- Nu. - Asta nu-i o negociere.

Faci ce-ți spunem! Sau voi da un telefon.

Nu... așteaptă!

Tacă-ți fleanca sau ți-o închidem noi.

Marek?

8 APELURI NEPRELUATE DE LA ROLAND VOIT

Da?

- Ai arătat cuiva cutia? - Nu.

Ne putem vedea? Trebuie să vorbim.

Voi fi în fața bisericii în 30 de minute. La comemorare. Ne vedem acolo.

- Scuze, Pia vrea să-l vadă pe bunic. - Scumpelor!

Imediat merg la bunicul. Sunteți bine?

- Da! Când vii acasă? - Eu? Foarte curând.

Pia vrea să te vadă.

- Bunicule! - Bunule!

- Dragele mele. - Bunicule!

- Bunicule, uite! - Frumos!

Fă-o ca înainte.

- Bunicule, te uiți? - Ai grijă!

Așa.

Ce zici, bunicule?

- Uite ce sus m-am cățărat. - Da, foarte frumos.

Tata trebuie să închidă.

Puteți să-l sunați pe telefonul fix.

- Vrem cu video! - Până diseară nu se poate.

Puteți să-l sunați pe bunicul și să-i spuneți noapte bună, da?

Încă puțin, te rog...

N-am cuvinte despre ce s-a întâmplat. Nici măcar nu voi încerca.

Am supraviețuit împreună câtorva dezastre.

Ne paște o altă inundație, care ne va distruge satul.

Dar trebuie să punem umărul cu toții!

Trebuie să ajutăm poliția.

Și aud peste tot că nimeni n-a auzit nimic sau nu vrea să se implice.

Dacă știe cineva ceva,

fiți siguri că vă susținem, oricine ai fi.

E datoria noastră să facem tot ce putem pentru a afla răspunsuri.

Pentru noi, pentru Krewlow, dar mai presus de toate...

pentru victime.

Singurul lucru care-i mai grav decât crimele în sine,

e faptul că toate astea...

nu sunt clarificate.

Iar infractorii ar putea să fie printre noi.

Asta-i întrebarea pe care o văd pe chipurile voastre.

Vreau să vă pun următoarele întrebări.

Cum s-a putut întâmpla asta fără ca noi să observăm nimic?

Suntem parțial responsabili, poate parțial vinovați...

Krewlow, poliția

și se pare că întreaga lume

e lovită de acest mister.

Ne poți lăsa singuri, te rog?

Pe vremuri am avut nevoie de tine.

Dar tu, ca toți ceilalți, m-ai făcut să cred că-s nebună.

Încă mai crezi asta?

Am nevoie din nou de ajutorul tău și nu-ți pot spune pentru ce.

Trebuie să ai încredere-n mine.

Poți face asta pentru mine?

- Ce ai pățit? - Cineva a vrut să mă omoare.

Nu l-am recunoscut.

- Unde ai fost? - Nu-ți pot spune.

Nu încă.

Cineva vrea să prevină să aflăm adevărul.

- Cine? - Nu știu.

Nu facem nimic până nu știm cu cine sau cu ce avem de-a face.

- La tine cum merge treaba? - Nici urmă de cadavre.

Pivnița a fost constant inundată. Asta a distrus orice urmă de ADN.

Victimele sunt în mare parte oameni cărora nu li se simt lipsa.

Vagabonzi, drogați...

Nu știm cine a fost supraviețuitorul sau dacă-i implicat. Teoria e că tatăl tău

- și Pulver Paul sunt responsabili. - Bine.

Maggie?

Cum să te pot ajuta dacă nu-mi spui ce plănuiești?

E mai bine pentru tine dacă nu știi.

Vrem să facem pauză un moment

și să stăm un minut în liniște pentru a ne aminti de victime!

Ce a vrut?

Nimic.

A redeschis răni vechi.

Știi unde-i Marek?

Credeam că-mi spui tu asta. Fără Marek sunt mort.

Nu răspunde la telefon. Ce s-a întâmplat?

Dă-mi adresa lui. Merg la el.

E totul în regulă?

Maggie?

Voit o să vină să te întrebe ce am vorbit. Nu-i spune nimic, da?

Ce-a vrut Maggie de la tine?

- Nimic. Doar m-a salutat. - Știi unde merge?

Întreab-o pe ea. Ce-i între voi doi?

Mă poți duce acasă? Marek trebuia să fie aici

să mă ducă acasă, dar n-a apărut.

- Da? - Îmi duc prietenul acasă. Pe mai târziu.

E cineva afară?

Intră?

Ce cauți aici?

Scuze, nu te-am mai văzut pe aici.

Ești neamț?

Sunt Filip.

Uneori stau peste noapte aici.

Nu mă deranjează dacă suntem împreună.

„Tot la câteva săptămâni trebuie să donezi sânge.

Un bărbat face asta mereu, dar el nu-i doctor.

Mereu mă tem când mă duc la el.

Mâncarea-i ciudată.

Trebuie să luăm pastile.

Vitamine, spune directoarea.

Zahărul și alcoolul sunt interzise.

Ieri am refuzat o pastilă și am fost pedepsită.

Și m-au amenințat.

Ceilalți studenți cred tot ce le spui.

Cred că Patricia a fost omorâtă.

Știu că sună a nebunie.

Nimeni nu zice nimic.

Toți se tem.

Ești foarte intimidat aici.”

Și?

Scrisoarea ți-a stricat apetitul? Te temi?

Scrisoarea e o farsă, nimic mai mult.

N-am citit-o...